Mie mi-a plăcut. Şi tocmai d-aia m-am gândit să scriu un articol în care să vă zic ce-aţi pierdut, în caz că n-aţi venit.
Ca prezentatoare, am avut-o pe Froggy. Aceasta şi-a făcut treaba foarte frumos, amintind tuturor despre ce e vorba la evenimentul acesta şi prezentând vorbitorii.
Primul “speaker“ a fost Paul Rogojină. Deşi nu întocmai pe subiect, acesta ne-a vorbit despre cum este să fii compozitor în România. Ne-a făcut să înţelegem că nu putem trăi din asta, chiar el fiind nevoit să se facă profesor pentru a putea supravieţui. De asemenea, ne-a dat să ascultăm câteva din compoziţiile lui extraordinare. Nu ştiu părerea generală, însă persoanelor cu care am vorbit chiar le-a plăcut (inclusiv mie).
Întreaga sală a fost antrenată însă de Mihai Buzea. Printr-o nonşalanţă naturală, acesta a reuşit să facă să râdă o sală întreagă, făcând haz de necazul său. După cum ne-a spus chiar el, există două tipuri de jurnalişti la Caţavencu, unii, ale căror articole sunt direct publicate şi, unii, ca el, ale căror articole apar pe site, însă nu există vreo garanţie că vor ajunge mai departe. Idealurile nu şi le-a atins încă. Părerea sa despre această meserie era cu totul fantezistă înainte de a o practica, iar acum se mulţumeşte cu ceea ce a descoperit că este de fapt, având însă o bucurie mai mare: că face ceea ce îi place.
A urmat pauza. “Fortune cookies“-urile au avut succes şi de data aceasta. Toată lumea şi-a aflat viitoarea meserie, deşi nu ştiu cât de fericiţi au fost de ceea ce au aflat. Poate ne ziceţi chiar voi acum dacă s-a potrivit!
Şiii… ultimul vorbitor: Bobby Voicu. Mi-a plăcut omul ăsta. Şi-a recunoscut toate eşecurile, a povestit cum a rămas fără niciun ban la un moment dat şi cum a trecut prin mai multe meserii. Este un om care s-a adaptat tuturor încercărilor vieţii ce i-au tăiat calea la un moment dat. Şi este un învingător. Se poate vedea uriaşa experienţă acumulată tocmai prin siguranţa de sine de care a dat dovada. Îşi ştie capacităţile şi nu îi este teamă să şi le prezinte clar. Iniţial voia să se facă indian, apoi, când tatăl său i-a spus să se ducă la un liceu de informatică, i-a spus, sigur pe sine, că el nu se vede lucrând toată viaţa la calculator. Ironia sorţii a făcut însă ca el, acum, să petreacă în jur de 20 de ore pe internet. Ideea pe care a vrut însă să o susţină a fost că în viaţă îţi schimbi părerile şi dorinţele şi, dacă îţi alegi o anumită meserie, nu înseamnă că o să rămâi cu ea toată viaţa. Vocaţia se mai schimbă.
Pot spune că am învăţat lucruri importante de la aceşti oameni. Tot nu m-am hotărât ce o să fac, dar ştiu că mai am ceva timp de gândit şi mai ştiu că e posibil ca după ce fac o facultate să mă apuc de altceva. Orice e posibil. Voi lua însă în seamă sfaturile primite ieri, pentru că ştiu că mă vor ajuta.
Vouă, celor care aţi venit, v-a plăcut? V-a ajutat cu ceva acest eveniment? Vă simţiţi mai “luminaţi“ acum? Restul, cei ce n-aţi venit, vă aşteptăm la următoarea ediţie! :)
Feed RSS
Twitter
18.01.2010













In ciuda problemelor pe care nu credeam ca vom reusi sa le rezolvam, acest eveniment a iesit foarte bine. Mi-au placut speakerii, mi-a placut Bobby Voicu pentru ca ne-a povestit de la un cap la altul ce-i cu siguranta de sine, ce se intampla cu esecurile si cu vocatia in acelasi timp. Bravo Ariel pentru fortune cookies, absolut delicioase. Eu una ma declar foarte multumita:D.
Toti invitatii “Imi caut vocatie” sunt oameni deosebiti.
Ma bucur ca am fost acolo. :)
A fost foarte frumos. Ai ce invata de la acesti oameni. Mie mi-a placut mult de Paul Rogojina. Chiar daca nu a fost intocmai pe subiect, nu mi s-a parut normal cum s-au comportat unii in timp ce vorbea. Au facut cam multa galagie dar nu mai conteaza. Iar una din melodiile puse, a fost pur si simplu superba! Si nu in ultimul rand, mi-a placut mult si de Bobby Voicu, care din punctul meu de vedere este un om deosebit, jos palaria! :>
[...] vocatie II, mihai buzea, paul rogojina | 1 Comment Îmi caut vocaţie II. Eveniment marca Amdoar18ani.ro 3 speakeri, 3 oameni care ne-au încântat cu prezenţa lor şi de la care avem multe de [...]