25.Feb.2010 / Uncategorized / 444 vizualizări /

Delirul suferinţei

Îi uitase numele, cel puţin asta credea… Îi vedea chipul zilnic, însă parcă nu mai era al lui, de aceea nu-i mai spunea pe nume. Parcă murise în ziua în care o părăsise, şi în locul lui nu era decât o umbră, ceva ce vroia să fie el, dar nu era. Nu avea cum să fie el.

Stătea în pat şi se gândea cum se lăsase purtată de el în toată povestea asta de care fugise la început… Îşi amintea cum i-a deschis uşa zâmbind, cum îl privea temătoare şi cum a luat-o în braţe şi a vrut să o sărute, iar ea s-a ferit, şi el, vrând să se razbune că nu l-a lăsat, a pupat-o uşor pe gât.

În acel moment l-a strâns în braţe şi apoi a rămas la voia lui şi a mângâierilor sale, pană când a devenit a lui, iar el a ajuns cel mai important om din viaţa sa, pe care nu ştiuse niciodată să o trăiescă cu adevărat, dar el se oferise să o înveţe… Acela era el, el care o iubea (sau cel puţin aşa spunea) şi acum el e mort!?

Numele lui îi venise în minte în clipa în care şi-a amintit toate aceste lucruri, parcă toată fiinţa ei îl striga şi s-a pomenit şi ea strigându-l. Parcă înviase sau se născuse ceva în ea o dată cu numele acela ce vroia să-l uite: Vlad!~

Iar tu, băiete, când o sa-ţi aminteşti că ea încă exista, dă-i un BUZZ!

În momentul acela va începe să ţipe, să sără în sus de bucurie“¦ o să se porte asemenea unui copil atunci când primeşte o jucărie nouă. Dar tu nu vei fii acolo, şi n-ai să vezi toate acestea, aşa că ea se va exterioriza în continuare.

Discuţia voastră, aparent scurta şi banală, va devia spre un subiect ce pe fată o va face mereu să roşească atunci când vei fi prin preajmă. O să-ţi spună că încă te iubeşte şi e ciudat cât de bine s-a simţit în compania ta. Tu o vei asculta fără să zici nimic, chiar daca deja ştii tot. Ai să te prefaci că atunci afli pentru prima dată. Vei fi mândru de tine, iar ei o să-i spui doar “ok“. Ea o să credă că eşti confuz, că nu ştii ce să crezi şi o să ia răspunsul tău ca pe un pas spre ceva la care a visat mereu.

După ceva timp, ore, zile, săptămani o să-şi dea seama că de fapt nu eşti interesat de ea. Realitatea va fi dură, dar va suferi în tăcere, fără ca tu să ştii. Va lăsa timpul să spele tot ce apa şi săpunul nu pot: tristeţea… amintirile… privirile… vocea… râsetele… O să se mintă singură că tu nu eşti pentru ea. Va încerca să te convingă că nu mai e nimic, că a fost ceva trecător. Tu poate o să o crezi. Trebuie sa o crezi.

Dar până atunci, va continua să aştepte, chiar dacă e trist să-l vadă pe cel pe care-l iubeşte cel mai mult şi să-şi dea seama că i-a făcut mai mult rău decât bine, că şi-ar fi dat şi viaţa pentru el dacă i-ar fi cerut-o, iar el în schimb i-a luat-o în cel mai crud mod… şi a lasat-o goală.