16.Nov.2009 / Uncategorized / 353 vizualizări /

Dilemele unui abonat RATB: 18 ani, politichie, oameni

Am revenit la sentimentul pe care îl aveam la prima postare pentru amdoar18ani. Duminică (precizez momentul pentru că site-ul ăsta este dominat de o minunată dezorganizare ce o cunoaştem toţi, genul acela de dezordine pe care dacă o ştii, îi vezi sensul, găseşti propria ta ordine în ea, nu cea dorită de mama dar creată involuntar de tine; atâta că aici e vorba de lipsa de logică aparentă a unor oameni care, în definitiv, nu se cunosc dar găsesc o coerenţă comună, aşa că nu pot şti când va şi apărea această ultimă dilemă) am participat la prima şedinţă de “redacţie“. Nu am pus ghilimele pentru a ironiza, ci pentru că e greu să defineşti oamenii care am stat acolo ca o redacţie în sensul clişeistic al cuvântului.

Îmi imaginam, copil fiind, dorind să fiu jurnalist, o redacţie ca o adunare de oameni trişti din cauza semenilor, preocupaţi de statutul lor de forţă în stat, de slujitori ai acelei puteri numită presă. De oameni cinstiţi până la marginea fiinţei lor, sobri şi preocupaţi de viitorul naţiunii, al lumii, al galaxiilor. Între timp am ajuns să lucrez în presă, să văd cum stau în realitate lucrurilor şi ştiu că jurnalistul român este şi el un tip care scrie pe bani, se înregimentează politic şi serveşte o cauză. Domnul Mihnea Măruţă, nu-l ştiţi, sunt sigur, cel care a moderat prima dezbatere electorală de la Cluj, cea dintre Crin şi Traian, se plângea pe blog că respectivii nu au dat mâna la finalul dezbaterii cu el. Şi admitea pe acelaşi blog că a fost contactat pentru dezbatere de Sever Voinescu, nimeni altul decât purtătorul de cuvânt al lui Băsescu. Deja sunt intrigat, adică ajungi să moderezi când eşti contactat de o parte implicată? Ce obiectivitate mai ai? Însă eu sunt tolerant, sunt şi balanţă ca zodie, şi ardelean, accept că era emoţionat şi că, în tremuriciul lui nu şi-a făcut treaba de moderator. Dar să îi permiţi marinarului să insinueze că floarea şi-a neglijat soţia în pragul morţii, asta deja nu mai ţine de echilibrul unei emisiuni/dezbateri dinte doi prezidenţiabili. În acel moment dacă eram în locul domnului Măruţă, suspendam cu toate riscurile confruntarea. Mulţi l-am fi respectat pentru asta. (Pentru cei care citesc şi nu ştiu, soţia lui Crin Antonescu a murit acum ceva vreme, bolnava fiind de cancer sau leucemie, nu îmi amintesc exact, şi în urma suferinţei a ales să se sinucidă) Să recurgi la asemenea argumente pentru a câştiga nişte alegeri nu este reprobabil, este inuman. Nu este imoral, este greţos. Nu este incorect, este inutil.

Nu ştiu dacă acest domn este înrolat politic. Nici nu mai contează. Este un jurnalist prost care, pentru a se scuza public, motivează pe blog că nu este făcut pentru televiziune… nu trebuia să îşi asume… că nu e spontan… nu trebuia să se bage… ca nu a putut veni Turcescu… din nou, trebuia să îl lase pe altul. Oare trebuie să ne fie frică de Băsescu? Trăim oficial într-o democraţie, omul acela cândva ales de noi, eu personal reafirm că vreau să uit de el după 6 decembrie, nu este altceva decât un om. Atât! Investit inclusiv de mine în 12 decembrie 2004 cu o funcţie politică, în care a performat atât de prost încât mi-a pierdut votul. Acel moderator emoţionat că îl vede la faţă pe Băse nu a mai ţinut controlul unei dezbateri în care domnul preşedinte fără mustaţă de Hitler şi-a permis să insinueze ce a insinuat. Când în calitatea ta de jurnalist uiţi că ai un sens, sau mai rău, nu îţi exerciţi prerogativele meseriei tale, nu ai rost. Aşa cred eu. Pot crede greşit, pot fi acuzat că nu gândesc bine dar cred cu tărie că jurnalistul este un om cu opinie în primul rând, cu carte, nu neapărat cu şcoală, şi că măcar încearcă să fie imparţial. Nu îi iese dar încearcă.

După şedinţa noastră de idealişti ţinută pe ritmuri de dans la Jewish Community Center (asta menţionată ca apreciere pentru iubita mea Nouă Dreaptă, mă bucur că am ajuns acolo!), Ariel a plecat spre casă cu Pitica, eu cu Robert şi cu Ronnie în Club A la o bere ieftină. Glumisem de Robert că are tendinţa de a fi masculul alfa al grupului său. Mie mi-a plăcut că e un imatur ca mine, genul acela de imatur care va crede şi la 30 de ani că poţi face presă fără să ţii cu cineva, fără să ai avantaje. Imatur din acela ca mine sau ca Ariel care sperăm că putem schimba lumea cândva. De asta mi-am amintit de prima mea postare din mai. Poate ne strangem mai mulţi. Şi mă bucur, Ronnie, că poţi şi tu să creezi fără complexe un alt link lângă mine, cel dintre două generaţii.

---