Cu şi despre Irina Nicoleta Scarlat (vice-preşedinte Comunicare & Informare LSRS)

Irina Nicoleta Scarlat Absolventă de Relaţii Ecomice Internaţionale (ASE Bucureşti),Irina Nicoleta Scarlat este masterand în economie politică la BI Norwegian School of Management (bursier al fundaţiei Dinu Patriciu), cercetător asociat al Centrului pentru Economie şi Libertate,vice-preşedinte Comunicare & Informare LSRS şi PR al formaţiei BENETONE Band.

De la comunicare şi PR la cercetare ştiinţifică şi prezenţă activă la conferinţe şi şcoli de vară internaţionale povestea Irinei este una dintre poveştile care merită auzite. La numai 22 de ani, Irina demonstrează faptul că prin determinare şi optimism, prim muncă asiduă şi încredere în sine şi în cei din jur, poţi reuşi să îţi urmezi visul.

Care este povestea ta de… studii? De ce ai ales să studiezi într-o altă ţară?

I.R: Am absolvit Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti în anul 2009 şi consider că acest lucru a fost un punct de plecare foarte important. Am urmat cursurile seriei speciale cu predare în limba engleză şi am avut ocazia de a interacţiona cu profesori tineri şi foarte bine pregătiţi, de a studia după manuale de referinţă şi de a avea acces la informaţie în permanenţă.

Am avut şansa de a cunoaşte profesori extraordinari care m-au sprijinit şi mi-au întreţinut pasiunea pe care o aveam pentru cercetare ştiinţifică. Am început încă din anul I de facultate să particip la sesiuni de comunicări ştiinţifice şi conferinţe în Bucureşti şi în ţară, iar printre realizările de care sunt cea mai mândră se numără premiul de excelenţă „Nicolae N. Constantinescu” obţinut la Sesiunea de Comunicări ştiinţifice ASE Bucureşti cu lucrarea „Capcana lichidităţii. Mit sau realitate?” şi premiul I la Olimpiada Naţională de Cercetare ştiinţifică cu lucrarea „Piaţa energiei electrice între reglementare şi dereglementare”.

Nu pot spune că am ales să studiez în străinătate ci mai degrabă că am fost determinată să plec la studii, ascultând recomandările profesorilor mei din ASE. Nu mi-am dorit niciodată să plec din România şi am aplicat la universităţi de renume crezând că nu voi fi acceptată nicăieri. Spre marea mea surprindere, am fost admisă la London School of Economics, MSc International Political Economy; Barcelona Graduate School of Economics, MSc Economics; şi BI Norwegian School of Management MSc Political Economy. Am ales Norvegia pentru că facultatea de acolo mi-a acordat o bursă care îmi acoperea integral costurile de şcolarizare, iar bursa obţinută de la fundaţia Dinu Patriciu îmi acoperea costurile de trai. Nu mi s-a părut corect ca părinţii mei să îmi finanţeze studiile, având în vedere faptul că m-am întreţinut singură întreaga facultate, ocupând poziţiile de asistent resurse umane şi ulterior consultant SAP.

Pentru mine şocul cultural pe care l-am trăit atunci când am ajuns în Oslo a fost incredibil de mare: o altă lume, altfel de viaţă şi o desprindere dureroasă de casă. M-am refugiat însă în muncă şi şcoală, reuşind astfel să obţin rezultate excelente. Am reuşit să obţin singurul loc la un program de schimb la ESCP Paris datorită faptului că am terminat primul an de masterat cu A şi astfel am ajuns să studiez la universitatea care oferă primul program de master in management din lume.

In ce constau diferenţele dintre sistemul educaţional din ţările în care ai studiat şi cel din România?

I.R: Spre deosebire de multe alte persoane care critică sistemul educaţional românesc, eu am fost foarte mulţumită de acesta pentru că mi-a pus nişte baze solide, extrem de importante ulterior. Peste tot există profesori extraordinari şi profesori mai slabi, cursuri excelente şi cursuri slabe, însă o diferenţă fundamentală între sistemele educaţionale din afară o reprezintă accentul pus pe cercetarea creativă. Din păcate în România se promovează încă povestirea în locul cercetării, iar studenţii au rareori şansa de a învăţa cum se redactează într-adevăr o lucrare de cercetare. De asemenea, apropierea student – profesor este mai mare în afară, iar profesorii sunt deschişi în a comunica mai mult decât în România. Din fericire, eu nu m-am lovit de această problemă acasă, deoarece am avut norocul de a cunoaşte profesori extraordinari aici.

