30.Jul.2010 / Film / 559 vizualizări /
Din mormanul de obscurităţi Ediţia Anime: Ghost in the Shell 2 – Innocence
Ghost in the Shell 2: Innocence
Regizor: Mamoru “Pothead” Oshii
Producător: Mitsuhisa Ishikawa, Toshio Suzuki
Scenariu: Mamoru “Pretentious” Oshii, bazat pe manga de Masamune “Nu L-am Citit” Shirow
Distribuţie: Akio Otsuka, Astuko Tanaka, Koichi “Kaji Spiegel” Yamadera, Tamio Oki, Yutaka Nakano, Naoto Takenaka, Gou Aoba, Eisuke Asakura
Coloana sonoră: Kenji “Koyaanisqatsi” Kawai
Cinematografie: Miki Sakuma
Editor: Sachiko Miki, Chihiro Nakano, Junichi Uematsu, a/k/a “Lazy Amateur Potheads”
Distribuit de: Toho (Japonia), Bandai Entertainment (SUA), Manga Entertainment (Marea Britanie)
Durata: 100 min. (în realitate), 100 ore (cât pare să dureze)
Data lansării: 6 martie 2004 (Japonia)
Spoilers. Because I can.
Yep, sunt masochist. Let’s get this shit over with already.
Citatul de la început. Eu l-aş traduce aşa: "YOU THOUGHT THE FIRST ONE SUCKED? THIS ONE'S WORSE."
Undeva în Japonia, cineva a decis că a fost o idee bună să îl lase pe Mamoru Oshii să facă un sequel la Ghost in the Shell. Oh, wait, scuze, aia nu-i parte din film. E acum 2032, tot în Tokyo, şi cineva din echipa de producţie a făcut decizia stupidă de a o scoate pe Motoko “Major Badass, Dar Numai În Seriale” Kusanagi (Tanaka) din film. Sau cel puţin 90% din film. Whatever. În lipsa ei, Duke Nukem Batou (Otsuka) e acum în echipă cu Togusa (Yamadera). Oh yeah, şi Aramaki (Oki) şi Ishikawa (Nakano) apar şi ei, dar nu e ca şi cum fac mare brânză. Secţia 9 sunt trimişi să investigheze o companie numită Massive Dynamic Locus Solus şi gynoizii lor care au început să omoare oameni. Bătălii au loc. Replici lungi, pretenţioase sunt vorbite. Şi, în final, audienţa zice “FUCK THIS SHIT” şi se duce să se uite la ceva non-plictisitor.
Innocence nu reprezintă o îndepărtare radicală de la Ghost in the Shell. De fapt, e practic o copie exactă cu unele elemente accentuate, că deh, e sequel! Practic, Innocence are aceleaşi avantaje care le avea primul film, şi aceleaşi slăbiciuni, amândouă amplificate, plus o slăbiciune nouă şi fatală.
Nu ştiu de ce, dar am impresia asta că au avut un buget mai mare de data asta...
Avantajele sunt simple: animaţia şi coloana sonoră. Designul rămâne la fel de impresionant ca în Ghost in the Shell dar Innocence a avut un buget mai mare şi efectele sunt impresionante: animaţia e mult mai bine realizată, cu efecte mai sofisticate precum 3D, fundale animate în loc de abandonate (NO WAI!) şi camere dinamice în loc de statice.
Ohmygod o scenă de acţiune *bună*? NO WAI!
Şi, honest to god, primim aici nu una dar trei scene de acţiune chiar dinamice filmate cu camere care se mişcă şi bine realizate şi editate! Şi anume: lupta dintre Batou+Togusa şi Yakuza, şi marele climax al filmului de pe o navă abandonată care are practic două părţi. Yay!
De asemenea, Kawai a păstrat şablonul ambiental de “cor + percuţie” care era evident şi în primul film, dar cel puţin acuma a adăugat mai multă percuţie şi a luat un cor mai masiv pentru un efect mai puţin plictisitor. Plus, efectele ambientale sunt folosite mai des în locul scenelor complet tăcute şi Kawai îşi extinde puţin stilul (pentru scena cu Batou şi Ishikawa în maşină el pare să fure o piesă de la The Seatbelts, sau poate Vangelis), detalii aparent minore dar care contribuie foarte mult la calitatea filmului.
