Ce vedem în luna iulie la cinema?

Prima jumătate a anului a trecut și putem să tragem o mică concluzie din punctul de vedere al cinematografiei. Am avut parte de relansări ale unor filme celebre (trend ce va continua și în anii următori), printre care se numără Titanic şi Star Wars: The Phantom Menace remasterizate 3D. Am avut parte de dezastre atât din punct de vedere financiar (în raport cu bugetele uriașe de care au beneficiat aceste filme) – John Carter, Battleship – dar și din punct de vedere al așteptărilorWrath of the Titans.

Am avut parte de prequel-uri ale unor francize celebre (Prometheus – prequel la seria Alien), dar și de sequel-uri ale unor francize la fel de mari (Men in Black 3, Madagascar 3, American Reunion).

Dar nu în ultimul au apărut și acele filme care se identifică cu anul în care au apărut, în istoria cinematografică. Acestea au fost bineînțeles The Hunger Games și The Avengers (cred că sunt printre extrem de puținele persoane care merg la cinema în mod regulat și nu au văzut aceste două filme care au creat o adevărată isterie în rândul cinefililor americani, în special, dar nu numai).

Ce vedem în luna iulie la cinema?

Deși ne putem declara mulțumiți de acest an, 2012 mai are câțiva ași importanți în mânecă ce-i păstrează pentru ultimele 6 luni – “la crème de la crème“. Pe patru dintre filmele care aparţin acestei categorii le puteți vedea chiar în această lună în cinematografele din România!

Așadar începem cu data de 6 iulie când este programată lansarea celei de-a patra părți a animației de succes Ice Age. De data aceasta, cei trei eroi Manny, Diego și Sid se vor confrunta cu problema apariției continentelor.

În Ice Age: Continental Drift cei trei vor fi separați de restul turmei, folosindu-se de un iceberg pe post de barcă improvizată și lansându-se într-o epopee maritimă în încercarea disperată de a-i găsi pe ceilalți. De-a lungul călătoriei se vor confrunta cu tot felul de probleme, printre care și pirați. Veverița Scrat este prezentă și ea așa ca o 90 de minute de râs sunt asigurate!


Pe 13 iulie va fi lansat reboot-ul seriei Spider-man. După ce regizorul primelor trei filme Spider-man, Sam Raimi, a avut câteva discuții mai aprinse cu producătorii despre cine va fi personajul negativ din cea de-a patra parte (Sam Raimi voia ca filmul să-l aibă în prim-plan pe Dr. Connors și transformarea acestuia în Reptilă, iar producătorii se temeau că o astfel de abordare nu ar aduce publicul în cinematografe), el a anunțat că nu va mai continua cu această franciză. Odată cu acesta și-au anunțat plecarea și Tobey Maguire și Kirsten Dunst, pe motivul că cei trei au fost şase ani de zile o echipă și nu pot lucra unul fără celălalt (un gest de noblețe din partea lor).

Știu că foarte multor persoane nu le-au plăcut cele trei filme, în special datorită faptului că Tobey Maguire nu ar fi fost omul păianjen pe care ei și l-au imaginat. Deși au existat și câteva greșeli (pe care Sam Raimi le-a recunoscut și și le-a însușit) eu am fost mulțumit de filmele Spider-man de până acum (urmăreau povestea pe care o știam de când eram copil din desenele animate realizate în anii 1994-1998).

Am o presimțire că acest reboot va schimba poziția foarte multor critici de până acum și acest lucru va duce la o cădere bruscă a ceea ce înseamnă Spider-man.

The Amazing Spider-man îi va avea ca actori principali pe Andrew Garfield și Emma Stone (doi actori tineri cu priză la publicul care este prea tânăr să-și aducă aminte de desenele animate amintite mai sus). Dacă Andrew Garfield îl va interpreta pe Peter Parker, Emma Stone (deși roșcată din naștere) nu o va interpreta pe Mary J. Watson (vecina lui Peter Parker din copilărie și cea mai mare iubire a lui, care nu va apărea în această producţie), ci pe Gwen Stacy.

Poate greșesc, dar din tot ce am citit până acum despre acest film, unchiul Ben trăiește și apare mai mult alături de nepotul său, Peter Parker… (moartea unchiului Ben este un moment deosebit de important în viața lui Peter, el bazându-se pe învățăturile primite de la unchiul său atunci când este Spiderman).

Eu am mari rețineri cu privire la această nouă direcție a francizei, așa că cel mai probabil nu voi merge prea curând la cinematograf pentru a-l vedea. Prefer să rămân cu viziunea pe care o am despre Spiderman încă de la vârsta de 4 ani și să nu fiu intoxicat de lăcomia producătorilor de filme care nu se gândesc la altceva decât la succesul financiar al filmului.


O alternativă la filmul de mai sus este Seeking a Friend for the End of the World care va fi lansat în aceeași zi și care tratează sfârșitul lumii într-un mod complet diferit față de toate celelalte filme apocaliptice. Acest film te face să-ți pui întrebarea “Ce ai face dacă ai știi că peste câteva săptămâni Pământul va fi distrus de un asteroid?”, abordând problema în mod realistic, fără a exista eroi care să ne salveze în ultimul moment, locuri de refugiu sau alte scenarii SF.

În film joacă doi actori minunati și anume Keira Knightley împreună cu Steve Carell. Fiecare dintre ei dorește să-i revadă pe cei dragi pentru o ultima oară înainte de a muri așa că pleacă împreuna în ultima lor călătorie. Deși filmul are un pronunțat caracter dramatic datorită împrejurărilor în care se petrece acțiunea, simțul umorului își face bine simțită prezența.


