12.Jun.2010 / Uncategorized / 310 vizualizări /

CJI (Centrul pentru Jurnalism Independent)

Probabil vă întrebaţi ce reprezintă CJI, ce activităţi se dezvoltă în cadrul acestuia. Ce trebuie să ştiţi este că CJI este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care “acţionează pentru profesionalizarea presei prin păstrarea standardelor jurnalistice şi prin dezvoltarea unui mediu echilibrat, onest şi responsabil în mass-media. Centrul pentru Jurnalism Independent militează pentru apărarea libertăţii de expresie ca drept fundamental al omului şi condiţie obligatorie a oricărei democraţii. Centrul pentru Jurnalism Independent contribuie la facilitarea dialogului social prin susţinerea schimbărilor democratice, prin responsabilizarea factorilor de decizie şi prin încurajarea participării active a cetăţeanului.”

Cum am ajuns să aflu de existenţa CJI şi mai ales de desfăşurarea acestui curs? Ei bine, mama a fost sursa, iar apoi am început să caut informaţii suplimentare pe internet. Căutam să-mi petrec activ câteva week-end-uri, învăţând cât mai multe despre tehnicile jurnalistice. M-am hotărât să aleg acest curs gratuit, dupa ce în urmă cu câteva zile văzusem un spot publicitar ce anunţa un training alături de câţiva jurnalişti de top, la un preţ exorbitant.

În cadrul proiectul “Colorful but colorblind” – finanţat de Uniunea Europeană prin programul Fundamental Rights and Citizenship s-a desfăşurat cursul intitulat “Presa şi discriminarea”.

A fost o experienţă unică, unde am aflat multe lucruri noi si am cunoscut oameni minunați. Am văzut prezentarea acestui curs, tematica mi s-a părut destul de interesantă, iar subiectul m-a atras. Prezentarea cursului suna cam aşa: “Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) caută liceeni curioşi să afle care este legătură dintre presă şi discriminare, dintre presă şi interesul public, cum poate discursul instigator din mass-media să afecteze minorităţile şi cum pot fi folosite noile tehnologii în mod responsabil şi eficient. Cursul Presa şi discriminarea are ca public ţintă 20 de tineri din Bucureşti, dintre care 10 de etnie romă. Pe bază rezultatelor obţinute (activitatea la cursuri, calitatea temelor realizate), şapte elevi vor fi selectaţi pentru a participă la o şcoală de vară de o săptămină, ce se va desfăşura la Bucureşti în luna august 2010, cu finanţare oferită de Fundaţia Dinu Patriciu. Pentru înscriere, elevii sunt rugaţi să descrie în maximum 500 de cuvinte o persoană care reprezintă propriul model de viaţă, indicând cel puţin trei motive pentru care şi l-au ales. Pe lângă acest text, dosarul de înscriere va cuprinde şi un curriculum vitae.
Cele două documente vor fi editate în Word sau o altă aplicaţie compatibilă şi vor fi trimise prin e-mail.”

Niciodată până atunci nu avusesem contact direct cu liceeni de etnie rromă. Nu am discriminat niciodată, da, probabil, pare greu de crezut însă am câteva principii de la care cu greu mă abat.

Conflicte ocazionale nu am avut, însă nu pot să nu mă arăt uneori deranjată de atitudinea unora dintre rromi.

A discrimina în primul rând înseamnă a creea diferenţe vizibile, a face o deosebire,a limita în drepturi pe cineva.

Mulţi dintre noi discriminăm; că nu recunoaştem este o altă poveste. Pentru a învăţa să recunoaştem şi să ne asumăm anumite gesturi şi cuvinte ne trebuie o educaţie, educaţia ce ne-o oferim singuri, fiind oneşti faţă de noi înşine şi aplicând proverbul “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Este atat de simplu!

La început, recunosc, eram puţin speriată, mă gândeam la ce fel de oameni voi întâlni, dacă mă voi adapta şi voi dobândi prejudecăţi stupide pe parcurs.

Mare mi-a fost mirarea când prima persoană întâlnită a fost Florentina alias Pitic, un om valoros (majoritatea dintre voi bănuiesc ca o ştiţi, a inceput împreună cu Ariel istoria Am doar 18 ani). Din vorbă în vorbă am aflat că avem şi puncte comune cum ar fi jurnalismul și acest minunat “blog colectiv”. M-am “dezbrăcat” de ultima fărâmă de îngrijorare. Mi-am spus: “Măcar acum nu voi fi singură”. Cursul a fost structurat pe trei module, în trei week-end-uri consecutive.

