Cum să ne răcorim vara asta

Zilele călduroase de vară pot deveni mai plăcute atunci când ai o băutură care să îţi potolească setea, dar şi care să îţi încânte simţurile. Putem vorbi de plăcerea gustului, sau de încântarea privirii şi atunci toată perspectiva asupra unei zile caniculare se schimbă.

Cum să ne răcorim vara asta

Uite cum am reuşit eu să înfrumuseţez zilele călduroase. Am preparat diferite băuturi răcoritoare pe care le-am combinat cu nişte cuburi de gheaţă care mai de care mai deosebite.

În mare parte, am încercat să găsesc reţete de gheaţă cu ajutorul cărora apa minerală să prindă viaţă în pahar. Astfel că am descoperit cum să ne răcorim vara asta încercănd diferite forme de gheaţă de la Mindblower.

Pentru unele forme de gheaţă am ales varianta clasică, în timp ce pentru altele am încercat combinaţii de apă cu diverse fructe.

Formă de gheaţă Pistol

Fiind vorba despre o formă care impresionează din punct de vedere vizual, am ales varianta clasică. Pistolul de gheaţă s-a conturat frumos şi a alungat setea celor care l-au ales să îşi prepare o băutură răcoritoare.

Cum să ne răcorim vara asta

Formă de gheaţă Titanic

Pentru formele de gheaţă Titanic, am mers pe aceeaşi idee de încântare a privirilor. Cuburile de gheaţă sunt tot cele clasice, dar povestea din spatele lor şi forma de vapor plus iceberg atrag toate privirile şi alungă setea.

Cum să ne răcorim vara asta

Formă de gheaţă Chitară

Muzica este cea care aduce sufletele mai aproape, aşa cum şi băuturile răcoritoare preparate în combinaţii nemaiîntâlnite fac acelaşi lucru. Pentru forma chitară am preparat un mini-cocktail. Am pus în formele de gheaţă un strat de suc de portocale, am adăugat câteva afine, apoi am turnat apă până la umplerea formei. Ce a ieşit a fost o Chitară de gheaţă care a colorat băutura aleasă de mine şi care i-a dat acesteia un gust tare bun.

Cum să ne răcorim vara asta

Formă de gheaţă Diamant

În formele de Diamant am ascuns bucăţele de lămâie şi lime, peste care am turnat sucul citricelor şi apă pentru a umple formele. Odată puse în pahar, Diamantele de gheaţă oferă un gust răcoritor şi aromat băuturii preferate.

Cum să ne răcorim vara asta

Formă de gheaţă Creier

Pentru Creierul de gheaţă am ales o reţetă care să îndulcească orice băutură. Puţină miere, un strop de lămâie şi multă apă este combinaţia pe care o recomand pentru o formă de gheaţă destul de mare.

Cum să ne răcorim vara asta

Formă de gheaţă Vampir

Forma Vampir nu permite decât o variantă clasică de cub de gheaţă, dar forma deosebită va îngheţa sângele din venele oricui.

Cum să ne răcorim vara asta

Cuburile de gheaţă pe care le-am încercat în vara asta au fost perfecte pentru a transforma fără prea mare efort apa minerală într-o limonadă gustoasă, sau pentru a răci ceaiul preferat şi pentru a-i da acestuia o aroma dorită.

Aşadar, formele de gheaţă care au diferite modele te ajută să îţi dai frâu liber imaginaţiei şi să optezi pentru cele mai gustoase şi aromate reţete care să te ajute să te răcoreşti în zilele călduroase de vară.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.