Elite Summer School

Elite Summer SchoolCum putem avea succes în viaţă? Care este primul pas pe care trebuie să-l facem pentru a avea o casă sau o maşină bună? Mie mi s-a spus că, pentru a reuşi în viaţă, trebuie în primul rând să termin o facultate.

Sir Ken Robinon, unul dintre cei mai apreciaţi experţi în educaţie la nivel mondial, povesteşte că, în următorii treizeci de ani, conform UNESCO, vor obţine o diplomă de absolvire a unei facultăţi mai mulţi oameni decât de la începutul umanităţii până în prezent. Cu alte cuvinte, absolvirea unei facultăţi nu va mai reprezenta în viitor în nici un fel un element de diferenţiere între candidaţii pentru un job.

Iar realitatea românească ne pune şi mai tare pe gânduri: nici o universitate în top 500 la nivel mondial, astfel că perspectivele devin şi mai triste. Programe depăşite, profesori dezinteresaţi, cursuri învechite, fără absolut nici o legătură cu piaţa muncii, teorie in exces, practică spre zero.

Am prieteni care lucrează în Resurse Umane – au nume de cod pentru unele dintre facultăţi: “Şcoala de balet” pentru facultăţile ASE-ului, facultatea “Ştiaţi că?”pentru şcolile de Relaţii Publice si Comunicare, “Bune maniere” pentru facultăţile de Ştiinţe Politice.

În ceea ce priveşte angajarea tinerilor, majoritatea companiilor au renunţat la a mai spera că vor putea selecta tineri cu adevărat pregătiţi din facultate pentru un job. Astfel că investesc ele în a îi învăţa pe tineri ‘on the job’ contabilitate, finanţe, management de proiect. Şi atunci îi selectează pe tinerii angajabili în principal după ‘competenţe soft’: să ştie să lucreze în echipă, să se organizeze, să comunice bine, să convingă, să vândă, să prezinte.

Se pune foarte mare preţ pe abilităţile de comunicare. Şi pe bună dreptate, pentru că ele ne ajută să fim convingători în faţa unui public sau a unei singure persoane, să structurăm o expunere, să avem interacţiuni de succes cu cei din jurul nostru, fie ei colegi, parteneri, şefi sau subalterni.

Cunosc câteva persoane – foşti campioni naţionali la dezbateri academice , deci mânuitori excelenţi ai artei cuvântului – care au ajuns brokeri, consultanţi, manageri – de succes – fără să fi terminat vreodată o facultate. Bagajul de abilităţi de prezentare şi argumentare, combinat cu o capacitate de a deprinde repede informaţiile şi abilităţile necesare în companiile respective i-au propulsat peste alţi colegi de generaţie.

Din fericire, mie mi s-a spus şi că e bine să mă preocup de educaţia mea extra-şcolară, nu numai faptul că trebuie să termin o facultate. Şi asta am şi făcut, iar acum, la rândul meu, îi sfătuiesc acelaşi lucru pe liceeni şi studenţi. Să investească timp, energie şi bani pentru a-şi cultiva “competentele soft”. Este singura soluţie de a te diferenţia, de a fi altfel, mai bun, mai pregătit, mai ‘angajabil’ in viitor.

Pe aceia dintre liceeni care vor sa facă acest pas începând din această vară, îi aşteptam la ELITE Summer School (www.ispeak.ro/ess). Şase zile de training intensiv (19-24 iulie) pe abilităţi de prezentare la British Council. Costă 190 de lei şi asta include şi 50% reducere la abonamentele la biblioteca @British.

Celorlalţi le uram succes.

Guest post – Emanuel Beteringhe
Senior Associate Trainer – Human Invest – Training Company
Preşedinte – Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – Muntenia

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

3 Comentarii

  • Reply 7.July.2010

    Irina

    Am fost placut surprinsa sa gasesc informatii despre programul acesta aici. As vrea sa stiu daca ESS organizeaza sesiunile doar in Bucuresti sau si in alte orase ale tarii. Eu sunt interesata de Iasi…

    • Reply 7.July.2010

      Eliza

      Irina,

      Deocamdata, anul acesta cel putin, ESS se va tine doar in Bucuresti.

      Daca totul merge conform planului, la anul vor exista ESS-uri prin mai multe orase din tara, iar Iasiul este clar pe lista :)

  • Reply 7.July.2010

    Irina

    Multumesc pentru raspuns…sper ca planurile lor sa se realizeze si sa ajunga si in alte orase la anul…

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.