Delia este o visătoare, însă pare a avea o ambiţie pe care puţini o au. Încearcă să nu se desprindă de ceea ce o caracterizează şi crede în copilărie.

Hello, sunt Delia ““ sunt o pată de culoare. Nu mă consider un geniu, prefer să rămân un talent. Mereu când ies pe stradă lumea poate observa pe mâini o mică parte din Universul creat în fugă la mine pe birou, printre broscuţe, cd-uri ajuncate, caiete inutile. Am 19 ani. Abia adăugaţi într-un cufăr imaginar.

Majoritatea oamenilor de vârsta mea ştiu ce vor deveni “žcând vor fi mari“. Eu încă visez. Şi nu vreau să mă trezesc – visez frumos. Îmi place teatrul… îmi place muzica… iubesc pictura – trăiesc prin artă. De dragul părinţilor simpatizez matematica, fizica şi informatica. Două lumi diferite, un singur eu. Nu mă găsesc. Vreau să am din nou 18 ani… fară o zi.

Froggy: Când ai devenit o pată de culoare?
Delia: De când mă ştiu m-am considerat o pată de culoare datorită personalităţii foarte colorate pe care mi-am format-o.

Froggy: Ce ai de gând să faci cu Universul pe care îl creezi?
Delia: Acest Univers pe care mereu îl îmbunătăţesc îl cam ţin pentru mine, acolo eu îmi descarc toate sentimentele, cu ajutorul lui mă exteriorizez şi apoi pot observa o evoluţie a comportamentului şi a modului meu de gândire.

Froggy: Cufăr, imaginar? Vârsta ta nu e reală? Dacă nu e, când ai de gând s-o transformi în ceva palpabil?
Delia: Hmm… în general nu privesc şi nici nu voi privi vârsta ca pe ceva palpabil. E ceva fictiv, nu poţi materializa ideea de “žam atâţia ani“, probabil şi datorită neconcordanţei dintre vârstă şi aspect.

Froggy: La ce visezi? Aspiri către un anumit statut al viselor?
Delia: La ce nu visez?! Visez la ziua când mă voi trezi din vis.

Froggy: Ai totuşi planuri reale?
Delia: De dragul supravieţuirii şi a integrării în societate apelez mereu la realitate, deşi e cam limitată. Planurile reale ţin mai mult de partea profesională, pe care sper să o dezvolt în viitorul apropiat.

Froggy: Îţi plac broscuţele?
Delia: Îmi plac broscuţele. Am şi o broască preferată (se cunoaşte ea ;)) ) – sunt mici… verzi… neastamparate.

Froggy: Ai făcut teatru?
Delia: Da. Am făcut teatru 3 ani. Am activat în trupă de teatru Drama Club, a Colegiului Naţional “žA.T.Laurian“ şi pot zice că a fost una dintre experienţele cele mai plăcute de până acum.

Froggy: De cât timp faci pictură?
Delia: Măzgălesc de 10 ani. Pictez de …8.

Froggy: Ce-ţi oferă arta de-ţi dă posibilitatea să te regăseşti?
Delia: Arta îmi oferă linişte, îmi oferă o stare completă de contemplare, îmi deschide ochii sufletului.

Froggy: Crezi ca ar trebui să faci ceea ce-şi doresc părinţii tăi, sau ceea ce vrei tu cu adevărat?
Delia: De preferat ar fi să le combin. Ceea ce îmi place mie este mai mult un moft, ceea ce vor părinţii este ceva palpabil, de pe urma căruia să pot avea ceva mai mult material de câştigat.

Froggy: Ai vrea să schimbi ceva la tine că să te (re)găseşti?
Delia: Momentan nu doresc schimbări majore în viaţă mea. Doar puţin mai mult iz raţional.

Froggy: Ce crezi că-i deosebit la ziua de “18 ani fără o zi”?
Delia: “ž18 ani fără o zi“… hmmm? este probabil ziua în care realizezi că mâine vei fi privit deja cu alţi ochi de către societate, este ziua în care oficial îţi iei adio de la copilărie, este ziua în care poate pentru prima data… te gândeşti la responsabilităţile tale.

Froggy: Crezi c-ai să te schimbi vreodată?
Delia: Da, probabil atunci când voi “žfi mare“!