De la pasiuni la domenii de activitate

În facultate am auzit o treabă foarte mişto: “plantează cât mai multe idei, în direcţii diferite şi vei avea posibilitatea ca pe viitor să culegi roade din mai multe domenii de activitate”. La momentul la care am auzit această replică, trecusem deja prin toată treaba asta, ca și cum aș fi trecut de la etapa în care mă deplasam în premergător către cea în care sunt pe propriile picioare. Stilul de viață pe care îl aveam înainte de perioada din facultate era bazat pe ideea de a investi timp şi energie în domenii total diferite, lucru care şi acum mă fascinează.

De la pasiuni la domenii de activitate

Cum am ajuns unde sunt azi? Simplu! La terminarea liceului, la care am urmat un profil mate-info, intensiv informatică, m-am decis să dau la Arte. Credeam că sunt pregătită, dar nu a fost să fie. Nu am intrat, nu dădusem şi în altă parte, aşa că un an de zile aveam să stau pe bară. Pe ultima sută de metri, am prins şansa de a mai da admiterea la o Şcoală de Arte unde am şi studiat fotografia.

Cu ajutorul unor oameni pe care i-am cunoscut la acele cursuri, am ajuns să aflu de un job în domeniul jurnalismului. Era tot ce îmi doream! Pasionată de fotografie şi cu gândul la National Geographic, am început lucru într-o redacţie de ştiri din domeniul ştiinţei şi tehnicii.

Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu îmi doresc doar să traduc ştiri din afară, ci să fiu în miezul acţiunii, să înţeleg cum funcţionează jurnalismul şi să fac o şcoală în domeniu. Aşa că, după o pauză de un an de la terminarea liceului, am ajuns să intru la o facultate de jurnalism. Aveam o imagine în minte despre cum îmi doream să scriu şi să îmi ilustrez propriile articole cu fotografii făcute de mine. Era stabilit şi am considerat că, activând în diverse domenii de activitate, voi dobândi competenţe care mă vor ajuta în viitor.

Facultatea s-a terminat şi ea. A fost o alegere bună, mi-am dat seama, totuşi, că nu voi putea lucra în domeniu pentru că nu îmi doresc să fiu închisă într-un birou, de unde să scriu câteva relatări şi zeci de ştiri din domenii care nu mă interesează.

Aşadar, căutările mele au continuat şi am ajuns la un program de master care pe cât de pompos suna, pe atât de vag îmi era. Cu toate astea, părea o conturare mai bună a ideii mele trecute şi, credeam eu, un parcurs firesc în călătoria mea spre domeniul perfect de activitate.

Acum studiez antropologia vizuală şi îmi place tare mult ideea de a înţelege societatea în care trăiesc. La o privire în urmă, realizez cum am platat idei în locuri diferite, în domenii diverse, din care sper că la un moment dat o să culeg roadele.

Oricum, am ales să fac doar ceea ce-mi face plăcere, activităţi care îmi stârnesc curiozitatea şi din care cred că am foarte multe de învăţat. E ca şi cum am ales să continui joaca cu jucăriile Noriel, doar că adaptat la o viaţă adultă. Am trecut de la pasiuni la domenii de activitate.

[Sursă foto]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

1 Comentariu

  • Reply 16.March.2016

    Andreea

    ai mare dreptate: omul trebuie sa exploreze mai multe directii in care se poate dezvolta si sa se dezvolte in directia cu maximum de potential

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.