Child 44 – Crime trecute sub tăcere (2015)

Bazat pe romanul omonim scris de britanicul Tom Rob Smith, Child 44 sau Crime trecute sub tăcere ne poartă prin temerile și abuzurile la care au fost supuși cetățenii sovietici  în perioada stalinistă.

Child 44 - Crime trecute sub tăcere (2015)

Sinopsis

Acțiunea are loc în jurul anului 1952, atunci când Leo Demidov, investigator al securității și erou de război, refuză să-și denunțe propria soție pentru o presupusă trădare. Consecințele acestui act de devotament se răsfrâng asupra cuplului și ideologiei acestuia.

Leo ajunge să își piardă statutul în societate, puterea și locuința, iar Raisa postul de profesoară. Dar aceste lucruri nu le distruge spiritul, ci îl întărește. Leo începe să pună la îndoială ordinele și răspunsurile primite din partea superiorilor, iar soția sa reușește să se deschidă mai mult în fața celui cu care a ales să-și petreacă tot restul vieții.

Lucrurile devin și mai complicate atunci când o serie de crime au loc și ale căror victime sunt băieți, care încă nu au ajuns la vârsta adolescenței. Sistemul politic încearcă să mușamalizeze toate aceste “morți suspecte”, deoarece “NU există crimă în PARADIS!”.

Child 44 - Crime trecute sub tăcere (2015)

Despre Child 44 – Crime trecute sub tăcere

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult la acest film a fost punctarea principalelor probleme ale societății conduse de Stalin până în 1953. Homosexualitatea, bolile de natură psihică și orfelinatul erau adesea laitmotive pentru a fi trimis mai rapid pe tărâmul celălalt, soartă care se aplica și adepților liberalismului (în special profesorilor) sau celor investigați de Securitate.

Child 44 - Crime trecute sub tăcere (2015)

Nu este uitat nici genocidul din Ucraina, comis în anii 1932-1933 și care a avut ca scop împiedicarea poporului ucrainean de a-și câștiga independența. Holodomorul sau “exterminarea prin înfometare” a reușit să producă peste 7,5 milioane de victime, motiv pentru care, de multe ori, este comparat cu Holocaustul.

De Holodomor se leagă și originea protagonistului, Leo Demidov. Spre deosebire de proprii lui părinți, Leo are șansa de a supraviețui genocidului și, ulterior, să se înroleze în armată. Devine erou național după ce participă în campania de cucerire a Berlinului și este recompensat cu o funcție importantă în cadrul aparatului de securitate statal.

Pozează ca un agent idealist, pro-Stalin, dar în interiorul său știe că el și echipa sa sunt doar o unealtă, manipulată după propriile dorințe ale superiorilor. Încearcă să “îndrepte” lucrurile de fiecare dată când are ocazia, dar nu este de ajuns pentru a-i calma tulburările interioare.

Child 44 - Crime trecute sub tăcere (2015)

Personajul este interpretat în mod ireproșabil de Tom Hardy, care apelează și la un accent sovietic pentru a da autenticitate poveștii. Dar nu toți colegii săi de distribuție fac același lucru, motiv pentru care spectatorii au parte de scene unde jumătate dintre actori își arată pașaportul de cetățeni americani, iar cealaltă jumătate își mențin identitatea temporară de sovietici.

Un alt punct forte al filmului îl reprezintă deviza: “NU există crimă în PARADIS!”. URSS-ul este asemuit paradisului și orice lucru îndeplinit pe teritoriul sovietic este considerat a fi perfect. “NU” există crime, “NU” există acuzații false și “NU” există cetățeni nemulțumiți. Cei ce susțin contrariul sunt rapid catalogați drept trădători și executați, deoarece existența crimei este considerată doar o minciună capitalistă menită să creeze haos în interiorul regimului socialist.

Relația dintre Leo și soția sa, Raisa, reprezintă un alt argument pentru care merită să vizionezi Child 44 – Crime trecute sub tăcere. Ca spectator ai ocazia de a asista la o adevărată evoluție a iubirii lor pe tot parcursul filmului, alimentată în principal de onestitatea celor doi parteneri.

Child 44 - Crime trecute sub tăcere (2015)

Din păcate, acești trei mari piloni (istoric, politic și dramatic) ai producției dau naștere și unei nesatisfacții spre sfârșit, unde regizorul Daniel Espinosa rămâne indecis asupra cărei categorii cinematografice trebuie să se îndrepte pelicula. În schimb, cadrele cu orașele industrializate alte URSS-ului, coloana sonoră apăsată și emoția transmisă timp de 137 de minute mă determină să includ Child 44 în colecția personală de dvd-uri, odată ce acest lucru va fi posibil.

Child 44 – Crime trecute sub tăcere a fost lansat în cinematografele românești pe 24 aprilie 2015 și este distribuit de Ro Image 2000, cărora le mulțumim pentru invitație!

Vizionare plăcută!

Părerea autorului

Distribuie:

Mihai Cosmin

Am început să scriu din curiozitate, iar această curiozitate s-a transformat rapid într-o obişnuinţă. Acum obişnuinţa a devenit o pasiune și mi-am propus să mă bucur cât mai mult timp de ea.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.


Nota noastră