Care au fost cele mai mari dificultăţi pe care le-ai intampinat în timp ce studiai în străinătate?

I.R: Cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o în afară a fost adaptarea la mediul nou. Şocul cultural a fost mult mai mic la Paris, însă la Oslo am avut o adevărată problemă de adaptare. Pentru mine plecarea din ţară a însemnat să renunţ la viaţa de acasă – aveam un loc de muncă şi eram în permanenţă înconjurată de prieteni – ceea ce a făcut lucrurile mult mai dificile. Problema a fost semnificativ redusă la Paris, România fiind mult mai apropiată geografic, cultural şi organizaţional de Franţa.

Pe parcursul anilor de studiu, te-ai implicat în activităţi extraşcolare? Povesteşte-ne despre importanţa acestor activităţi în formarea ta personală cât şi cea profesională.

I.R: Am considerat întotdeauna că a obţine rezultate academice excelente nu garantează succesul şi că formarea profesională a fiecărui student depinde în mare măsură de activităţile în care se implică pe plan extra-curricular.

Am început să lucrez din anul I de facultate din dorinţa de a ma implica şi de a avea independenţă financiară şi am realizat astfel că este foarte important să ai o perspectivă practică asupra lucrurilor.

Am subestimat importanţa activităţilor de voluntariat până în cel de-al doilea an de facultate, când am decis să mă implic în activitatea de cercetare ştiinţifică în cadrul Centrului pentru Economie şi Libertate. Datorită premiilor obţinute, m-am alăturat ECOL în calitate de cercetător asociat, fiind până în prezent singurul student care lucrează alături de profesori universitari extrem de bine pregătiţi.

Participarea mea la Leadership School, şcoală de vară organizată de fundaţia LEADERS România, m-a determinat să lucrez de asemenea cu această fundaţie. Acest lucru deoarece consider că Leadership School, eveniment la care am participat spre finalul facultăţii, şi-a pus amprenda asupra mea şi mi-a influenţat în mod determinant deciziile ulterioare.

Cât despre Liga Studenţilor Români din Străinătate, am fost recrutată de Daria Istrate, Vice-preşedinte Relaţii interne în urma aplicaţiei mele la concursul Studentul Anului 2010 şi am ocupat timp de 6 luni poziţia de Director Resurse Umane în cadrul organizaţiei. Mi-a plăcut de la bun început activitatea LSRS, însă mediul de lucru exclusiv online şi multitudinea lucrurilor pe care trebuia să le fac m-au determinat să iau serios în considerare ideea de a renunţa la această colaborare. Din fericire, am fost prezentator în cadrul Caravanei LSRS, proiect al Ligii care urmăreşte informarea elevilor şi studenţilor români asupra posibilităţilor de a studia în afară. Astfel, am cunoscut nişte persoane remarcabile, oameni de excepţie şi am legat prietenii frumoase. În plus, la unul dintre seminarii (la Iaşi) am avut ocazia de a interacţiona cu un elev care fusese acceptat la un liceu în Anglia şi nu avea resursele necesare pentru a pleca. Am reuşit să îl îndrum pentru a obţine o bursă şi momentul în care am primit mail-ul lui de mulţumire a fost unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa mea.

Am realizat atunci că LSRS contribuie semnificativ şi aduce o schimbare în viaţa studenţilor şi a absolvenţilor români şi astăzi Liga face parte din mine. Am continuat să mă implic în diferite proiecte şi să îmi duc la îndeplinire toate responsabilităţile, iar la sfârşitul lunii iulie am devenit Vice-Preşedinte Comunicare & Informare. Pentru mine activitatea din LSRS este o modalitate eficientă de a contribui la schimbarea României, iar acest lucru este foarte important pentru mine deoarece consider că avem cu toţii o datorie civică faţă de ţară.

De la business şi ONG-uri la PR… Cum ai ajuns să fii PR-ul trupei BENETONE?

