Comedianta – Władysław Reymont

Comedianta“, de Władysław Reymont – Editura Litera

1933

Proaspăt încheiata lectură a romanului Comedianta, al lui Władysław Reymont, din colecţia Nobel a editurii Litera, m-a fermecat, fiind profund impresionată de talentul literar polonez. Aceasta este cea de-a doua carte din rândul romanelor poloneze ale colecţiei Nobel pe care am gustat-o cu fiecare capitol şi care m-a determinat să descopăr mai multe despre literatura poloneză; prima carte esteFără ideal, a lui Henryk Sienkiewicz, a cărei recenzie o puteţi găsi aici. Cei doi autori sunt laureaţi ai premiului Nobel şi sunt doi dintre cei mai importanţi prozatori din spaţiul polonez.

Reymont, asociat cu uşurinţă de către criticii şi istoricii literari români cu Liviu Rebreanu, este adept al scrierilor naturaliste, inspirate din realitatea vieţii sale de zi cu zi. În cazul acestui roman, povestea are la bază un fragment din viaţa sa, când făcea parte dintr-o trupă de actori ambulanţi, ceea ce i-a oferit o viziune detaliată asupra problemelor din lumea artistică. Lipsa de talent şi de perspectivă l-au rupt de această trupă, însă experienţa şi observaţiile l-au ajutat să construiască materia literară a romanului.

Despre ce e vorba în Comedianta?

Comedianta este porecla pe care oamenii din jurul personajului principal, Janka Orłowska, i-o atribuie, mai exact bărbaţii care se simt intimidaţi, dar în acelaşi timp, atraşi de această forţă feminină irezistibilă, misterioasă şi înţeleaptă.

Încă de la început, autorul se concentrează asupra faptelor care vor configura evoluţia protagonistei, odată cu plecarea acesteia din casa părintească şi localitatea natală, atunci când tatăl ei doreşte să o căsătorească din interes cu un ţăran bogat pe care Janka nu îl iubeşte.

Tânăra ajunge în Varşovia, unde doreşte să îşi îndeplinească visul de a deveni actriţă. În căutarea unui loc de muncă, ajunge să fie angajată după rugăminţi insistente, la un teatru modest, unde părea că se îndepărtează din ce în ce mai mult de visul său. Aici, se confruntă cu tot felul de intrigi şi cu problemele proprii lumi artistice. De-a lungul acţiunii, tânăra trece prin nenumărate stări de depresie, dezamăgire, umilire care o împing spre o decizie terifiantă.

Ce mi-a plăcut la Comedianta?

Nu există ceva care să-mi fi displăcut la acest roman; construcţia solidă a firului narativ şi a personajelor, caracterul realist şi intriga fascinantă sunt elemente care fac din acest roman o capodoperă.

Romanul ne oferă o imagine clară şi detaliată a acelor vremuri, ce atinge o serie de subiecte controversate de interes general. Autorul alege prim-planul lumii artistice, în care mârşăviile sunt necontenite, din cauza tipologiei oamenilor care conturau acea lume şi a situaţiei economice precare din acea perioadă. Prin intermediul Jankăi, prozatorul dezvăluie o galerie completă de caractere şi de atitudini, cele mai multe având o conotaţie negativă.

Janka, tânăra aflată în postura unei femei fără experienţă profesională, dar cu un suflet pur şi o viaţă condusă de principii, se trezeşte într-o lume străină ei, unde întâlneşte oameni care se dau drept prietenii ei, însă care doresc doar să o folosească. Femei şi bărbaţi de toate vârstele, mâhniţi de lipsurile materiale şi însetaţi de intrigi, dovedesc că sunt în stare de orice pentru o poziţie mai înaltă sau, pur şi simplu, pentru o bucată de pâine.

Astfel, romanul aduce în vederea cititorilor şi tema discrepanţei dintre vis şi realitate, reprezentat de nepotrivirea dintre viaţa de la sat şi cea de la oraş. Janka este fata de la ţară, cu o gândire simplă, neinfluenţată de puterea banului, ci de atingerea unei culmi mai înalte, aceea a fericirii. În schimb, viaţa de la oraş, pe care ajunge să o cunoască atât de bine până la finalul romanului, o înfioară şi îi ucide treptat dorinţa de a se afirma în lumea artistică şi mai ales, de a atinge culmea succesului.

Un alt subiect care mi-a atras atenţia datorită capacităţii scriitorului de a-l sublinia într-un mod autentic, este situaţia emancipării femeii, prin care ni se indică o discriminare insuportabilă, femeii fiindu-i interzise anumite drepturi. Cu toate acestea, temperamentul şi vitalitatea protagonistei sunt de neoprit, fiind catalizatorii plecării sale din sat şi înfruntării situaţiilor conflictuale nenumărate ce o aduc într-o postură nefericită.

Construcţia romanului este bazată pe biografia personajului principal, al cărui destin determină configuraţia întâmplărilor din roman. Fiind un roman naturalist, firul narativ este caracterizat de secvenţialitate, nefiind permisă amestecarea scriitorului în realitatea obiectiv prezentată, astfel determind un caracter autentic şi o credibilitate a discursului.

De ce recomand Comedianta?

Romanul reuşeşte să surprindă câteva probleme esenţiale ale secolului XX, urmărite prin ochii protagonistei, ale cărei experienţe tranzitorii de la viaţa de sat la cea de oraş sunt lecţii de viaţă pentru fiecare dintre cititori. Ceea ce Janka trăieşte este de-a dreptul emoţionant, fiind inevitabilă ataşarea puternică faţă de un personaj atât de inocent în gândire, care este mereu pregătit să îşi apere poziţia. Autorul Reymont a construit unul dintre cele mai strălucite personaje feminine ale literaturii poloneze, prin valorificarea deplină a unor capacităţi artistice impresionante.

Distribuie:

Nicoleta Vasile

De câţiva ani am învăţat că, uneori, este bine să îţi înfrângi temerile şi să faci ceea ce nu ai fi crezut că ai putea. Am ajuns să scriu despre cărţi şi filme, să îmi exprim gândurile, să fac ceva din pasiune şi, printre altele, să construiesc amintiri alături de noi prieteni.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.