16.Jul.2010 / Film / 439 vizualizări /
Din mormanul de obscurităţi: Event Horizon
Event Horizon
Regizor: Paul W.S. Anderson
Producător: Jeremy Bolt, Lawrence Gordon, Lloyd Levin
Scenariu: Philip Eisner, Andrew Kevin Walker
Distribuţie: Laurence Fishburne, Sam Neill, Kathleen Quinlan, Joely Richardson, Richard T. Jones, Jack Noseworthy, Jason Isaacs, Sean Pertwee
Coloana sonoră: Michael Kamen, Orbital
Cinematografie: Adrian Biddle
Editor: Martin Hunter
Distribuit de: Paramount Pictures
Durata: 97 minute
Data lansării: 15 august 1997
Normal, dacă aş vedea textul ăsta m-aş panica. Dar nu e cazul aici.
Trebuie să recunosc că nu-s un mare fan al lui Paul W.S. Anderson. În mare parte fiindcă filmografia sa alternează în mare parte între mediocrităţi (Mortal Kombat), filme slabe (Resident Evil, demonstrând din nou că e greu, dacă nu imposibil, să transformi un joc video într-un film bun) şi dezastre (Alien vs. Predator – mai trebuie să zic ceva?).
Dar, exact ca Adrian Lyne, Anderson are exact un film 100%-nu-chiar-nu-glumesc bun în cariera sa. Cred că i-aţi ghicit numele deja.
OHMYGODITSTHEFUTURE! Un viitor în care navele spaţiale sunt aparent obligate prin lege să arate oribil...
În viitorul nu prea îndepărtat (dar nu următoarea duminică d.Hr.) din 2047, o navă experimentală menită să încerce să realizeze călătorie la o vieză mai mare ca a luminii, Event Horizon, e recuperată după ce dispăruse de 7 ani. Creatorul navei, Dr. William Weir (Neill), acompaniază un echipaj de salvare format din Cpt. Miller (Fishburne), Lt. Peters (Quinlan), Starck (Richardson) şi Cooper (Jones), Justin (Noseworthy), D.J. (Isaacs) şi Smith (Pertwee), pentru a afla unde a fost nava şi ce s-a întrâmplat cu ea. Şi lucrurile se înrăutăţesc de acolo.
Cheia succesului lui Event Horizon pentru mine este faptul că e un film de horror unde Anderson rezistă slăbiciunii sale care a stricat restul filmelor sale care am încercat să le văd. Pe scurt, Anderson nu poate rezista zgomotelor TARI care VIN BRUSC DE NICĂIERI şi FUNCŢIONEAZĂ DOAR ODATĂ, sau de două ori în cel mai bun caz. Really, de la Resident Evil am avut impresia că tipu’ nu ştie cum să facă un film de horror: de fiecare dată când parcă reuşea să creeze o atmosferă terifiantă, BOOM! Ceva cade sau explodează, personajele intră-n sperieţi, eu îmi dau o palmă şi mă enervez fiindcă de-abia intram în atmosfera filmului şi iar am fost scos din ea.
Okay, Event Horizon nu e complet lipsit de zgomote TARI care VIN BRUSC DE NICĂIERI, dar Anderson cel puţin are disciplina de a le folosi rar. Majoritatea filmului el pare brusc să fi dezvoltat o apreciere pentru puterile înspăimântătoare ale liniştii şi subtilităţii – în loc să dea peste cap audienţei cu ţevi de PVC, el realizează secvenţe chiar reuşite ce utilizează formula clasică creştetensiunea-tensiuneadevineinsuportabilă-BOOM-înapoilanormal. La fel ca… er, crescendo-urile alea orchestrale haotice din “A Day in the Life”.
Nava Event Horizon. Seriously, sunt eu singurul care vede un subtext Freudian aici?
Practic e inevitabilă o comparaţie între Event Horizion şi Alien – în afară de scenariul puţin prea familliar numit mai sus şi faptul că Anderson demonstrează pe parcurs că l-a studiat mult pe Ridley Scott, Adrian “Aliens” Biddle serveşte din nou în rolul de cinematograf şi design-ul celor două nave dovedeşte o datorie mare faţă de estetica viitorului uzat folosită de Scott şi James Cameron. Trebuie să recunosc că din exterior design-ul navei Event Horizon mi s-a părut cam stupid (ignorând justificarea lui Weir, am crezut că seamănă cu un penis elongat), dar despre interiorul navelor n-am vreo critică sau observaţie majoră. De asemenea, efectele speciale sunt potrivit de bune – nu prea impresionante (yeah, recunosc, chestiile dezgustătoare sunt bine făcute dar, sincer, am văzut chestii mai bune în domeniul ăsta…) dar nici atât de slabe încât să distragă atenţia.
Echipajul. Nici un premiu dacă ghiciţi cine moare primul de data asta...
Problema? Anderson a pierdut atât timp cu design-ul şi efectele speciale ale filmului că n-a observat slăbiciunea în domeniul personajelor. Personajele… eh, nu ştiu de ce le spun personaje că nu prea-mi dau impresia de tridimensionalitate, sunt mai mult duodimensionale în cel mai bun caz. E chiar amuzant: Anderson stă atât timp la un pas lent pentru a crea o senzaţie de teroare iminentă, dar cred că nu poate să facă multitasking sau ceva fiindcă nu utilizează nici o parte din acel timp pentru a dezvolta personajele. Hell, evoluţia lui Weir mi s-a părut absolut previzibilă, iar câteva din personaje au fost atât de puţin utilizate că uneori uitam că există. Oh yeah, şi Cooper? Cam enervant. Oricum, cel puţin regizorul a reuşit să asambleze o echipă de actori care, okay, poate că nu fac vreo impresie masivă dar cel puţin dovedesc nivelul adecvat de competenţă. Hell, Neil e ameninţător dar nu e ca şi cum face ceva deosebit cu rolul său, sentiment care practic poate fi extins la nivelul întregii echipe.
Deci, Event Horizon? Producţie şi efecte speciale bune, poveste interesantă, personaje slab dezvoltate. Eh, nu ştiu despre voi, dar mi s-a părut că e un film bun. Poate sunt subiectiv fiindcă celelalte filme ale lui Anderson parcurg întreaga gamă de la oribile la mediocre, cine ştie. Mi-a plăcut până la urmă, şi asta-i ce contează, nu?
