29.Dec.2009 / Uncategorized / 681 vizualizări /

Dead Poets Society (1989)

Auzisem de nenumărate ori de acest film şi intenţionam să-l văd de mult timp. “Soarta“ făcea însă să tot amân vizionarea acestuia în detrimentul altor filme. Până la urmă, m-am impus în faţa acestei necruţătoare soarte şi m-am uitat la el. Asta se întâmpla cam acum aproximativ o lună. De ce scriu de abia astăzi despre el? Pentru că s-a băgat afurisita asta de soartă, în acest context sinonimă cu lenea. Dar nu-i bai, că încă ţin minte totul. Mi-a plăcut prea mult, deci nu am trecut nepăsătoare pe lângă el.

De ce am tot ţinut să scriu despre el? Pentru că vreau ca şi alţii să vadă acest film. Pentru că merită văzut. Într-adevăr, spun asta despre multe filme. Însă ţin să cred că nu am recomandat vreodată un film prost. Sau cel puţin nu în ultima vreme.

Dead Poets Society îl are ca actor principal pe Robin Williams şi ca regizor pe Peter Weir. A câştigat un Oscar, alte 13 premii şi 15 nominalizări. Destul de bine, zic eu, nu?

Acţiunea se petrece în anul 1959 într-un liceu de băieţi aristocratic şi foarte strict. John Keating (Robin Williams) este noul profesor de engleză, ce are un model de predare unic şi controversat. Acest profesor nu este de acord cu metodele vechi de învăţare şi cu dogmele impuse în manuale, ci preferă să le dea elevilor săi o lecţie de viaţă, aceea de a-i învăţa să preţuiască clipa - “Carpe, carpe diem, seize the day boys, make your lives extraordinary.“ Datorită acestui incredibil profesor, elevii au început să aibă mai multă încredere în ei şi au realizat lucruri la care nici nu-şi îngăduiau să viseze. Totul deoarece profesorul le-am demonstrat că nu trebuie să amâne nimic şi să profite de fiecare moment.

Întreg filmul este motivaţional şi te face să înţelegi că viaţa este de fapt scurtă, iar ocaziile foarte puţine şi tocmai de aceea trebuie să profităm de ele imediat ce ni se ivesc în cale.

Vă las şi trailer, în caz că eu nu v-am convins să urmăriţi acest film.
http://www.youtube.com/watch?v=sBZCBWP0Gx0

Ce pot să mai spun? Carpe diem, amdoar18ani readers!