Eveniment caritabil: Din dragoste pentru animale

Fiindcă iubeşti animalele sau îţi place să faci fapte bune sau, pur şi simplu, vrei să urmăreşti o comedie simpatică cu un ursuleţ, trebuie să fii prezent vineri, 12 decembrie 2014, la ora 20:00, la The Light Cinema.

Cei de la Fundaţia Speranţa, împreună cu Intercom Film şi The Light Cinema organizează cea de-a doua ediţie a evenimentului caritabil “Din dragoste pentru animale” cu scopul ajutorării animalelor. Astfel, vizionarea specială din data de 12 decembrie urmăreşte să strângă fonduri pentru animalele aflate în adăpostul Fundaţiei Speranţa.

EvPaddingtonFinalPoster

Donaţia este în valoare de 55 lei/persoană şi include bilet la filmul Paddington, băutură răcoritoare şi popcorn. Toate fondurile colectate în cadrul acestui eveniment vor fi donate integral către Fundaţia Speranţa, ajutând la adăpostirea, ocrotirea şi îngrijirea animalelor fără familii: www.caini-fundatiasperanta.ro.

Filmul de comedie pe care îl vei putea viziona în cadrul evenimentului este Paddington, numele unui popular ursuleţ din Peru, erou al mai multor cărţi pentru copii publicate în Marea Britanie. Ajuns din junglele îndepărtate în mijlocul Londrei, Paddington speră să-şi găsească în sfârşit un cămin.

Când toate speranţele îi păreau năruite, simpaticul urs dă peste familia Brown care îl primeşte în mijlocul ei. Viitorul pare luminos pentru Paddington, dar problemele încep când Millicent (Nicole Kidman), o femeie lipsită de inimă şi împătimită de taxidermie, devine obsedată să-l aibă pe micul Paddington în colecţia sa de animale împăiate.

Biletele pentru eveniment pot fi achiziţionate de la casele de bilete din incinta The Light Cinema sau online pe: www.lightcinemas.ro.

Cei de la Fundaţia Speranţa, The Light Cinema şi Intercom Film vă aşteaptă cu drag la eveniment pentru ca, împreună, să faceţi fericite sufletele nevinovate din adăpostul fundaţiei.

Evenimentul  va avea loc la The Light Cinema în incinta Liberty Center, Şoseaua Progresului 151-171, la 10 minute de Piața Unirii (Tramvaie: 8,11,23,25,32/Autobuze: 117,173, 220).

PENTRU REZERVĂRI ŞI INFO: 021 3699740/ 021 3699797 / 0737026226/ 0737 026 227/ info@lightcinemas.ro  www.lightcinemas.ro  Facebook.

Distribuie:

Nicoleta Vasile

De câţiva ani am învăţat că, uneori, este bine să îţi înfrângi temerile şi să faci ceea ce nu ai fi crezut că ai putea. Am ajuns să scriu despre cărţi şi filme, să îmi exprim gândurile, să fac ceva din pasiune şi, printre altele, să construiesc amintiri alături de noi prieteni.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.