18.Feb.2010 / Uncategorized / 617 vizualizări /
Dilemele unui abonat RATB: Tricou, voturi, cuvinte obscene
Am tricou cu amdoar18ani.ro. Nu l-am plătit încă, ceea ce îmi atrage cinice comentarii din partea domnişorului fondator pre numele său Ariel, dar deja l-am integrat în personalitatea mea călătoare. Duminică seara l-am dus la plimbare prin Goblin unde avea loc ceva College party, locul era plin de reggae şi votcă ieftină iar asta a trezit o stare de oarecare plictiseală în mine. Prefer berea pretextând că face bine la ten iar cei care se încăpăţânează să mă creadă mai tânăr decât sunt, îmi confirmă bănuiala. Din această cauză (a berii) l-am dus mai departe să facă cunoştinţă şi cu Club A.
Mi-am dat seama că iarna este o chestie care ar trebui să fie limitată doar la Crăciun şi Revelion. Într-o poveste despre un greiere şi un melc pe care mă roagă unii prieteni să o termin mai repede, populaţia acelei ţări imaginare face un pact cu Soarele şi au iarna exact cum am sugerat eu mai sus. Evident în naraţiunile mele bolnave acest lucru este posibil şi acolo nimeni nu are traume psihice din cauza zăpezii. Da, sufăr de aşa ceva dar admit că simplul fenomen meteorologic nu le-a cauzat singur ci chiar mulţumesc tuturor primarilor din Bucureşti pentru contribuţia lor măreaţă.
Voturile prostimii stau în cartier. De aceea centrul oraşului a fost abandonat. Nu mă interesează ca cetăţean cine e responsabil de zona aceasta. Ce ştiu este că domnul de la sectorul trei, acela care a fost şi prim-ministru de sacrificiu o vreme scurtă, Liviu Negoiţă, are în administrare toată zona Lipscani. Vocalul dibace de la 5, Marean Vanghelis (ca să citez The Arrogants) are zona de la Unirii. Aceşti megavotaţi au lăsat în seama altui deştept cu vorbă lungă, profesorul Sorin, zăpada centrală şi uite aşa eu am rămas fără o pereche de bocanci şi una de adidaşi. Pentru că, de dragul şoferilor, tot omătul a fost împins pe trotuare unde s-au format troiene apocaliptice, aproape imposibil de ocolit. Iar locurile unde acestea au fost abandonate cu plăcere vizibilă, au fost staţiile de autobus. Pentru a urca în 385 aveam de ales între salturi mortale sau înotul prin bălţi.
Dar mă enervează teribil românii care l-au votat pe Băsescu. Dacă îl lăsau primar aveam câţiva neuroni în plus, pierduţi din cauza spaimei. M-am tot întâlnit în călătoriile mele cu nişte animale poate drăguţe când stau în curte dar teribil de antipatice când socializează. Modul lor de a se distra este simplu, se strâng în haite şi sar pe oameni. Când era edil şef de Bucureşti, nenea Traian a rezolvat măcar parţial problema câinilor vagabonzi şi s-a oferit să îi trimită psihedelicei de Brigitte Bardot care le plângea soarta. Însă mai tare mă enervează alt tip de animale, cele cu faţă umană, care atunci când se strâng în haită se iau de prietenii mei. Acest gen de fiinţe, numite generic manelişti, ar trebui izolate social. Deşi sunt un categoric adept al democraţiei, când aflu că prieteni de-ai mei ajung în spitale bătuţi de antropoide fără rost, mă revolt şi îmi doresc să reînfiinţez camerele de tortură şi metodele comuniste de reeducare şi creare a omului nou.
Însă în mijlocul acestor evenimente cu iz negativ am găsit şi ceva care m-a amuzat teribil. Nu doar ieşirea cu Robert de vineri (a se vedea mai clar articolul despre Byron) care s-a lungit cu confesiuni până la ora 5 dimineaţa. Am spus că avem tricouri cu noi. Dar mai avem ceva, noi ăştia de la amdoar18ani.ro. Mai avem fani înrăiţi. Cu mare bucurie am aflat că suntem un site de gay, proşti şi inutili. Totul stă scris pe antiblogul amdoar18cmîn… punct wordpress punct com. Din păcate nişte chestii numite educaţie/cultură/bun simţ nu mă lasă să scriu ultimul cuvânt aici dar e uşor deductibil. La ora la care scriu dilema încă nu am devenit subiect al parodiei dar aştept cu nerăbdare momentul de graţie. Copilaşii aceia ciudoşi care se cred cool bătându-şi joc de munca altora nu ştiu un lucru atât de simplu că eu l-am înţeles din clasa a doua. Nu eşti bârfit decât dacă eşti important. Şi dau un bonus: nu există publicitate pozitivă sau negativă, există doar reclamă. Iar ei o fac şi gratuit lucru pentru care le mulţumesc şi le întorc serviciul scriind de ei.
Avem ceva în firea noastră, românii. Avem ceva teribil de eronat în structura noastră spirituală. Nefiind apţi să creăm ceva original, imităm. Nefiind capabili să facem ceva, ne batem joc de ce fac alţii. Eu apreciez intens ironia. Mă autoparodiez mereu şi nu mi-e ruşine să povestesc dacă am făcut ceva bizar sau neconvenţional. Îmi doresc să văd caricaturi cu mine şi mor de râs când cineva face o glumă bună la adresa mea. Dar ce au făcut acei pokemoni în jalnica lor glumă este de prost gust. Cred că Ariel a uitat de multă vreme când i s-a zis Persil pentru prima dată. Măcar de aveau imaginaţie şi îi ziceau Tide. Că şi aşa eu cu Robert (a.k.a. Palmierul) am decis că din seria de porecle răsuflate ce le aude săptămânal domnul fondator, acest detergent a fost discriminat. Şi închei afirmând că aştept cu emoţie să văd eu ce voi fi? Gladiator sau gladiolă? Că să îi ducă mintea la Gelu, Glad şi Menumorut este cu siguranţă un efort sinaptic prea mare pentru ei.
