Când eram mică, i-am zis mamei că liceul îmi este de ajuns şi că facultatea nu mă atrage în nici un fel. Evident, habar n-aveam ce mă aşteaptă pentru că totul e aşa incert câteodată, încât trebuie să fii pe fază, pentru tine.

La sfârşitul clasei a XII-a eram toată panicată pentru că nu ştiam exact ce se va întâmpla cu mine. De ce am dat la facultate? Pentru că am vrut să-mi demonstrez că pot şi nu din eternul motiv că trebuie să ai facultate că să fii “cineva“. Îmi doresc cu adevărat să ajung printre primii, să fac ceea ce-mi place, probabil pentru toată viaţa.

În primul an de facultate mi-a fost mai greu decât mi-aş fi imaginat, din nenumărate motive. Şi nu pentru că muream de dorul alor mei, ci pentru că oamenii din jurul meu se schimbaseră atât de mult încât mi-a fost extrem de greu să trec peste şi să mă adaptez.

În semestrul al doilea am aplicat pentru o bursă, Erasmus, una dintre cele mai discutate pe aici, pe la Iaşi. E ciudat, pentru că mai nimeni nu vrea să plece din motive ciudate aş spune eu, deşi e una dintre cele mai fericite oportunităţi pe care ţi se oferă în cei trei ani de facultate. La “Cuza“, unele burse sunt mai greu de obţinut, altele nu. Cert e că mulţi dau înapoi. Motivul? Nici ei nu îl ştiu prea bine.

Abia aştept să plec, să văd cum e într-o lume caldă, cu apa de mare şi soare oceanic. Să văd cum alţii merg la cumpărături prin supermarketuri uriaşe şi cât de adaptabilă sunt la o astfel de schimbare. E mai mult un test pentru tine decât pentru ceilalţi.

Duminică am fost la o întâlnire cu erasmusii din Iaşi. O întâlnire sociabilă şi chill într-un loc mult prea drăguţ, Brain. Am întâlnit oameni dintre cei mai diverşi, cu motive dintre cele mai caraghioase, amuzante, serioase, după caz. Nu am crezut niciodată că întâlnirile de acest gen îmi fac bine şi uneori mă pun în dilemă cu mine însămi. Poate că aşa învăţ şi eu să ştiu mai bine ce fac, unde mă duc, ce-mi doresc. E o experienţă care-ţi mişcă sentimentele, oricât de rece ai fi.