Cum a fost prima zi la Ursus Evolution

Nu mă așteptam la prea multe de la concert.
Cum a fost prima zi la Ursus Evolution

Căldură mare, soare arzător, doar o bere rece te mai putea face să te răcorești cât de cât. Sincer, mi-era frică să nu fac insolație. Adevărul e că după ce trupele RPK, Sophisticated Lemons și Robin & The Backstabbers au încălzit atmosfera, pregătind-o pentru trupele mari, parcă nici nu-ți mai păsa de căldura de afară. (Cine m-a pus să vin îmbrăcată în negru? … Proastă idee. Așadar, dacă mergeți vreodată la un concert în aer liber și se anunță vreme bună NU vă puneți hainele negre pe voi! O să regretați…)

M-am întâlnit cu o groază de lume cunoscută, văzând inclusiv câțiva membrii de la alte formații românești mai cunoscute, care au venit ca și spectatori. Lumea se strângea din ce în ce mai multă, pe măsură ce trupele se schimbau.

Scena foarte bine plasată, de oriunde stăteai, aveai vedere super bună către scenă. În dreapta și în stânga scenei au fost două monitoare cu efecte speciale, care îți permiteau să vezi ceea ce se filma, exact ca la concertele mari.

Ceea ce mi s-a părut chiar haios a fost faptul că dacă vroiai să-ți cumperi orice de la magazin, trebuia să ai jetoane. Jetoanele se cumpărau de la un ghișeu separat, iar produsele costau un jeton, unul jumate, în funcție de contravaluarea acestora. Mă simțeam ca la jocurile de noroc cu jetoane, zău așa!

Concertul mare a fost deschis de către cei de la E.M.I.L. care au reușit să facă o super atmosferă. Oamenii efectiv săreau pe scenă, odată cu noi, erau foarte into it. Fiind fană E.M.I.L., nu m-am abținut să nu iau o Supradoză de vise sau să mă trezesc când aerul curat s-ar putea să-mi spargă fața.

Mare căldură mare în continuare, în pauză arătam efectiv ca și cum tocmai ieșisem din duș, dar nu mi-a păsat! Toți oamenii țopăiau la ultimele lor melodii. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că au reușit să facă atmosferă încă de la primul cântec.

După E.M.I.L. au urcat pe scenă cei de la Vița de Vie, care au reușit să ridice toate mâinile în aer la melodia Praf de stele.

Paraziții au rupt rândurile, făcând publicul să treacă de la datul din cap violent, la unul lent, pe ritm. Am observat că românii au știut toate melodiile lor, cuvânt cu cuvânt… Acum stau să mă întreb, este oare un gen mai ușor digerabil decât rock-ul sau versurile obscene prind mai repede la public? (Nu că eu nu am știut 90% din melodiile cântate…)

Concertul s-a terminat cu Cargo și binecunoscutele lor melodii. Ce mi s-a părut ciudat, încă nu-mi dau seama dacă în sensul bun sau rău, este că până și niște domnișoare mai rozalii, pe alte genuri muzicale decât cele prezente la festival, machiate excesiv și cu tocuri, totuși cântau melodiile celor de la Cargo… Repet, încă înțeleg dacă este de bine sau de rău.

La sfârșitul concertului s-a aruncat cu confetti albe, de zici că ningea.

Per total, mi-a plăcut cel mai mult atmosfera, faptul că mâine o să mă trezesc cu o durere groaznică de la headbang și pogo în tot corpul, un lucru foarte util de altfel, între pauze prezentatorul se ducea în backstage și vorbea cu trupele, le lua interviuri. A fost un concert interactiv, aș putea spune.

Ce nu mi-a plăcut: soarele arzător de la început, aglomerația și haosul de la sfârșit, faptul că oamenii nu au fost educați să arunce și ei la coș și te mai trezeai cu cioburi de sticle și alte pahare pe jos, dar astea nu țin de mine.

Când să merg spre casă, la Unirii, erau numai oameni care ori erau “cultivatori de vise interzise de lege”, ori nu mai știau cum a fost “primul pas greșit, primul reușit”, oamenii ce țipau că “dacă ploaia s-ar opri, din cer n-ar mai cade lacrimi”, sau transmiteau “cu plăcere mirosind a bere cu putere din același colț al blocului de ceva vreme”.

Multă lume de toate genurile, muzică bună, atmosferă mișto. Oricum, concertul mi-a depășit așteptările. Într-un mod bun.

Prima zi de festival Ursus Evolution.

Foto: Alice Mircescu

Așadar, vă recomand cu mare drag a doua zi de festival Ursus, mâine de la ora 16:00, în Piața Constituției.

Iată și programul de mâine:

Duminică, 17 iunie 2012

16:25 Antarctica
17:00 SickSound Crew
17:50 raku
18:20 C.T.C.
19:00 Les Elephants Bizarres
19:40 Suie Paparude
20:20 Guess Who
22:00 Vama

Intrarea este gratuită.

Distribuie:

Alice Mircescu

Pasiunea scrisului am avut-o de mică. Mi-a plăcut să experimentez cât mai multe domenii şi să pot scrie orice tip de text. Prin scris mă eliberez, vocea mea se face auzită şi prin articolele mele pot ajuta pe cineva aflat într-un impas al vieţii.

2 Comentarii

  • Reply 21.June.2012

    Ioana

    Ca sa vezi…mai exista Cargo?

    • Reply 2.July.2012

      Alice Mircescu

      Da, se pare că mai există! Și încă reușesc să ,,țină,, bine un public! :D

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.