Din culisele unui artist – Tudor Chirilă (Actul I/III)

V-am promis acum două zile că voi reveni cu povestirea acestei întâmplări frumoase şi de neuitat din viaţa mea.

Din culisele unui artist - Tudor Chirilă (Actul I/III)

ACTUL I -REPETIŢIILE DE LUMINI PENTRU “O LUME PE DOS”

În opinia mea să faci teatru în România este un proces care te încarcă emoţional cumplit, te sfâşie şi te obligă la compromisuri, iar când nu eşti dispus să le faci te determină să plângi, să zbieri şi să arzi înăuntrul tău, până când, dacă nu eşti suficient de puternic la nivel mental, te laşi acoperit de umbre întunecate şi de furie stinsă.

O echipă de oameni, unii mai motivaţi decât ceilalţi, roiau în jurul indicaţiilor precise şi directe ale omului şi actorului Tudor Chirilă. Pentru că, da, înainte de toate, înainte de fiecare poziţie pe care cineva o ocupă în societate, toţi suntem oameni, iar, uneori, imaginea construită, cea “vândută”, ”comercializată”, nu coincide cu adevărul ce-l ascunde sufletul acelei persoane. Am descoperit şi am privit înfăţişarea chipului unui artist, dincolo de cortina translucidă a spiritului.

Pasiunea şi ardoarea cu care Tudor coordona maşiniştii, răbdarea, atenţia pentru fiecare detaliu, fiecare unghi, fiecare culoare, pată de lumină orbitoare ce se vedea în zarea scenei, mi se părea mereu mai aproape, pas cu pas de… impecabil.

Din culisele unui artist - Tudor Chirilă (Actul I/III)

Fără talent, fără pasiunea însetată şi delirantă nu ai putea crea o dublură a ta pentru că într-o piesă de teatru joci diferite roluri – personalităţi, caractere, întotdeauna diferite dar totuşi aceleaşi, să reuşeşti să te transpui, să te identifici cu personajul pentru ca “produsul” tău să se ridice la înălţimea aşteptărilor publicului spectator.

Probabil mulţi dintre noi au impresia că este ceva uşor şi că oricine poate face teatru. Nu-i deloc aşa. În fapt actorii şi regizorul au o relaţie specială (în acest caz, întâmplarea face, că este şi familială, ceea ce acordă spectacolului o tuşă personală conturată şi învelită cu subtilitate).

Ceea ce se vede pe scenă este reuşita, finalul procesului ameţitor şi greu de imaginat, din fiecare zi de repetiţie. În România se face teatru de calitate cu mari eforturi şi cu dăruire, dar, uneori am impresia că recunoştinţa şi preţuirea pe care ar trebui să o acordăm actorilor, regizorilor, scenariştilor nu este suficientă sau chiar inexistentă.

Numai dacă am reuşi să ne descătuşăm privirea din supliciul la care i-am subjugat, nepermiţându-le să vadă dincolo de gri, dincolo de urât, de nebunia cotidiană, de nelinişte, de sicleturile ce le avem de îndurat. Ar fi trebuit ca cineva să ne înveţe cum să ne bucurăm de viaţă, să ne trăim clipele ca şi cum ar fi ultimele, precum fluturii ce nu au timp în ziua ce-o petrec pe pământ să-şi amintească de sfârşitul lor.

Când mergem la teatru ar trebui să ne dezbrăcăm la intrare de prejudecăţi, să ne luăm alături de noi doar sufletul şi filtrul minţii, nu şi raţiunea şi judecata aspră.

E de muncă. În cele două zile petrecute la repetiţiile de lumini, am conştientizat că fără sacrificii şi fără a prosferisi din puţinul tău altora, fără a investi în fericirea lor şi mai apoi gândindu-te la fericirea ta; în zadar încerci să depăşeşti obstacolele ce ţi se culcă asemeni unor “meteoriţi de neînduplecat, ce conţin nemulţumiri, nervozitate pe care alţii o aruncă în tine de parcă ai fi singurul vinovat de nefericirea şi viaţa lor deplorabilă îmbibată în nefericire ce vor să ţi-o transmită şi ţie, agasându-te şi transmiţându-i stări de iritare şi de indispunere. O lume în care prea puţini sunt cei cărora le pasă, cei ce iau iniţiativă şi îşi doresc să construiască alături de tine un spectacol maiestuos.”

Şi chiar şi aşa, Tudor a făcut faţă cu destul calm şi jovialitate, nivelului de înţelegere al executanţilor, pentru strădania lor. Uneori e indeajus să te mulţumeşti cu ce ai, deşi vrei mai mult, dar decât deloc mai bine puţin, bănuiesc. Ştim oricum cu toţii, deşi nu vrem să admitem că trăim într-o lume pe dos, însă noi suntem şi vom fi mereu cei ce o întorc pe dos.

O replică haioasă a lui Tudor Chirilă, care reflectă realitatea:

“Maşiniştii din teatre sunt o poezie, ai putea să-i filmezi cum îşi amintesc şi îşi dezvăluie trăirile şi poveştile culese de prin viaţă şi să faci un scurt metraj. Ar fi de ceva de vis!”