Pe 20 iulie este lansată o comedie ce nu trebuie ratată din punctul meu de vedere, TED. Cu toții, sunt sigur, am avut când eram mici o jucărie de pluș ce ne era foarte dragă. Fiind ca un prieten apropiat, de cele mai multe ori această jucărie era un ursuleț de pluș. Nu v-ați dorit niciodată ca acea jucărie să fi prins viață măcar pentru o clipă?

În acest film, ursulețul TED prinde viață și înaintează în vârstă odată cu stăpânul/cel mai bun prieten al lui – John (interpretat de Mark Wahlberg).

TED nu este așa cum ați crede, cel mai pur suflet de pe Pământ, ci din contră, el fiind obișnuit să fumeze marijuana, să se îmbete și să agațe femei. Dar mereu va exista acel moment în viață când trebuie să devii serios, să lași nebunia și burlăcia deoparte și să mergi mai departe. Acest lucru se întâmplă cu John care dorește să se căsătorească cu prietena lui, interpretată de Mila Kunis. Acest lucru va implica și o separație de drumuri pentru el și TED.

Filmul este plin de umor, nerecomandat minorilor, fiind o creație a lui Seth MacFarlane, creatorul faimosului serial de animație Family Guy și nu numai!


Pe 27 iulie va avea loc premieră celui mai așteptat film al anului (nu este numai punctul meu de vedere, primind și numeroase premii la această categorie) The Dark Knight Rises. Acesta va marca sfârșitul trilogiei Batman sub comanda magnificului Cristopher Nolan, anunțându-se de la începutul ei că după cel de-al treilea film Cristopher Nolan și Christian Bale vor părăsi franciza.

Ultimul film din serie, The Dark Knight, se încheie cu moartea lui Harvey Dent, Batman asumându-și responsabilitatea pentru crimele acestuia, pentru a-i apăra onoarea. Fiind hăituit de autorități, hotărăște să părăsească orașul până când lucrurile se vor calma. După 8 ani de zile, acesta se întoarce în orașul Gotham unde un nou inamic (Bane) s-a instalat planuind să provoace teroare și distrugeri care vor zgudui orașul din temelii.

Alături de Bane (cel mai puternic și periculos inamic al lui Batman) își va face apariția și Catwoman (rol interpretat de frumoasa Anne Hathway) și Ra’s Al Ghul (Liam Neeson).

Filmul promite o nouă capodoperă din partea lui Cristopher Nolan, acesta acordând de fiecare dată o atenție deosebită fiecărui detaliu din filmele sale, dorind să creeze o experiență unică pentru cinefil, iar acest lucru se observă în fiecare film realizat de acesta. O parte din actorii din ultimul film al lui Nolan, Inception, au fost aleși să facă parte din distribuția acestui film Joseph Gordon-Levitt, Marion Cotillard și Tom Hardy alăturându-se celorlalți actori de renume ca Christian Bale, Anne Hathway și Gary Oldman deja prezenți.

Ce vedem în luna iulie la cinema?

Alte trei lucuri foarte interesante cu privire la acest film ar fi:

1. A devenit filmul cu cele mai multe minute cu imagini filmate în format Imax din istorie. Deși sunt multe filme care sunt lansate pe ecranele IMAX, doar o parte din imagini sunt realizate cu adevărata tehnologie IMAX (acest lucru fiind foarte costisitor) cca. 50-60 de minute.

La filmări, în timpul unei cascadorii, a fost distrusă și una dintre camerele de filmat în format IMAX, acest lucru producând importante întârzieri ale producției. (Problema nu era neapărat prețul camerei, care se ridică peste 1 milion de dolari, ci aceea că există doar câteva camere de tip IMAX în lume și ei aveau doar una).

2. Cristopher Nolan a rămas fidel propriei doctrine și nu a cedat presiunilor la care a fost supus pentru a realiza filmul în format 3D. În opinia sa, filmele 3D actuale sunt 3D doar cu numele, neaducând experiența pe care ar trebui să o aducă un film într-un asemenea format, și nu fac altceva decât să păcălească cinefilul pentru a-i lua mai mulți bani din buzunare.

El se axează în principal, așa cum am spus mai sus, pe oferirea unor sentimente extraordinare celui ce urmărește filmul, pentru a-l captiva în acțiune, pentru a-i oferi o senzație de neuitat. Încasările filmului sunt lăsate pe locul doi (încasările mari ale filmelor sale se datorează în principal datorită grijei lui Cristopher Nolan asupra spectatoturlui).

3. Filmul ar fi putut avea câteva scene filmate și în România, Cristopher Nolan venind în țara noastră în iarna anului 2010 pentru a vedea Casa Poporului și alte locații ce ar fi reprezentat cadre perfecte pentru acest film. Deși filmările din România ar fi trebuit să aibă loc în vara anului trecut, acest lucru nu s-a mai întâmplat (fără a exista vreo explicație).

Așadar avem în luna iulie 5 filme de senzație pe care vi le recomand cu drag (mai puțin The Amazing Spiderman)! Ne vedem la coada caselor de bilete! :D

Distribuie:

Mihai Cosmin

Am început să scriu din curiozitate, iar această curiozitate s-a transformat rapid într-o obişnuinţă. Acum obişnuinţa a devenit o pasiune și mi-am propus să mă bucur cât mai mult timp de ea.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.