19.Apr.2010 / Uncategorized / 565 vizualizări /
Contra lui Dan Brown
Încă de la început vă mărturisesc că m-a prins tehnica de scris a lui Dan Brown – e o tehnică a vremurilor noastre.
Am citit patru din romanele lui, “Fortăreaţa digitală”, “Conspiraţia”, “Codul lui Da Vinci” şi “Îngeri şi demoni” şi mi-au plăcut toate… dar le-am şi uitat. Sunt scrise bine, în ritm alert, dar cu o acţiune nu atât de rapidă încât să nu existe timp pentru inserarea unor informaţii pe care mulţi le-au servit fără să le cerceteze în detaliu. Acestea s-ar fi găsit în orice almanah serios la rubrica “Ştiaţi că”. Cele patru romane au o tehnică comună: eroul fără voie este pus să rezolve o problemă într-un timp dat de care se achită cu brio.
Problema intervine în momentul în care cititorii iau în serios “speculaţiile” – informaţii inserate în romane, şi ajung să le ridice la literă de lege. Uită de multe ori că citesc o operă de ficţiune a unui scriitor cu suficient talent şi minte, ajutat de un editor bun, care scrie ce îi cere publicul. Dan Brown se foloseşte de teme vag cunoscute de masa largă a cititorilor, precum “conspiraţii” (astea au suscitat mereu interes), “adevărul despre Iisus” (opa, şi eu care credeam ce zice popa), viruşi informatici şi National Security Agency (X Files au avut mereu fanii lor) etc etc. Informaţiile ne sunt destăinuite în moduri secretoase încât pare că autorul ne face o favoare că ni le împărtăşeşete.
Dan Brown se aseamănă în multe privinţe cu celălalt scriitor, fost la modă, Paulo Coelho, care s-a folosit de teme filosofice îmbrăcate în îndemnuri motivaţionale (celebrul “Tot Universul conspiră pentru tine”). Nu ştiu dacă ar trebui să le mulţumesc că prin marketingul agresiv pun o carte în mâna celor care nu citesc des sau să mă enervez că m-au făcut şi pe mine prizonier al marketingului.
Când vreţi să evadaţi din extazul provocat de lectura unui singur autor vă recomand pentru început “Numele trandafirului” şi “Pendulul lui Foucault”, ambele scrise de Umberto Eco, şi “Evanghelia după Iisus Hristos” de Jose Saramago.
Aş fi putut scrie mai multe, dar mi-e că am dat prea multă importanţă unui scriitor macdonaldizat.
de acord.
Paulo Coelho are tendinta de a scrie fiecare carte la fel.Eu am citit decat “Unsprezece minute”,care mi-a placut,si imi cumparasem si “Brida” si “Alchimistul”.Si cartile lui parca nu au un sfarsit sau daca il au,mie nu mi se pare bun.Oricum m-am enervat destul de tare pe celelalte doua carti,nu numai ca am dat ceva bani pe ele,dar le-am si aruncat in cel mai indepartat colt.Urat.Nu am citit nimic de Dan Brown momentan pentru ca nu mi-a atras deloc atentia.
@ Cosmina. Oau, exista reteta unui sfarsit bun? Care o fi aceea? sau, daca nu pare ca are un sfarsit, poate ca naratorul a vrut sa-l puna pe ganduri pe cititor, si atunci e un sfarsit deschis. In rest, sunt de acord cu tine fiindca nici mie nu-mi place Paulo Coelho, n-am ajuns pana la niciun final al cartilor lui, insa am incercat sa citesc mult prea laudata carte ‘Alchimistul’, care mi s-a parut banala, deloc captivanta.
In ceea ce priveste ceilalti autori (Dan Brown, Umberto Eco) nu ma bag fiindca stiu cate ceva despre ei doar din auzite :)
“Alchimistul” are la baza o snoava araba usor de dedus peste care Coelho a inserat multe filosofii motivationale … incercati “Diavolul si domnisoara Prym” si “Al cincilea munte” – inca nu se luase atat de in serios cu sfaturile … restul cartilor sunt … cum sunt :P
Asa este … acestia sunt imitatii de sctiitori … Paulo Coelho se vrea filozof dar ramane la stadiul de a se vrea , iar Dan Brown se indentifica deja cu un Balzac al secolului XXI … penibil … Daca ar fi scris Coelho la noi in tara primea doua palme si era trimis la colt … asta mai ales daca nu il hema Paulo ci l-ar fi chemat: Gheorghe . Marketingul este din pacate astazi pricipalul factor care denatureaza calitatea .