Deşi condiţiile din sala de spectacol nu erau cele mai “primitoare” şi atentau uşor la confortul fizic al actorilor şi al celor ce se aflau in sală, in cele din urmă cu multă cafea şi un calorifer (prieten de nădejde în acele două zile), am reuşit să învingem frigul şi să uităm de el, concentrându-ne şi canalizând energia către elaborarea luminilor pentru fiecare dintre cele aproximativ 60 de situaţii din cele 3 acte ale piesei: Preludiu şi Liebestod, Problema şi Naomi în camera de zi.

În prima zi, s-a reuşit cu greu (conform planului anterior de la Teatrul de Comedie) refacerea spectacolului de lumini.

Din culisele unui artist - Tudor Chirilă (Actul I/III)

A doua zi, proiectoarele au cam luat-o razna şi au arătat că ele comandă şi deţin controlul. Dar inteligenţa şi ingeniozitatea până la urmă au răzbit şi le-au învins, supunându-le.

Proba decorului pentru actul “Naomi în camera de zi”, a cam dat bătăi de cap maşiniştilor şi administraţiei ArCuB, dar ideile excepţionalei mame-regizor-actor, Iarina Demian, împreună cu cele ale fiului-actor-solist, Tudor Chirilă, au reuşit să învingă spaţiul, astfel încât tablourile cu care personajul Naomi se joacă şi jonglează să fie cu succes amplasate pe scenă, să fie vizibile din orice unghi al sălii, fără a defavoriza vizual niciun spectator.

Din culisele unui artist - Tudor Chirilă (Actul I/III)

Doamna Iarina Demian a fost prezentă în ambele zile de repetiţii, fiind suport moral şi emoţional pentru fiului său, fără a fi subiectivă, în raportul regizor-actor, uitând total rolul de mamă.

Din culisele unui artist - Tudor Chirilă (Actul I/III)

Este o doamnă distinsă, deschisă şi sociabilă, cu principii ferme pentru atingerea obiectivelor creaţiei sale.

În România arta şi cultura nu sunt apreciate aşa cum ar merita, de aceea teatrul se izbeşte adesea de realitatea acestei lumi ce nu permite ideea de nou, ideea de neconvenţional.

Iarina Demian se află printre cei cărora li s-au zidit uşi pe parcursul ascensiunii pe scara teatrului desăvârşit:

“În România nu pot face teatru decât cei care sunt sub umbrela unei instituţii subvenţionate. În rest eşti tratat ca un paria. Umilinţele se ţin lanţ şi ajungi la concluzia că nu e suficient să ai ceva de spus, trebuie neapărat să ai multe relaţii. Dacă ai apucat totuşi să produci un spectacol, nu ai unde să-l joci.

Teatrele închiriază sălile cu foarte mulţi bani, şi nu o să vă vină să credeţi, trebuie să stai şi la rând. (…) În România, toată lumea face teatru, în toate spaţiile posibile şi imposibile, cu sau fără spectatori, cu sau fără lumini, cu sau fără decor, cu sau fără talent. Nu cred că se poate face performanţă cu pretenţii atât de mici.”

Prima parte a celei de-a doua zi am petrecut-o tot în “compania” jocurilor de lumini, apoi, după prânz, actorii (Simona Stoicescu, Smaranda Caragea şi Mircea Drâmbareanu, Andrei Runcanu) s-au “aglutinat” pentru a repeta textele celor trei acte dintr–“O lume pe dos”.

Preţ de mai bine de două ore am fost martor ocular la fenomenul de transfigurare a omului simplu în supraomul-actor, care reuşeşte să interpreteze trei roluri (Tudor Chirilă) sau două (Smaranda şi Simona).

Din culisele unui artist - Tudor Chirilă (Actul I/III)

Aceştia construiesc propria lor lume pe dos, în care regăsim problemele realităţii cotidiene: singurătatea, depresia, egosimul, necredinţa, tulburările psihice, însingurarea, şantajul sentimental.

Talentul actoricesc este nativ, trebuie doar să-l descoperi şi apoi să-l desăvârşeşti prin cunoştinţe şi multă transpiraţie. A fost o onoare pentru mine să-l întâlnesc pe cel care este model şi sursă de inspiraţie a adolescenţei mele, să respir cultura alături de actori valoroşi, pe care îi recomandă o calitate morală ireproşabilă, o energie debordantă, cu care joacă spre încântarea publicului printr-o “imaculată” interpretare.

M-am despărţit cu greu de experienţa inedită şi de visul meu devenit realitate. Sentimentele şi emoţiile trăite pe parcursul celor două zile, am încercat să le exprim în cuvinte, aşternute într-o scrisoare sinceră, dar “bâlbâită”, pe care i-am strecurat-o timid lui Tudor, înainte de plecare.

Actorii şi-au continuat repetiile şi în următoarele două zile, în încercarea de a bucura şi cuceri spectatorii – peste 300 de suflete. Am trăit sentimentul că nu sunt singură într-“o lume pe dos”, dar simt însingurarea dintr-o lume reală. Mulţumesc Carinei şi lui Tudor pentru cel mai frumos dar al adolescenţei mele… pentru că… am doar 18 ani!

În două zile apare “Actul II”! Stay tuned!

(Pentru a citi mai multe despre această mini-serie, intraţi aici.)

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.