Okay, cam asta e tot. Acum, o să folosesc Innocence ca hârtie igienică.
Ce-am zis despre Ghost in the Shell că e. Atât. De. ÎNCET se aplică şi aici. Really, nu vă lăsaţi păcăliţi de ocazionalele scânteieri de energie sau dinamism (sus-menţionatele scene de acţiune bine realizate, plus o scenă tensionată cu Batou într-un magazin ce utilizează “slow-motion” foarte efectiv), Innocence e produsul aceeaşi echipe de “lazy potheads” autoindulgenţi, singura diferenţă fiind că de data asta au mai mulţi bani şi jucării noi.
În scena asta, Batou şi Togusa stau perfect nemişcaţi în tip ce o tipă bătrână monologhează şi monologhează şi MONOLOGHEAZĂ PENTRU O MICĂ ETERNITATE
Crap, jur că reapar şi aici scenele alea statice (ocazional cu un zoom foooaaarte îîîîînceeeeeet) unde un personaj monologhează pentru ceea ce pare că sunt 50 de ore şi celălalt personaj stă locului şi nu mişcă absolut nimic (exemplu: Aramaki spune lui Togusa şi Batou ce au de făcut, Togusa stă atât de nemişcat că pare îmbălsămat). Poate de-asta scenele astea sunt uşor creepy, dar înainte de toate enervante. Sau un alt exemplu: Ishikawa în maşină îi zice ceva lui Batou înainte ca el să plece. E o pauză de exact 5 secunde în care scena e absolut statică între Ishikawa terminând replica şi Batou dându-se afară. Pauzele astea sunt nepotrivite şi dau iarăşi impresia de amatorie. Dacă Innocence ar fi un album, ar fi genul ăla de album unde piesele individuale sunt okay dar fiecare piesă e supralungită şi durează vreo 2-3 minute mai mult decât e necesar şi devine imposibil de ascultat.
Sau dacă Innocence ar fi o operă literară, ar fi acuzată de proză violetă sau ar fi scrisă de cineva ca Dickens. Ca să ilustrez: scena anterior menţionată cu Batou dându-se afară din maşină? Sunem trataţi la un pasaj chinuitor de lung, încet şi fără noimă în care Batou merge pe stradă, descuie uşa, intră în casă, face mâncare pentru câine, stă pe scaun, bea bere şi dup-aia se trezeşte că i-a adormit câinele în poală. Durează 4 minute în realitate dar pare că e o scenă INFINITĂ. Seriously, Innocence e echivalentul cinematografic al cărţilor ălora care descriu în detaliu exact absolut totul deşi nu e necesar, genul de cărţi unde un editor trebuie să ia costumul protectiv din Half-Life şi nişte foarfece industriale înainte să se apuce să editeze. Devine din ce în ce mai ironic creditul de mai sus unde spune că 3 editori au lucrat la film – yeah, unul la scenele bune, unul la alea luuuuuuungi, şi unul a băut toată berea din frigiderul comun.
Aramaki: "blah blah blah blah blah citat blah blah blah blah blah" Togusa (şi eu): Zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
Coincidental, una din problemele de bază pe care le are Innocence e că reduce coeficientul de acţiune şi dă întrerupătorul de dialog/monolog “up to 11″. Suntem trataţi din nou la lungi digresiuni ce întrerup în mod enervant acţiunea, şi de-abia al doilea film m-a făcut să realizez cât de slab e scenariul. În afară de pauzele lungi menţionate, sunt multe momente unde un personaj monologhează pentru ceea ce pare să fie ore întregi, fără nici o întrerupere, înainte să dea cuvântul celuilalt personaj. Ştiţi cum pe setul lui Star Wars Episode IV: A New Hope Mark Hammill se zice că i-a spus lui George Lucas “George, people don’t talk like this!” şi Harrison Ford definitiv i-a zis “You can write this shit, but you can’t say it!”? Ăsta e cazul aici. Personajele din Innocence nu vorbesc ca nişte oameni normali – de exemplu, scena în care Batou şi Togusa o “interoghează” pe Holloway. Christ, mă mir că nimeni n-a întrerupt monologul ei intolerabil cu “Hey, we’re in a hurry, shut the fuck up and answer the questions, you annoying person”. De fapt, actorii în sine par să fie înfrânţi de dialogul ăsta oribil (credeaţi că Lucas e slab? Uitaţi-vă la filmul ăsta…), citindu-şi mai toate replicile într-un ton monoton şi lipsit de viaţă. Batou însuşi zice la un moment dat “IShikawa, you talk too much”, problemă care se aplică la întreg filmul cu adăugarea sufixului “and saying nothing”.