I.R: Din nou aici este vorba de o poveste foarte frumoasă. Am cunoscut doi membri din formaţie la Leadership School în urmă cu 2 ani şi am fost impresionată de talentul acestora. Ca proiect pentru alumni, am organizat împreună cu alţi participanţi un concert pentru trupa din care făceau parte băieţii în acel moment şi am legat astfel relaţii strânse de prietenie cu ei.

În noiembrie anul trecut cei doi şi-au format propria trupă – astăzi sunt BENETONE – şi m-au sunat pentru a mă ruga să le organizez un concert de lansare. Asta se întâmpla în martie anul curent. Am discutat cu ei şi am organizat o mini-serie de 3 concerte. Băieţii au fost primiţi extraordinar de către public şi au început solicitările de a cânta la diferite evenimente. O dată ajunsă pe acest drum nu am mai luat în considerare ideea de a mă opri. Ne leagă o relaţie frumoasă de prietenie, faptul că am plecat împreună de la zero şi am reuşit să ne remarcăm pe o piaţă românească puternic concentrată şi cu accent pe zgomot, nu muzică.

Astăzi, BENETONE reprezintă o altă parte din mine! Datorită lor am învăţat foarte multe, am crescut împreună şi vom merge împreună până la capăt.

Ai luat în considerare ideea de a nu reveni în România?

I.R: Nu am luat niciodată în considerare ideea de a nu reveni în România. Şi asta deoarece cred cu tărie că există o multitudine de oportunităţi acasă, oportunităţi pe care din păcate mulţi nu vor să le vadă. E adevărat că trebuie să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti, însă în afară şansele sunt foarte mari să te plafonezi. E adevărat că e foarte simplu să obţii un job bine plătit în afară, însă perspectivele de a evolua sunt mult mai reduse decât acasă. În plus, dacă ştii să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti cu adevărat, prin forţă, determinare şi încredere în idealurile tale, obţii cu siguranţă ceea ce îţi doreşti.

Ce planuri ai pentru România?

I.R: O dată cu finalizarea programului de master, am ales să revin în ţară cât mai curând posibil şi să lucrez de aici la lucrarea de dizertaţie. România mă uimeşte în fiecare zi: oamenii de aici par să se schimbe în bine, iar contribuţia pe care o putem aduce acasă este semnificativă în comparaţie cu oportunităţile din străinătate. Simt că sunt cu adevărat fericită şi împlinită de când am revenit acasă. Pe lângă activitatea mea ca Vice-Preşedinte Comunicare & Informare în cadrul Ligii Studenţilor Români din Străinătate, am ales să îmi deschid propria compania de organizare evenimente şi relaţii publice… Marea mea dragoste acasă este însă şi va rămâne antreprenoriatul social – consider că şansa de a aduce o schimbare în bine în România este mai presus decât orice. Începând cu toamna acestui an voi începe un alt program de masterat în Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul S.N.S.P.A Bucureşti, voi continua să activez în LSRS şi să îmi dezvolt propria afacere. Aştept să văd ce planuri are şi România pentru mine – momentan mă surprinde în fiecare zi.

Ce le-ai recomanda elevilor care şi-ar dori să plece la studii în străinătate?

I.R: Să plece şi să aibă încredere în şansele lor! E o experienţă incredibilă şi te formează atât pe plan profesional, oferindu-ţi o altă perspectivă asupra educaţiei, cât şi pe plan personal deoarece te maturizează!

Ai un motto sau o deviză care te guvernează în mişcarea ta “browniană”?

I.R.: ”Striving for excellence while making a difference!„ Explic asta prin a spune că am fugit întotdeauna de mediocritate – este cel mai simplu lucru. Este mult mai uşor să fii mediocru decât să fii cel mai slab sau cel mai bun. Şi o dată ajuns pe vârf e foarte greu să te menţii acolo! Dar nu imposibil, pentru că nimic din ceea ce depinde de noi înşine nu este imposibil!

Accesând site-ul lsrs.ro puteţi afla mai multe informaţii despre activitatea şi proiectele pe care Liga Studenţilor Români din Străinătate vi le pune la dispoziţie!

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.