Primul modul a fost susţinut de Ioana Avădani, preşedinta CJI şi Costel Trofin (probabil mulţi vi-l reamintiti de la emisiunea de divertisment, de acum câţiva ani “Ştirile de sâmbătă asta” – Antena 1). Acest modul a tratat tema “Jurnalism şi interes public” şi din păcate am fost 7 fete, iar din cei 10 rromi – niciunul. S-a desfăşurat interactiv, am filmat, am redactat o ştire, ne-am jucat, am fost puşi în diferite ipostaze. S-a creat o relație de comunicare specială.

A urmat un alt week-end cu o nouă temă – “Rasismul în presă”, alături de George Lăcătuş (România Liberă) şi Marian Chiriac (www.divers.ro). De această dată noi am fost în minoritate, iar 18 suflete de etnie rromă ni s-au alăturat în această cursă spre a învăţa că discriminarea nu îi este nimănui folositoare. Ne-am distrat cu tot felul de joculeţe pentru minte, ne-am citit eseurile ce trebuiau trimise pentru a fi acceptaţi în program.

Personal, am scris despre Omul Frumos – Dan Puric, pentru că am avut bucuria să-l cunosc şi dânsul reprezinta pentru mine un model demn de urmat, deoarece este de o rară bunătate sufletească. Am fost plăcut surprinsă că eseul meu a fost apreciat, atât de traineri cât și de participanți.

Ne-am cunoscut între noi şi a fost ca o lecţie de viaţă. Am învăţat că niciodată nu trebuie să generalizam şi să ne pripim în a trage concluzii. Acele suflete nu erau cu nimic deosebite de noi, ba din contră aveam idei asemănătoare, un limbaj adecvat, ne-am înţeles şi ne-am îndrăgit, ne-am acceptat aşa cum ar trebui să o facă toată lumea. Ne despărţea doar acest principiu stupid: “etnie”.

La CJI ne-au fost oferite toate facilităţile pentru a ne simţi în largul nostru, chiar “ca acasă”. Cei din organizare au fost foarte bine pregătiţi şi au ştiut cum să iniţieze dialoguri constructive cu noi.

După aproximativ o lună ne-am reîntâlnit pentru a parcurge şi ultimul modul intitulat “Noile tehnologii de media”, susţinut de Cristian Curus (România Liberă) şi domnul Hari Popescu, care în ultimul moment nu a mai putut fi prezent. Au fost alături de noi doi tineri pregatiţi si cu o experienţă impresionantă, cu care am construit discuţii captivante: Oana Dan (Evenimentul Zilei) şi Paul Dumitru (Money Express).

Spiritul ludic a fost un motiv în plus pentru a ne înţelege şi a lucra eficient în grup. Am fost împărţiţi pe echipe şi sarcina a fost să realizăm un spot publicitar anti-discriminare. Ne-am unit, am format un “nucleu” de idei, pe care mai apoi le-am pus în practică. Timpul a fost limitat, însă, cu toate acestea, ne-am structurat planul astfel încât să fie o reuşită. Ne-a ieşit ceva frumos, iar ambele echipe au fost apreciate.

Prin astfel de experienţe înveţi cum să te adaptezi la diferite mentalităţi şi personalităţi, cum să iniţiezi dialoguri constructive şi chiar este un mod frumos de a întemeia prietenii. Ţinem legătură cu toţii, chiar şi cu trainerii ce au fost alaturi de noi şi au ştiut cum să ne atragă în frumoasa “capcană” a jurnalismului. Iar de acum incolo, de fiecare dată când voi descoperi un astfel de program pe site-ul CJI, fără îndoială că mă voi înscrie, fără nici o temere sau ezitare.

Îl recomand tuturor ce îşi doresc “să piardă timpul” într-un mod util, învăţând lucruri noi şi folositoare şi mai ales celor ce-şi doresc pentru mai târziu o carieră în jurnalism. Aveți ce învăța și mai ales de la cine învăța!

Ce ziceţi? Veţi încerca aceasta experienta provocatoare?

Eu m-am indragostit efectiv de colectivul CJI, de colegii mei, de echipa si chiar de … instituţia în sine.