Despre crizele de epilepsie din RATB

În urmă cu două săptămâni (atât să fie, cred) vorbeam cu mama la telefon. Vizibil emoţionată şi marcată de moment, îmi spune că în autobuz, în drumul spre casă, cineva a avut o criză de epilepsie. Îmi povesteşte cu amănunte cum un “un munte de om” a căzut pe jos lângă ea, tremurând. Verdict – criză de epilepsie.

Omul şi-a revenit curând, iar luat la întrebări de mama şi de alţi călători, epilepticul a început să se destăinuie: are această boală, nu are bani de medicamente, nu îi mai dă reţetă compensată. Dacă nu ia medicamentele, trece prin aceste crize. Nu stă în Bucureşti, dar, culmea, acum e în drum spre Fundeni să vadă de produsele care se găsesc acolo, la o farmacie.

Cum mama super empatizează cu oamenii şi se lasă impresionată de astfel de poveşti (lucru care se pare că s-a transmis genetic), scoate 100 de lei şi îi dă cu bună credinţă omului, spunându-i să se ducă să îşi ia medicamentele. Alţi călători mai pun şi ei bani şi astfel se strânge suma necesară – undeva pe la 200 de lei.

Toate bune şi frumoase, mă impresionează povestea dar, aşa cum am auzit-o, am dat-o uitării. Până azi când, în drum spre casă, urc în fugă pe uşa din spate a unui atobuz. Imediat ce porneşte, un om la vreo 40 de ani, cade pe jos şi începe să aibă convulsii. Imediat s-a creat panică, iar toată lumea din jurul lui fugea înspre mine, în spatele autobuzului.

Ştiindu-mă cu cursul de prim ajutor proaspăt terminat, dau să merg să văd dacă am cu ce să îl ajut pe om. Până să mă prind eu de fază (mi se mai zice că mă mişc cam încet), omul era deja pe unul dintre cele patru scaune din faţa maşinii, liniştindu-i pe cei speriaţi şi spunându-şi povestea: are epilepsie, nu mai are bani de medicamente, nu i se mai dă reţetă şi are plăcuţă la cap pentru că se loveşte des atunci când cade. Ca să pară totul veridic, ne arată (celor interesaţi) că acum îşi revine, că s-a înţepat în deget cu un ac de siguranţă.

Lumea deja îi spunea că ar trebui să îi ceară şoferului să oprească şi să coboare, ca să iasă la aer, sau să aştepte până la staţia de la Spitalul Floreasca. Eu îl tot întrebam dacă este în regulă şi îmi zicea că da, dar îmi repeta o poveste pe care deja o ştiam (cea care îmi fusese spusă de mama în urmă cu câteva săptămâni).

Epilepticul actual părea ok, încă îşi tremura mâinile, dar comunica, dădea detalii despre incident (lucru care nu ar putea să se întâmple, din câte am citit ulterior). Văzând că nu intervine nimeni, a spus “nu vreau să vă deranjez, dar îmi puteţi da bani de medicamente?”. Atunci parcă s-a legat totul şi mai bine în mintea mea: asta nu poate fi un alt fel de fraudă? Un alt fel de a face rost de bani de la oamenii cu milă şi compasiune? A reuşit o chetă de 15 lei, moment în care tremuratul mâinilor a încetat. Uşor dezorientat, a coborât la Ştefan cel Mare şi dus a fost.

Imediat ce am coborât şi eu, am sunat-o pe mama să îi spun cele întâmplate. Mă simţeam prost să îi zic că ar fi putut fi păcălită astfel, dar voiam să confirm câteva date cu ea. Descrierea omului epileptic nu era aceeaşi, dar toate celelalte date erau mult prea asemănătoare. De asemenea, toate informaţiile legate de crizele de epilespie spun că un astfel de om nu îşi aminteşte cu lux de amănunte detalii despre incident, iar perioada de timp în care îşi revine la conştienţă deplină este situată între 10 şi 30 de minute, lucru care nu s-a adeverit în niciunul dintre cele două cazuri.

Încă încerc să îmi dau seama ce a fost toată această experienţă şi cum de oamenii nu ştiu lucruri de bază despre probleme mari de sănătate? Mai gravă este frauda, sau lipsa de cunoştinţe a oamenilor?

De ştiut despre crizele de epilepsie!

Primul ajutor în cazul unei crize de epilepsie: trebuie să aşezi victima în poziţia de siguranţă care este ilustrată mai jos.

Recomand urmarea unui curs de prim ajutor (eu am fost la Lecţia de prim ajutor) şi informarea în avans în legătură cu principalele probleme de sănătate cu care te poţi confrunta în situaţii de zi cu zi. Poţi citi câteva detalii despre epilepsie chiar şi aici.

Şi, nu uita, nu intra în panică în situaţii de criză. Următoarea dată ar putea fi pe bune. Informează-te din timp.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

1 Comentariu

  • Reply 28.January.2016

    Bianca

    Povestea imi pare foarte cunoscuta. Am vazut persoana respectiva de 3 ori pana pana acum, de doua ori in RATB si o singura data la metrou. Toate acestea s-au intamplat anul trecut, la intervale de timp destul de mari. Desfasurarea actiunii este cea povestita de tine. Toata scena se termina cu sume de bani, generoase as putea zice, stranse de la oamenii din jur. Prima oara am fost destul de speriata, insa abia a doua oara mi-am dat seama despre ce era vorba de fapt. Se pare ca povestea inca se repeta…

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.