De fapt, Innocence pune în relief problema centrală a filmelor lui Oshii spre deosebire de seriale – nu există comedie (cu excepţia a maximum trei replici la care am râs, una dintre ele fiind Batou insultându-l pe un tip cu “Come on, crab shit!”), replici sarcastice, dinamică interesantă, nici o încercare de a da filmului vreo uşurinţă sau frivolitate. Nu, totul e 100% serios, greoi, interminabil şi pretenţios – nu-i de mirare că Innocence a fost arătat la festivalul Cannes. Ştiţi ce i-ar trebui lui Innocence? Un echivalent al Col. Jack O’Neill din Stargate SG-1 – tipu’ care mereu face remarci amuzante şi întrerupe pe oamenii de ştiinţă cu “Bre, vorbeşte engleza”, ca filmul să nu pară atât de impenetrabil. Cel mai apropiat echivalent e când Batou face haz de Togusa pentru capacitatea sa de memorare, şi Togusa răspunde “Yeah, look who’s talking”.
PS: Realizez că e puţin ipocrit din partea mea să critic abuzul de referinţe, dar asta arată cât de enervant e, când şi Marele Preot al Referinţelor Bulversante zice că-s excesive…
Togusa realizează că au ajuns de-abia la o treime din film
Am menţionat şi faptul că personajele au un obicei enervant de a arunca citate sau referinţe în stânga şi în dreapta (fiecare a doua sau a treia replică a lui Aramaki e un citat, impresionant pentru un tip care-i practic absent din film). Look, citatele sunt ca sarea – trebuie să le foloseşti cu grijă. Innocence aruncă citate, aluzii şi digresiuni lungi de parcă sunt gloanţe într-o mitralieră. Sau cluster bombs. Fără vreun personaj care să-i oprească pe ceilalţi când iar se lansează cu capul în nori, Innocence devine echivalentul a să fii prizonier într-o cameră cu nişte genii insuportabili care sunt ocupaţi cu un concurs de cine poate cita sau face aluzii la chestii mai obscure. ŞI N-AI UN MOD DE A-I OPRI. Oshii n-a făcut nici măcar un efort pentru subtilitate – citatele sunt pur şi simplu aruncate în film cu forţa unei nicovale, ca şi cum ai încerca să bagi un pătrat într-un cerc (fără să fii poliţist).
De fapt, Innocence ar trebui mai bine numit In No Sense*, fiindcă la un moment dat filmul pierde complet harta, în scena când Batou şi Togusa vizitează sediul Locus Solus. Pe lângă faptul că e o scenă obscen de lungă şi auto-indulgentă, mai au şi obrăznicia de a o repeta aproape exact, ceea ce nu numai că devine enervant dar şi strică prin incompetenţă elementul confuziei între realitatea propriu-zisă şi realitatea virtuală. Executată de oameni cu capul pe pământ, ar fi fost o scenă memorabilă, chiar terifiantă. Aici? Mai multă frustrare datorită oportunităţilor pierdute.
* Scuze, Trevor Horn, Anne Dudley, J.J. Jeczalik, Gary Langan şi Paul Morley…
Also, nu înţeleg dacă Oshii o urăşte pe Kusanagi sau ceva. Come on dude, she’s the coolest character. Şi el o tratează prost. Yeah, o să vă spoilerez sfârşitul: Kusanagi se întoarce ca un deus ex machina ca să-i salveze curul lui Batou după ce el descoperă că sunt ceva mai mulţi inamici pe navă decât credea. Şi dup-aia iar dispare în net. FOR FUCK’S SAKE, ASSHOLE.
Deci. Innocence = crap. Săriţi peste el.
Acuma, sunt sigur că o să apară o armată de fani enervaţi şi să se ia de mine că “dude, you just don’t GET IT” sau să zică că-s prea tâmpit ca să înţeleg filmul…
