Festivalul de teatru „Fără bariere”: Criză cu dragoste şi minciuni

Sursă foto: http://www.portalsm.ro

Pentru un om care s-a adaptat cu ritmul ameţitor al Bucureştiului, întoarcerea într-un oraş mic precum Satu Mare, oximoronică asociere de idei, poate părea un salt în trecut.
Însă un festival de teatru de amploarea celui care are loc în oraşul meu natal te face să te simţi racordat la viteza culturală ce o simţi în capitala acestei minunate Românii. Ieri seara a debutat cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Fără bariere”, transformând pentru zece zile mica urbe plictisită din colţul ţării într-o teribilă alternativă la evenimentele ce au loc prin diverse oraşe de marcă ale culturii româneşti.

Pe scena Teatrului de Nord au urcat pentru început directorul instituţiei, Andrei Mihalache, cel care a iniţiat şi a avut curajul ca în aceşti ani în care cultura a devenit din Cenuşăreasă mai rău decât fata moşului din poveste, să se ţină de capul acestui festival. Alături de el, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul oraşului, care într-o notă ironică a precizat că se bucură pentru faptul că inclusiv pe timp de criză s-a reuşit organizarea unui eveniment de elită în ciuda articolelor din presa centrală care îl acuzau că rispeşte banii pe aşa ceva. Logic, dă bani pentru cultură, nu pentru weekenduri de concerte, de zile de oraş şi alte chestii inutile, cum să placă presei centrale şi aservite aşa ceva! Probabil dacă organiza împreună cu vreun minister al turismului nişte seri ale slăninei şi cepei pe sute de mii de euro, l-ar fi lăudat.

Înainte de a povesti despre piese trebuie să remarc ceva. „Fără bariere” este un nume potrivit ales. Poate unui om care trăieşte înconjurat exclusiv de limba română i se pare ciudat dar în Satu Mare, oraş multietnic, în care în timp au căzut nişte bariere ale clişeelor despre minoritarul de lângă el, care gândeşte în altă limbă şi precis se închină la Dumnezeu prin altă confesiune, acest generic al festivalului duce cumva spre simbol, spre toleranţă şi acceptare. Cel puţin aceasta este cheia în care vreau să îl înţeleg.

Prima seară a aparţinut clasicilor. Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ a deschis festivalul cu piesa lui Musset, autor de secol 19, faimos mai degrabă pentru relaţia scandaloasă cu avangardista Georges Sand, „Cu dragostea nu-i de glumit” în regia lui Alexandru Dabija. Pusă într-o cheie modernă, cu un decor simplist dar destul de eficient având în vedere mobilitatea personajelor, reprezentaţia a impresionat mai ales prin jocul actorilor. Pornind de la dragostea dintre doi tineri şi felul cum toţi cei din jur vor să îi împingă spre căsătorie s-a ajuns spre final ca pe scenă, în râsetele sălii, să vedem toţi actorii clătinându-se din cauza excesului de vin. La capăt când îşi primeau aplauzele mai că nu îmi venea să cred că stau drepţi pe scenă.

Mai pe seară scena s-a mutat în faţa Muzeului de Istorie, unde urma să se joace o piesă de Goldoni, unul din cei mai mari autori de teatru italieni, reprezentativ pentru secolul 18, „Mincinosul”, regizată de Ovidiu Caiţa. Era o premieră a Teatrului din Satu Mare, având în distribuţie mai cu seamă tineri actori. Pentru că din nou era vorba despre dragoste şi căsătorii (şi chiar sunt curios dacă potrivirea aceasta a fost intenţionată). Pus în scenă în maniera commediei del arte, m-a impresionat pentru că dincolo de poate cam multe aluzii sexuale, textul abunda de un umor negru care venea nu doar din text cât şi din jocul actoricesc. Spre final nişte picuri de ploaie au cam speriat lumea, dar cei câţiva curajoşi alături de cei care preventiv şi-au adus umbrele am rezistat până la capăt.

Iar mâine despre un spectacol al lui Radu Afrim, o lansare de carte şi o seară la muzeu.