Din culisele “Îmi caut vocaţie” – povestea celor trei vorbitori

Bănuiesc că v-aţi întrebat cu toţii “Cine-s cei trei vorbitori ce vor veni la Îmi caut vocaţie?” şi cred că a venit timpul să vă zic! Invitaţii acestei ediţii sunt trei oameni minunaţi care şi-au dorit să aibă o carieră în lumea artistică şi fiecare dintre ei a reuşit într-o altă manieră să se facă remarcat.

Din culisele Îmi caut vocaţie - povestea celor trei vorbitori

Creatura lui Octav

Să începem cu Octav Ungureanu, cel care dă viaţă personajelor din benzile desenate şi totodată cel care ne-a făcut cunoştinţă cu personajul care susţine sus şi tare “Îmi caut vocaţie”.

Octav Ungureanu

Octav Ungureanu

De ce este Octav special? Pentru că el şi-a dat seama de mic copil că îi place să deseneze şi să coloreze, şi a ştiut de pe atunci că asta este ceea ce îşi doreşte să facă şi în viaţa de adult.

A colecţionat şi a savurat fiecare revistă de benzi desenate şi astfel şi-a format o cultură a BD-urilor. A ajuns apoi la Salonul Benzilor Desenate de la Sala Dalles (2006) şi, ca prin minune, a prins un loc liber unde şi-a expus câteva lucrări.

A continuat să îşi publice lucrările pe blog şi astfel nu a renunţat niciodată să-şi urmeze visul şi să devină cel mai bun în ceea ce face.

Trecând de la partea de desenator, dar fără a ne îndepărta prea mult de această zonă, ajungem la Bogdan Neagu. El se autointitulează meşteşugar dibace, dar pe înţelesul tuturor el este un handmade artist – creează lucruri frumoase din materiale despre care majoritatea oamenilor crede că nu au valoare.

Bogdan Neagu

Bogdan Neagu

Bogdan are o poveste pe cât de amuzantă, pe atât de serioasă. A început prin a fi premiant, a continuat prin a fi corigent în liceu şi a ajuns a fi bursier în facultate. Apoi a sărit de la lucrul într-un studio de creaţie la munca într-un şantier.

Deşi viaţa lui a fost plină de suişuri şi coborâşuri, el şi-a găsit locul, realizând că cel mai bun şef este el însuşi, şi astfel a hotărât să înceapă o nouă poveste – povestea Turific.

Astfel că, după ce a fost înclinat de mic către activităţile creative care să îl ajute să valorifice lucrurile inutile, Bogdan a început să creeze şepci «cool» pentru biciclişti, genţi şi alte accesorii.

Dar mai multe despre propriile creaţii vă va povesti el.

Şi acum să ne îndreptăm către omul cu muzica, Adi Tetrade, cel care este cunoscut pentru talentul său de a bate ritmuri diverse la tobe.

Adi Tetrade

Adi Tetrade

Adi s-a aşezat pentru prima dată în faţa unui set de tobe la vârsta de 3 ani, moment în care a fost îndrumat de către bunicul său. Atunci şi-a dat seama că îi place să «bată toba» şi de-a lungul timpului a urmat o serie de şcoli de muzică pentru a-şi dezvolta abilitaţile.

Lucru de apreciat la acest artist este acela că nu s-a oprit la un stil de muzică. Din dorinţa de a experimenta şi de a cunoaşte cât mai mult, el a trecut de la folclor, la jazz, de la pop, la rock, ajungând să cânte şi muzică latino.

Cu toate acestea, niciodată nu s-a îndoit de faptul că a făcut o alegere bună în ceea ce priveşte cariera. De-a lungul vremii a acivat în diferite formaţii, printre care se numără şi Jukebox Band.

După zece ani de experienţa, Adi a devenit profesor de tobe, împrăştiind astfel în jurul său cunoştinţele acumulate şi ajutându-i pe tinerii talentaţi să îşi urmeze pasiunea.

Dar mai multe nu vă spun. Cel mai bine, fiţi prezenţi sâmbătă pe 17 septembrie în Godot Cafe-teatru şi luaţi-i la întrebări pe cei trei invitaţi.

Cu siguranţă vă vor surpinde cu poveştile lor de viaţă, cu felul în care au trecut peste greutăţi şi împlinirile pe care le-au avut datorită faptului că şi-au urmat vocaţia.

Pentru a vă rezerva locuri la eveniment, vizitaţi vocatie.amdoar18ani.ro şi completaţi formularul din josul paginii.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.