11.May.2009 / Uncategorized / 318 vizualizări /

Din lumea necuvântătoarelor – 7

“I like to move it move it! I like to move it move it! I like to move it move it! I like to move it! Phisically fit phisically fit phisically phisically phisically fit!“… asta e melodia mea preferată. Ar mai fi şi “You see me riding! Go crazy. Patroling you trying to catch me ridin’ dirty“, dar totuşi asta e mai mult pentru motoare. Eu, ca bicicletă, merg pe varianta “I like to move it move it”. Sau poate e doar o alegere personală. Melodia asta e genială! Cât de bine mă defineşte, căci trebuie să ştiţi că am un fizic de invidiat! Pe bune. Sunt tare ca fierul! Ghidon perfect arcuit, roţi umflate, suspensie extra-fină. I’m the man! Da! Eu! Eu sunt omul! …De fapt eu sunt bicicleta! Sunt în formă maximă. Şi când mă gândesc că acum doar câţiva ani eram o “bici” mică şi fraieră… Jumate de metru înălţime. Apoi mi-au scos roţile ajutătoare, am început să cresc, să fac muşchi şi acum iată-mă – în vârful carierei. Se simte succesul şi la femei. Toată ziua se ţin trotinetele după mine.
 
Cu toate acestea, voi n-aţi venit să-mi luaţi vreun interviu. Adică, ce-a făcut un buric s-ăi luaţi lui interviu şi mie nu? N-aţi observat câtă lume a început să meargă pe bicicletă? Pe bune! Chiar s-a înmulţit lumea. Mă rog, nu se compară cu ce e prin Olanda sau Austria sau chiar prin Ungaria… Îmi povestea un amic din Amsterdam că îl fugăreşte lumea toată ziua. Era cam obosit tipu’. Cred că în curând o să i se lase muşchii, adică roţile, pardon. Cam prematur aş zice, dar oricum – bun băiat. 
 
În altă ordine de idei, mă gândeam să încep să-mi scriu memoriile. Am fost prin atâtea locuri. Urmele roţilor mele sunt gravate în atâtea străzi şi trotoare, în atâtea alei şi drumuri de ţară, în atâtea parcuri încât mi-ar plăcea ca bicicletele d-abia născute să poată citi despre toate acestea. Peste câţiva ani o să înceapă să-mi cadă cricul şi să nu mă mai ţină frânele şi nu voi mai putea face nimic din toate astea. Oricum, frâna de pe roata din spate mă cam lasă. Dar să nu spuneţi la nimeni. Am luat odată o buşitură cam nasoală şi de atunci se trage. 
 
Acum trebuie să va las. Mă duc să-mi aranjez lanţul. A! Era să uit! De fapt pentru asta venisem: Nu ne mai spuneţi “bicle”! Auzi tu: “Biclă!”. Ce prostie. V-aţi trezit voi că puteţi tăia din “bicicleta“ şi c şi i şi e şi t! Asta e chiar culmea. Gândiţi-va că probabil “Paulei“ sau lui ”George“ nu le-ar conveni nici lor prea mult să începeţi să tăiaţi litere din numele lor. Sunt cu urechile ciulite!