Două noi jucării Canon în lumea fotografică

Am fost în urmă cu câteva zile la lansarea unor noi jucării în lumea fotografică. Cei de la Canon au scos pe piaţă un aparat foto foarte mic ce poate intra în competiţie lejeră cu un iPhone, sau smartphone performant.

Două noi jucării Canon în lumea fotografică

Este vorba de un aparat “de fiţă” care aduce toate tehnologiile cu care ne-am obişnuit de la vechile aparate compacte, dar mai ales de la actuala tehnologie folosită de telefoanele mobile. Canon pune la dispoziţie cel mai mic pachet DSLR de pe piaţă, păstrând toate funcţiile cu care eram deja obişnuiţi la aparatele foto mai puţin performante.

Sub numele de Canon EOS 100D, aparatul foto dispune de o tehnologie accesibilă pentru cât mai multe situaţii, fiind unul dintre primele aparate foto DSLR cu un ecran tactil Clear View LCD II de 7,7cm. Este mult mai uşor de utilizat de către fotografii amatori. El face o trecere lejeră de la aparatele foto neprofesionale către cele dedicate celor care vor să exploreze lume minunată a fotografiei.

Noul aparat foto DSLR are dimensiuni reduse (116,8 x 90,7 x 69,4mm) şi cântăreşte numai 407g, acest lucru venind în avantajul celor care doresc să surpindă momente impresionante fără a ieşi în evidenţă.

Dacă îţi doreşti să faci un prim pas în lumea fotografilor entuziaşti, Canon EOS 100D este un bun început oferind rezultate deosebite şi de calitate, chiar şi în condiţii nefavorabile.

Două noi jucării Canon în lumea fotografică

Şi pentru a demonstra toate aceste lucruri, Murgur Vărzariu, fotograf documentar care este şi Explorator Canon, ne-a arătat câteva teste făcute cu noul aparat ce va fi pus în vânzare în România începând cu luna mai a acestui an.

Două noi jucării Canon în lumea fotografică

Fotografiile au fost realiazte de Mugur de-a lungul a trei zile cu două aparate: Canon EOS 100D şi Canon EOS 700D. Cel din urmă este, de asemenea, o noutate pe piaţa foto şi este considerat “cel mai avansat aparat foto pentru consumatori“.

Canon EOS 700D este ideal pentru a surpinde mai multe tipuri de subiecte: de la acţiuni rapide până la linii ale orizontului deosebite sau portrete ale prietenilor. Are, de asemenea, un ecran tactil Clear View LCD II cu unghi variabil şi poate fi aparatul potrivit pentru cei care vor să îşi dezvolte abilităţile fotografice.

Ambele noi apariţii ale celor de la Canon au un ghid de utilizare integrat (asta pentru cei cărora le este lene să citească manualul înainte de a folosi aparatul) şi gama de filtre creative dezvoltată de Canon, incluzând Fish-eye şi efectul de miniatură. Filtrele vor putea fi folosite mai uşor datorită opţiunii de previzualizare în timp real, oferind posibilitatea de a opta pentru cel mai bun efect în momentele cheie înainte de a realiza fotografia.

[Sursă foto]

Aşadar, ce să mai stăm pe gânduri, aşteptăm luna mai pentru a butona EOS 100D şi EOS 700D în magazinele din România pentru a-l alege pe cel mai potrivit!

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

1 Comentariu

  • Reply 3.April.2013

    Cristi

    EOS 700D din cate am citit si vazut pe internet este un aparat foarte bun, asteptam aparitia lui si pe piata la noi, isi merita orice banut! :D

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.