Dilemele unui abonat RATB: Lift, javre şi o bere

Am exagerat cu politica în ultima vreme. Admit, recunosc, sunt influenţabil. Uite, de exemplu azi nu m-am uitat la televizor decât un pic şi nu mai am chef să scriu de ea. Însă azi am trăit ceva mult mai palpitant. Prima grevă la metrou din viaţa mea. Da, sunt sincer şi pe mai departe, am avut probleme cu chiria şi deocamdată stau în Militari aşa că sunt abonat Metrorex o vreme. Dar nu cred că trădez spiritul rubricii. Şi tramvaiul acela subteran este tot un mijloc de transport în comun doar că e mai mare şi mai rapid. Însă voi reveni la dragul meu R.A.T.B. cum găsesc un loc să stau. Şi, dacă tot am început să urc pe panta aceasta a sincerităţii, o să vă spun şi de ce.

Nu îmi place să merg cu metroul, oricât de eficient ar fi. Identific două cauze. Prima sunt eu. Ca orice om care se respectă am fobii. Multe, interesante, emoţionante, demne de respect şi admiraţie. Am fobie de proşti. Nu discriminez pe nimeni, cred în egalitatea sexelor, detest xenofobia şi antisemitismul şi susţin drepturile minorităţilor de orice fel. Dar, când întâlnesc proşti, mai ales din aceia insitenţi, mă aprind foarte repede, apoi devin deprimat. Există două categorii de proşti, eu fac parte din prima, cei care mai pun mâna pe o carte. Ca să îl parafrazez pe Alexandru Paleologu, eu sunt un prost cu rare momente de inteligenţă. Cea de-a doua categorie de proşti este foarte bine definită de gândirea poporului român: prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul! Ştiţi bine la ce mă refer acum, sunt sigur! Dar nu asta e totuşi cauza pentru care nu merg cu metroul. Dacă n-aş fi imun la specimenele ce folosesc transportul în comun, mi s-ar atrofia picioarele de la efort.

Urăsc lifturile şi câinii vagabonzi. O să vă miraţi dar acesta este motivul pentru care nu îmi place să merg cu metroul, pentru care evit tramvaiele supraaglomerate, înarmat fiind cu al meu calm ardelenesc şi multă răbdare. Sunt destul de claustrofob, de mic uram spaţiile închise. Metroul oricât ar fi de larg, mă sperie prin ideea că sunt undeva sub pământ şi la orice cutremur mor anonim într-o imensă groapă. Iar de când e la modă terorismul am viziuni apocaliptice cu atacuri subterane asupra populaţiei civile. Evident totul este în imaginaţia mea, nu prea bogată şi după cum s-a afirmat la începutul postării, extrem de influenţată de ce vede la televizor. Şi nu îmi plac javrele de pe străzile bucureştene, nici javrele din administraţie care nu fac nimic să schimbe situaţia(dar hai să nu reintrăm în politică). Nu înţeleg cum este posibil să ies noaptea şi să nu pot ieşi din bloc de nişte potăi adunate în faţa uşii. De asemenea nu o înţeleg pe doamna din blocul de vizavi care iese să plimbe animalele la modul următor: leagă cockerul (fix pe el, a avut frate-meu cocker, are soră-mea acum), una din cele mai prietenoase rase de câini dar dobermanul îl lasă liber. Acu ceva seri mă întorceam acasă şi văd situaţia de mai sus. Câinele liber o ia spre mine latrând furios, eu mă crispez iar ea cu greu stăpâneşte animalul enervat de prezenţa mea. M-am enervat şi eu strigându-i: Doamnă, eşti întreagă la cap? Fix dobermanul îl laşi dezlegat?

Deci, ca principiu existenţial rămâne aşa: niciodată Glad Berindei nu va fi văzut bând bere cu nişte câini în lift. Oamenii din metrou sunt ca nişte câini vagabonzi şi asta explică afirmaţia mea de mai sus. Au privirea tristă şi însingurată, totul până au văzut un loc liber. Atunci sar pe el ca nişte animale sălbatice. Dacă au toţi loc, latră singuri în telefoanele mobile. Normal că urlă, unul din dezavantajele metroului este că e gălăgios, nu poţi şopti ca în autobusele silenţioase. Dar, precum un câine nerăbdător, metrouarul clasic, cel din categoria fudulă înainte pomenită, trebuie să arate că poate vocifera mai tare decât trenul. Uită, în gândirea sa nesăţioasă de canidă, de avantajul metroului, viteza. Nu raţionează suficient pentru a înţelege că dacă are răbdare câteva minute, poate vorbi normal după. Acum cred că este clară cea de-a doua cauză. E acea cauză ce nu o pot controla eu.

Voi încheia amintind ceva de Cluj. Acolo primăria a cerut public pensionarilor să evite transportul în comun la ore de maximă aglomeraţie. Pe bună dreptate, ce îi apucă să iasă din casă fix atunci când merg toţi la muncă şi la şcoală? Au toată ziua să se plimbe. În Bucureşti situaţia este tragicomică. Folosesc rar R.A.T.B.-ul la de orele de vârf. Dar de câte ori o făceam întâlneam aceeaşi situaţie. Pensionari jigniţi cu treabă în oraş, certând lumea în tramvai că nu le face lor loc. La ora 12 ziua dacă plecam eram adesea singur în vagon, nici umbră de bătrânei. Nu vreau să se creadă că am ceva cu categoria lor de vârstă. Dar e o situaţie atât de uşor de evitat! Azi plecam spre centru în jur de ora 1. Am luat 336 şi era destul de rezonabil pentru o zi cu grevă la metrou. La piaţa Gorjului au urcat evident, cine? Cei menţionaţi un pic mai sus. Am intrat în starea mea de sufocare, mă simţeam extrem de înghesuit şi nu puteam face nimic pentru asta. La Cora au coborât toţi, fiind înlocuiţi de altă garnitură care ieşea de-acolo. Apoi, la dracu, chiar m-am enervat în sinea mea. Altă zi de shopping nu găsiseră decât pe cea cu grevă la metrou?