29.May.2010 / Uncategorized / 1,813 vizualizări /

Faust în regia lui Silviu Purcărete – un spectacol incredibil şi tulburător ce trebuie văzut

Ştiţi ce înseamnă să ai în 2 ore şi 20 de minute mai multe trăiri şi simţiri decât într-o întreagă existenţă?

Spectacolul “Faust” de Goethe în regia lui Silviu Purcărete este o uimitoare şi fascinantă experienţă teatrală ce trezeşte în mintea şi sufletul spectatorului mii de sentimente, iar fiorii nu părăsesc trupul preţ de zeci de minute.

Această producţie spectaculoasă românească a avut parte de aprecieri elogioase în afara graniţelor ţării. Un spectacol de teatru atât de măreţ nu poate trece neobservat. Afirm cu lejeritate: “dacă nu ai văzut acest Faust vei avea cea mai mare dezamăgire, ai pierde ceea ce a înfricoşat, tulburat şi omorît mii de suflete, combinându-le senzaţiile de frică cu cele de extaz şi uimire”.

Încă de la început ai certitudinea că va fi un eveniment grandios ce-ţi va marca existenţa într-un mod inedit.

La mijlocul spectacolului pentru câteva minute întreaga scenă, totul, dispare. Spectatorii sunt conduşi şi atraşi, mai bine spus, de forţa psihicului aflat parcă în transă, hipnotizaţi de oameni deghizaţi. Publicul este “ridicat” de pe locuri şi condus în inima dezlănţuirilor satanice, în iadul uman, undeva, în spatele a tot ceea ce văzuse până atunci. El este inclus, nu numai emoţional, ci efectiv, în jocul spectacolui. Privitorul este bombardat din toate părţile, trebuie să aleagă unde anume să se uite (din păcate vizibilitatea nu e tocmai bună); pictura murală a elevilor de la Liceul de Artă din localitate îl transpune în plin Bosch, conturează şi adaugă grotescului proporţii uriaşe; muzica lui Vasile Sirli, interpretată live, orchestral, copleşeşte, iar abisul devine tot mai adânc; actori ancoraţi la înălţime plutesc pe deasupra celor 400 de spectatori.

Faust şi Mefisto îşi continuă odiseea comună, miscându-se în spaţiul imens, comunicând printre arătări de tot soiul, adăugându-se sunetul, dansuri, lumini; jocul actorilor, coregrafia, focul, elementele zoomorfe, vopseaua roşie concretizează viziunea umană a lumii de dincolo, tulburându-te.

După care toată lumea revine la locurile iniţiale.

Acest spectacol “sălbatic, exploziv, înspăimântător” s-a bucurat de cronica unui jurnalist britanic de la The Observer ce şi-a exprimat admiraţia şi dragostea sa faţă de acest teatru.

Faust este o producţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu şi a avut premiera în 2007.

De atunci s-a bucurat de numeroase laude binemeritate şi a devenit una dintre piesele cele mai apreciate ale programului “Sibiu – Capitală Culturală Europeană” câștigând pe merit premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie şi cea mai bună actriţă în rol principal.

Spectacolul este regizat de Silviu Purcărete, un geniu al artei regizorale, viziunile lui tulburând întreaga umanitate. Lia Mantioc – costume deosebite ce reprezintă un grotesc “frumos”. Vasile Sirli -muzică originală, aduce fiori şi delir pentru auz, corul este un aspect ce întăreşte structura spectacolului. Doru Apreotesei – orchestraţia, Daniel Răduţă – asistent de scenografie.

Din distribuţia magistrală fac parte în rolurile principale Ilie Gheorghe în rolul lui Faust (respectabil actor la o vârstă înaintată ce uimeşte prin genialul şi energia sa debordantă), Ofelia Popii în rolul lui Mephisto (o actriţă extraordinară ce te lasă fără cuvinte şi nu poate decât să-ţi stârnească mai multe sentimente negative amestecate cu o bucurie ștearsă abia simţită, decât într-o viaţă întreagă poate), alături de peste 100 de actori şi muzicieni ce fac parte din echipa Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu.

Ţi-ai dori ca timpul să stea pentru ca spectacolul să dureze la nesfârşit, pentru a-ţi da răgaz să observi îndelung cuplul Faust – Mephisto, raporturile lor de forţe – alianţă, antagonismul lor, avansul unuia, replierea celuilalt -, ele sunt subliniate de geniul lui Purcărete. Atât cît se pune în scenă este suficient, textul e scuturat precum un copac îmbătrânit şi încărcat. Muzicalitatea replicii în versuri, asociată cu alte modalităţi de exprimare artistică, conferă unicitate.

Comunicarea cu publicul se face prin alte moduri, astfel încât ceea ce nu se rosteşte, se sugerează, se face remarcat şi simţit, se arată. Vizualul este o cale prin care regizorul Purcărete s-a adresat convingător spectatorilor. Cu ajutorul lui Helmut Stürmer, un scenograf pentru care imaginea teatrală nu are secrete, spectacolul este o reuşită, astfel încât retina şi sufletul nu pot decât să se lase purtate pe tărâmuri necunoscute şi neexplorate decât cu gândul. Culoare, lumină şi efecte ce pun în evidenţa exact ce trebuie văzut, proiecţii video, jocul, viziunea şi perspectiva sunt modalităţi ce conduc spre un pastel în care frumuseţea şi simbolistica se contopesc: conturul Lunii se transformă în chipul lui Mephisto; mişcarea uşor accelerată a norilor proiectată pe ferestre prevesteşte Răul, induce starea de nelinişte, semne pe cât de subtile pe atât de observabile.

Locaţia aleasă (halele industriale Simerom) este şi ea parte din sinistrul pe care spectatorul avea să-l descopere mai târziu.

Elemente care definesc stilul Purcărete: munca în echipă cu mase de figuranţi, peste 80 de artişti se mişcă în spaţiile de joc, într-o sincronizare precisă şi concisă ce vrăjeşte retina; multiplicarea personajelor (Margareta e întruchipată de şapte preadolescente), personajele ce se află la vârsta fragedă se regăsesc în spectacol, aducând în atenţia spectatorului clipe ce îmbină graniţă dintre tinereţe şi puritate cu cea de murdărire şi bătrâneţe psihică.

Concepţia regizorală se bazează pe multe alte efecte scenice, se folosesc pasarele, scripeţi, platforme mobile, se mişcă segmente din podea, pereţi care se dărâmă, se proiectează imagini uriaşe. Decorul creează noi sentimente, devenind parcă personificat în raportul cu publicul. Nu ne mai aflăm în locaţia propriu-zisă a spectactolelor de teatru tradiţionale, ci într-o locaţie în care totul căpăta alte dimensiuni, forme şi conotaţii. Şi chiar dacă aceste elemente se regăsesc şi în alte colţuri ale planetei, şi chiar dacă au mai fost idei asemănătoare, joc simultan, teatru de imagine, spectacole în hale industriale dezafectate, mi-aş dori să mă pot reîntoarce şi să retrăiesc momentele acelea oricând, oriunde. După mult timp pot afirma cu sinceritate şi cu sufletul deschis că sunt mândră de acest talent românesc. La fiecare spectacol şi repetiţie, îşi dăruiesc sufletul, ce coboară din trup pentru a face cunoştinţă şi a se conecta la alte suflete, iar asta merită apreciere şi ne determină să realizăm că iadul şi tot ce întruchipează malefic este într-o strânsă relaţie cu tot ce ţine de omenesc.

Aţi dori să vedeţi acest spectacol ce vă situează la graniţă dintre bine şi rău?