14.Oct.2011 / Eveniment / 470 vizualizări /
Dacă nu ai idee încotro să te îndrepţi, Seek your career te ajută!
Iată că Asociaţia Young Initiative anunță lansarea Seek Your Career, un proiect ce se ocupă cu organizarea unor workshop-uri de îndrumare profesională.

Dacă nu ţi-ai găsit încă un drum în carieră, sau dacă nu eşti sigur că cel ales ţi se potriveşte, atunci trainerii Asociaţiei, invitaţii acestora şi specialiştii din domeniile vizate te vor ajuta. Tot ce trebuie să faci este să participi la unul dintre cele şase workshop-uri care se vor desfăşura sub forma unor simulări de activităţi practice.
Zilele de sâmbătă şi duminică din intervalul 3-18 decembrie sunt dedicate relaţiilor publice, publicităţii, jurnalismului, resurselor umane, juridicului şi marketingului.
În cadrul fiecărei activităţi, vă puteţi descoperi diferite aptitudini necesare profesiei alese. Acţiunile în sine vor evidenția provocările fiecarei arii, facultățile ce pot fi urmate, precum și perspectivele de angajare.
În perioada 6 octombrie-15 noiembrie vă puteţi înscrie pe site la unul dintre workshop-uri, urmând ca specialiştii să facă o selecţie a candidaţilor în funcţie de motivaţia lor de participare.
Toate workshop-urile vor fi găzduite de Colegiul Național Gheorghe Lazăr București, participarea fiind gratuită și deschisă oricărui licean din Municipiul Bucureşti (în special celor din clasele a XI-a și a XII-a).

