Despre nevoia decorării propriei camere

Dintotdeauna mi-am dorit să îmi pot decora camera aşa cum îmi doresc eu. Dacă în copilărie mama nu îmi dădea voie să fac asta, din motive mai mult sau mai puţin obiective, refugiul meu era în jocurile pe calculator, acolo unde puteam să îmi aranjez camera cu orice mobilă de copii pe care o voiam.

Despre nevoia decorării propriei camere

Ştiu că mereu am simţit o oarecare frustrare legată de faptul că, deşi este camera mea, trebuie să păstrez mobila aleasă de părinţi. Atunci nu înţelegeam ce presupune o asemenea schimbare, că e vorba de investiţie (atât financiară, cât şi de timp). Am crezut mereu că e vorba de o chestie de-a părinţilor de a nu fi de acord cu alegerile copiilor, conflicte între generaţii etc.

Cu timpul, mi-am dat seama că însăşi ideea de a te refugia într-o realitate virtuală şi de a construi acolo un univers aşa cum ţi-l doreşti, decorat după pofta inimii, este un pas înainte spre o carieră pe care să o iubeşti mai târziu. Am vorbit cu colegi care s-au îndreptat înspre arhitectură şi design, care mi-au povestit despre pasiunea lor pentru realizat amenajări de interior în jocuri pe calculator. Numitorul comun era: “ai mei nu m-au lăsat să redecorez aşa cum voiam eu, dar m-am distrat de minune jucându-mă pe calculator!“.

Există totuşi un moment în care eşti nevoit să îţi aranjezi noua cameră/noul apartament şi ajungi la vorba părinţilor: “lasă mamă, de ce ai nevoie să fie totul nou, nu te descurci cu ce ai?“. Da, e acel moment în care îţi dai seama că nu merită să investeşti o groază de bani în mobilă nouă, când te poţi juca cu ceea ce ai şi te poţi ocupa doar de decoraţiuni care să dea un stil aparte interiorului tău.

Dacă în copilărie este complicat să îţi amenajezi tu spaţiul de joacă (mai mult decât cu câteva jucării Noriel, cărţi, Lego şi alte prostioare), în adolescenţă devine şi mai greu să îi convingi pe ai tăi să cumpere toată mobila pe care ţi-o doreşti (să nu mai zic de vopsirea pereţilor în culori care mai de care mai funky). Dar apogeul este atins în momentul în care te muţi pe cont propriu şi ajungi să înţelegi că altele sunt priorităţile, iar mobila se schimbă doar atunci când este stricată, nu când apare un nou trend prin paginile revistelor. Vezi? Pare un cerc vicios…

Nevoia decorării şi “marcării teritoriului” este una firească, dar trebuie urmat instinctul în măsura în care acest lucru nu devine o obsesie. Câteva brizbrizuri în stânga şi-n dreapta pot schimba înfăţişarea unei camere, iar mutarea mobilei vechi cu siguranţă poate da un aer nou locuinţei tale. Acum că sunt pe cont propriu, acord o atenţie mai mare obiectelor decorative, decât schimbării toatale a mobilei şi a stilului din casă, lucru pe care ţi-l recomand şi ţie.

[Sursă foto]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.