
Cu o mică (mare) întârziere scriem despre cum a fost la eveniment. Păi, având în vedere că a fost evenimentul organizat de noi, a fost super, genial, foarte tare şi frumos. Am fost 22 de persoane în total, am băut bere, am citit creaţii, articole, am argumentat şi contra-argumentat, am vorbit despre diferite idei şi despre câteva cărţi. La sfârşit am oferit printr-o mică tombolă 3 cărţi de la editura Humanitas. Acum pe bune, hai să vă explic mai detaliat, din perspectiva organizatorilor (da, normal că o să fiu subiectiv).
Noi am ajuns tare devreme şi foarte entuziasmaţi. Am aranjat mesele, scaunele şi ne-am asigurat că atmosfera este ok. La oră 15:55 nu veniseră decât trei persoane + echipă amdoar18ani (ce-i destul de numeroasă), ceea ce ne-a cam speriat. După ce veniseră vreo 4-5 persoane, am hotărât să “începem” evenimentul. Uşor, uşor, ne-am strâns 22 în total, 9 de-ai noştri şi 13 veniţi la eveniment. Eram destui pentru a umple încăperea respectivă.
Adi a spart gheaţa citind Jurnalele Unui Ghinionist Hyperactiv, iar cu sfială au început să citească şi invitaţii, dacă le pot spune aşa. Au citit Bogdana, Andreea, Paul şi Vietnam, iar dintre ai noştri a citit Adi în locul lui Glad şi în locul lui Robert (adică eu). Ceilalţi doar au intrat în discuţie sau au ascultat cuminţi într-un colţ, savurând cu lăcomie berea din La Scanteia.
În anumite momente am fost poate prea gălăgioşi, dar este foarte bine, căci nu au existat momentele stânjenitoare de linişte. Personal, m-am simţit de parcă aş fi la o bere cu prietenii şi am vorbi despre cărţi. În fond, asta e şi toată ideea evenimentului nostru.
Probabil ar mai fi lucruri de povestit, dar sunt prea multe detalii. Vă mai zic doar că la sfârşit am organizat rapid o tombolă şi participanţii chiar au fost entuziasmaţi de idee.
Am învăţat câteva lucruri pentru următorul Booze & Books şi ne-am hotărât că următorul va avea loc tot în Club Scânteia, chiar dacă nu este în centru. Sunt sigur că cine vrea să participe, vine până acolo. Noi vom oferi toate detaliile necesare.
Acum, vă las cu nişte poze:

Feed RSS
Twitter
03.03.2010
















Pe cand urmatoarea intalnire ?
Pe 28 martie :)
Sper ca atunci voi putea fi si eu prezent :)