30.Jan.2010 / Uncategorized / 1,791 vizualizări /

Expoziţie de pictură – Adrian Stoenică

(click şi se face mare)


Astăzi am făcut un lucru de care sunt mândră şi care mi-a înveselit ziua. Mergând dinspre Romană spre Universităţii, mai exact pe Magheru, imediat după teatrul Notarra, am observat Galeria Simeza. De afară mi-au captat atenţia tablourile, aşa că am hotărât să intru. Înăuntru se găzduia expoziţia de pictură a lui Adrian Stoenică, ce am aflat mai târziu de pe internet că este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

(tot click, ştiţi voi)


De asemenea, la aceeaşi expoziţie, îşi expunea al lui fiu, Ioan Stoenică, pozele de prin munţi. Nişte peisaje superbe! Eu şi cu prietena mea, cu care am intrat acolo, am avut şi norocul să discutăm cu el, deoarece era pe-acolo. Şi asa mi s-a făcut şi un dor nebun de munte. De abia aştept să vină vara, să fac drumeţii, pentru că România noastră tare frumoasă e!

În fine, ştiu că am vorbit la trecut, dar expoziţia încă se ţine şi ar fi foarte drăguţ să mergeţi şi voi. Puteţi merge până pe 8 februarie, între orele 10 – 20. Ah, şi intrarea e mocca! Hai că sună tentant şi oricum majoritatea treceţi prin zona aia foarte des (mai ales că acum e vacanţă). Cu toţii avem nevoie de un pic de culoare în acest Bucureşti incolor.


4 Responses to “Expoziţie de pictură – Adrian Stoenică”

  1. Irina says:

    Intr-adevar. Am avut si eu ocazia sa merg astazi impreuna cu voi la expozitie! A fost foarte interesant, tablourile foarte frumoase! Si mie mi s-a facut un dor nebun de munte. Abia astept sa vina vara, sa mergem iar! Si da, merita sa le vedeti! :x

  2. Flori says:

    foarte frumoase tablourile!:x

  3. Aniri says:

    Heey, that`s my father! :)) Si pe tine nu te cunosc, deci e genial ca o straina a scris despre el, doar trecand pe strada.

    Acum are expozitie la Brasov, la galeria Europe, deci.. daca aveti drum pe acolo, puteti vedea lucrari noi si la fel- mai frumoase!

    Irina

Leave a Reply