Eliza Chirilă – un model de urmat pentru orice adolescent

Eliza Chirilă – un model de urmat pentru orice adolescentEliza Chirilă este o tânără ambiţioasă, activă, dar şi sensibilă, care se remarcă prin importanţa şi numărul mare de proiecte în care se implică. Ea locuieşte în Roman, are 19 ani şi este o proaspătă absolventă şi şefă de promoţie a Colegiului Naţional Roman-Vodă.

Eu am avut ocazia de a o cunoaşte mai bine şi de a descoperi că este o persoană deosebită ce poate reprezenta un bun model de urmat pentru adolescenţii de azi, mai ales datorită funcţiilor importante care i-au fost oferite de la vârste destul de fragede. Sunt sigură că v-am făcut curioşi, aşa că vă invit să o cunoaşteţi şi voi:

Simona: Ne ştim de la Parlamentul Tinerilor, unde cei de la Asociaţia Pro Democraţia ţi-au oferit cea mai mare funcţie, aceea de preşedinte. Ulterior, am inceput să descopăr mai bine cine este Eliza Chirilă şi în câte proiecte se implică. Aşadar, aş vrea să ne spui ce fel de proiecte sunt cele la care iei parte şi ce te determină să faci acest lucru.

Eliza: Într-adevăr, mă implic în numeroase proiecte, însă nu suficiente, aş spune eu. Momentul în care la Parlamentul Tinerilor de la Bucureşti am primit funcţia “simbolică” de preşedinte, e unul dintre momentele importante pentru mine, care m-au ambiţionat să lupt din ce în ce mai mult şi m-au făcut să înţeleg că pot ajunge tot mai sus. Proiectele în care mă implic, fie ca voluntar, fie ca organizator, sunt proiecte pe tema educaţiei, şcoli de vară, schimburi internaţionale de tineret sau proiecte umanitare.

De foarte multe ori am primit întrebarea de ce alegi să te implici în astfel de evenimente, iar răspunsul e mereu acelaşi: cred în ceea ce fac, cred cu tărie că astfel de evenimente pot modela tineri mult mai buni pentru viitorul României, îmi place să cunosc mereu oameni noi, să leg prietenii şi parteneriate şi mă văd făcând asta şi în viitor.

S.: Ce avantaje ţi-au adus toate aceste proiecte?

E.: Toate proiectele la care am participat mi-au adus numeroase avantaje, întrucât la fiecare eveniment am cunoscut oameni deosebiţi, am legat prietenii frumoase, am avut şansa de a cunoaşte oameni importanţi, influenţi, care mai apoi m-au ajutat în diverse iniţiative ale mele şi aşa mai departe.

Cel mai important, atunci când participi la un eveniment, e să ştii să iţi faci legături, să intri în contact cu organizatorii, să te faci remarcat, pentru că aşa îţi faci şanse pentru viitor.

Spre exemplu, mi s-a întâmplat să merg la un event care la final nu mi s-a părut aşa de interesant, dar acolo am cunoscut persoane din anumite ONG-uri, cu care am intrat peste timp în contact şi care m-au ajutat cu alte ocazii.

S.: Care consideri că a fost cel mai măreţ proiect la care ai participat până acum? Asta pentru că ştiu că în luna martie ai reprezentat România la simularea Parlamentului Tinerilor de la Bruxelles, ceea ce mi se pare foarte important.

E.: Cel mai măreţ proiect la care am participat până acum cred că e Parlamentul Tinerilor din Bruxelles, martie 2011.

S.: Am observat că pui mult suflet în tot ceea ce faci, semn că te implici din plăcere, şi nu dintr-o oarecare obligaţie. De multe ori m-am întrebat dacă noţiunea de timp liber mai există pentru tine…

E.: Da, desigur că există. :) Sunt genul de persoană care nu işi sacrifică viaţa personală pentru cea profesională, dacă pot spune aşa. Timpul liber e timp liber, iar timpul dedicat studiilor şi proiectelor are limita lui. Îmi place să am grijă de mine şi de sufletul meu, aşa că nu întrec măsura cu lucrul la diverse proiecte.

S.: Ce crezi că îi trebuie unui adolescent pentru a se implica în asemenea proiecte?

E.: Dorinţă, determinare şi să fie o persoană activă şi comunicativă.

S.: Consideri că sistemul de învăţământ se face vinovat pentru lipsa de interes a elevilor faţă de acest gen de activităţi?

E.: În toată povestea educaţiei, fiecare actor are vina sa. Consider că nu putem da în totalitate vina pe sistem, întrucât şi tinerii şi părinţii lor şi societatea din exterior e vinovată într-o anumită măsură. Cred, însă, că sistemul educaţional din prezent nu e cel mai bun, dar am încredere că totul se va schimba în bine şi asta depinde de fiecare din noi.

S.: Ştiu că tu mai ai şi propria emisiune la televiziunea locală. Ce fel de persoane inviţi în studio şi care ar fi subiectele abordate?

E.: Emisiunea pe care o moderez la postul local de televiziune RomTv Roman, poartă numele generic “Bazar de idei” şi a început în Octombrie 2010 din dorinţa de a crea un loc în care oamenii de succes, implicaţi în proiecte frumoase, oamenii cu iniţiativă, să vină şi să îşi spună povestea. Până acum, alături de mine în studio, au fost profesori deosebiţi, elevi olimpici, artişti locali, tineri talentaţi în diverse domenii, preşedinţi ai Consiliilor Locale şi multe alte persoane ce au un cuvânt de spus în comunitatea locală şi judeţeană!

S.: Mi-ai spus zilele trecute că vei veni în Bucureşti la facultate. Ce ai ales să studiezi în cadrul învăţământului superior?

E.: Am ales Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, asta desigur, dacă mă alege şi ea pe mine; adică dacă promovez examenul de admitere de miercuri, 20 Iulie.

S.: Voi încheia cu o întrebare care probabil ţi-a mai fost adresată de multe ori, dar al cărei răspuns ne face curioşi pe toţi: unde te vezi tu peste 10 ani?

E.: Nu sunt o persoană care işi plănuieşte atent viaţa, ci sunt o persoană care se lasă dusă de firul ei, într-o anumită măsură, desigur. Dar, pentru a-ţi răspunde la întrebare, peste 10 ani mă văd având o familie fericită, un loc de muncă în domeniul juridic sau într-un alt domeniu apropiat şi implicată, în timpul liber, în numeroase proiecte pentru tineri.

S.: Excluzi varianta emigrării?

E.: Nu, nu o exclud, dar nu e o prioritate pentru mine. Încă mai cred în România!

Singurul lucru pe care l-aş folosi în încheiere ar fi aplauzele. :)

Distribuie:

3 Comentarii

  • Reply 22.July.2011

    .

    Sefa de promotie pe parte umana.Nu uita sa mentionezi.

  • Reply 11.August.2011

    sss

    Nu se va compara cu Ioana Grigoras(sefa de promotie la real) niciodata. Sefa de promotie admisa la facultate particulara. face liceu de tot rasu’.

  • Reply 31.October.2011

    Eliza Chirila

    Da, dragilor! Sefa de promotie la profilul uman si DA, admisa prima la o facultate privata! O facultate privata de care sunt foarte multumita si pe care nu as schimba-o pentru o facultate de stat!

    Cu totii avem dreptul sa facem alegeri iar eu am ales profilul uman si o facultate privata pentru ca asta mi-am dorit!

    Si nici nu vreau sa ma compar cu nimeni, pentru ca nu asta ma defineste in viata!

    Va multumesc! Criticile ma ambitioneaza!

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.