Centrul pentru Jurnalism Independent – workshop “Crearea unei publicaţii online pentru liceeni”

Centrul pentru Jurnalism Independent - workshop “Crearea unei publicaţii online pentru liceeni” CJI este o “organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care “acţionează pentru profesionalizarea presei prin păstrarea standardelor jurnalistice şi prin dezvoltarea unui mediu echilibrat, onest şi responsabil în mass-media. Centrul pentru Jurnalism Independent militează pentru apărarea libertăţii de expresie ca drept fundamental al omului şi condiţie obligatorie a oricărei democraţii. Centrul pentru Jurnalism Independent contribuie la facilitarea dialogului social prin susţinerea schimbărilor democratice, prin responsabilizarea factorilor de decizie şi prin încurajarea participării active a cetăţeanului”.

Centrul pentru Jurnalism Independent deschide seria activităţilor de vacanţă destinate elevilor de liceu cu un workshop intitulat “Crearea unei publicaţii online pentru liceeni”, dedicat conceperii şi realizării unei reviste online.

Dacă vreţi să aveţi propria voastră publicaţie, pe care să o puteţi actualiza cât de des doriţi, suntei aşteptaţi la un seminar de două zile, în 24 şi 25 iunie, între orele 10-16, la sediul din Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, et 1, sect.5, Bucureşti.

Seminarul îşi propune să vă înveţe cum să administraţi conţinutul online, care sunt diferenţele dintre textul tipărit şi cel destinat ecranului, ce înseamnă respectarea dreptului de autor sau protecţia surselor pe Internet. O descriere detaliată a cursului este disponibilă aici.

Seminarul va fi susţinut de George Hari Popescu (34 de ani), jurnalist freelancer de 12 ani şi asistent universitar doctorand la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC). Acesta colaborează cu publicaţiile TV mania şi Paginademedia.ro, iar la FJSC predă cursuri şi ore practice în laboratoare despre scriitură pentru mediile digitale, DTP, jurnalism online, multimedia şi cyberculture.

Totodată este cunoscut pentru colaborarea cu CJI la proiectul Redacţia simulată, în calitate de consultant la ziarul studenţesc bilingv The Bullet, la publicaţia online InfoCampus şi la proiectul “Educaţie civică prin jurnalism”, în calitate de trainer. În timpul liber, George Hari scrie pe blogul personal şi pe cel specializat pe folosirea bicicletei în mediul urban.

Toţi absolvenţii vor primi diplome de participare.

Pentru înscriere sunteţi rugaţi să trimiteţi un CV şi o scrisoare de motivaţie care să arate interesul vostru faţă de mediul online.

Taxa de participare este de 120 RON, iar înscrierile se vor trimite la email-ul Mihaelei Danga: mihaela[@]cji.ro, până la data de 22 iunie 2011.

Îndrăzniţi să vă împliniţi cele mai măreţe vise!

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.