28.Dec.2008 / Uncategorized / 1,786 vizualizări /

“Cine suntem” – despre moarte (partea I)

Dan Puric s-a născut pe data de 12 februarie 1959, este bacalaureat al liceului N.Tonitza, absolvent ATC şi în prezent, actor la TNB. Şi aş putea adăuga eu, apărator al identităţii naţionale şi/sau  ceas deşteptător al românilor.

Înainte de a începe aş dori să clarific un lucru, şi anume: NEAMUL nu este acelaşi lucru cu NAŢIUNEA. Astfel, naţiunea este creată în timp şi are o prezenţă limitată în istorie. Aşadar pentru naţiune  “ceasul bate, timpul trece“. Neamul este “un copil al vremii ce vremuieşte“.

În toate timpurile neamul român a fost supus caznelor. El nu a fost menajat niciodată, existenţa acestui popor fiind marcată de pericolul permanent al dispariţiei sale. Astfel a trait mereu în proximitatea morţii, pe care o întâmpină, nu cu fatalism, cu groază, ci  această trecere se face atât cu regret cât şi cu bucurie creştină. Toate stările omului evoluat, de la patetismul grecilor, indiferenţa romanilor, până şi frica camuflată a omului modern, românul nu le cunoaşte, pentru că el O cunoaste, “a stat gard în gard cu Ea”,”i’a dat sens”, “a responsabilizat’O”.

La români, moartea nu este de capul ei, este educată să vină doar după ce omul şi-a făcut datoria, după ce omul şi-a curăţat viaţa de necazuri. Dupa cum putem vedea în versurile unui cântec maramureşean despre moarte:

“Sâmbată de dimineaţă

M’o căutat Moartea prin casă

M’o căutat şi m’o aflat.

Eu de moarte m’am rugat

Să mă lase un ceas

Că mai am şi eu necaz.

Şi mai am vo tri copii

Şi’o mie de datorii.

Şi daca le’oi împăca

Vino, moarte, şi mă ia.

Că eu lumea mi’am urât,

Mi’e dor numai de Mormânt.”

Moartea nu este de capul ei, ea fiind paradoxal un partener al vieţii. În “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” citim cea mai puternică expresie popular-creştină a unui neam, căci Făt Frumos nu acceptă să se nască fără ca tatăl său să îi promită că îi va dărui “sensul nemuririi”.

Moartea este pusă în pericol să moară (C. Noica).  Poporul român trăieşte esenţial în virtualitate şi numai în cazuri extreme iese în istorie (M. Vulcănescu).

Ultima întrebare a poporului român este “Există viaţă înainte de moarte?“.