Feed RSS
Twitter
12.12.2009 
Isabel Allende s-a născut în data de 2 august 1943 în Lima, Peru. Paula, unul dintre copiii ei, a murit în 1992 de porfirie după o bună perioadă petrecută în comă. În tot acest timp, Isabel a scris această carte sperând că Paula se va trezi şi va fi din nou bine. Până să aflăm dezonodământul acestui destin, Isabel Allende ne povesteşte despre viaţa complicată prin care a trecut. Daca e să mă întrebaţi pe mine, cartea e mai mult o autobiografie a ei cu caracter politic si istoric dacă luam în considerare paginile numeroase despre Chile şi confilictele/problemele de acolo, decât o “scrisoare de adio“. Sau poate că nu am prins eu ideea.
Citeşte în continuare »
Arhivă pentru ‘Recenzii’
“Paula” – Isabel Allende
“Un gest de iubire” – James Meek
Nu, nu este o poveste siropoasă de dragoste. Aşa cum fiecare persoană înţelege ceva diferit gândindu-se la un gest de iubire, aşa fiecare personaj din carte face un gest diferit pentru a-şi arăta iubirea, care se manifestă fie fizic, fie faţă de ţară, faţă de Dumnezeu, faţă de un ideal, faţă de cel de lângă tine.
Siberia, începutul secolului XX. Lângă orăşelul Iazîk, care pare uitat de lume, trăieşte o comunitate destul de ciudată, formată din persoane… castrate. Povestea se învârte destul de mult în jurul conducătorului lor, Balaşov, şi a fostei lui soţii, Anna Petrovna, care a venit după el în acest capăt de lume. Pe parcurs, pe lângă acţiunea propriu zisă, aflăm şi povestea lor, cum s-au cunoscut, cum au ajuns să se căsătorească, dar şi ce l-a determinat pe Balaşov să se castreze, să renunţe la viaţa lui şi să trăiască în această comunitate.
Citeşte în continuare »
Teen Press – Horror
A nu se inţelege că zic despre Teen Press că ar fi horror. Nu. Mă refer la noul număr al revistei care abordează această temă.
La secţiunea pro şi contra, Alexandru Gabriel Drulea şi Francesca Leonte îşi susţin fiecare scriitorul de cărţi horror favorit, H. P. Lovecraft, respectiv Stephen King. Alexandru spune că nuvelele lui H. P. Lovecraft “te fac efectiv să-ţi curgă fiori pe şira spinării“ , folosind elemente oculte, precum magia neagră, alchimia, necromanţia etc. şi consideră că Stephen King foloseşte reţeta hollywoodiană, având un scenariu tipic americănesc. Francesca vorbeşte însă despre genialitatea lui Stephen King, despre stilul în care acesta “jonglează cu neuronii“ cititorului, ce nu mai poate face distincţia între real şi imaginar. Citeşte în continuare »
“Călătorie prin mintea unei adolescente” – Ada-Ioana-Raluca Băceanu
Cu siguranţă nu e un Kafka sau Flaubert, deci dacă aştepti ca în această carte să găseşti stilul lor obiectiv, o să rămâi complet dezamăgit. Autoarea cultivă un stil pur subiectiv, fiind vorba de nişte discuţii, de nişte gânduri ale unei adolescente de aproape şaisprezece ani; pe scurt, un monolog. Am putea spune că e mai mult un jurnal, nu o creaţie literară, dar o carte rămâne o carte şi trebuie să o analizăm. Vom critica opera şi nu autorul ei.
Douăzeci şi cinci de capitole alcătuiesc întregul, fiecare are un titlu care anunţă conţinutul capitolului, la începutul căruia se află un citat. Scrisul nu este unul artistic, la fel nici vocabularul care conţine în unele locuri şi expresii din limba engleza, fără să lipsească deja banalul “Ok“. Acest aspect merge mână în mână cu ideile scurte din text. Un stil artistic nu înseamnă neapărat un vocabular pompos, nu trebuie să stai cu dicţionarul în faţă atunci când scrii, dar înseamnă că ai o înclinaţie pentru formele frumoase ale limbii române; să dai cuvintelor înţelesul corect, să nu scrii aşa cum vorbeşti cu prietenii tăi, faţă în faţă sau prin intermediul Internetului. În rest nu mai e nimic de adăugat, deoarece au mai rămas doar părerile autoarei, pe care nu le putem critica, fără să fim subiectivi.
“Jurnalul unei fete greu de mulţumit” – Jeni Acterian
Am ajuns să citesc cartea asta întâmplător. Şi nu este o carte oarecare, dar nu doar datorită faptului că este un jurnal, ci pentru că nu a fost nici o clipă destinat publicului. Fratele autoarei, Arşavir Acterian, a fost de acord să publice caietele surorii sale după mai mult de 30 de ani de la moartea ei.
“Jurnalul lui Jeni Arnotă era destinat focului, autoarea ““ după cum şi scrie undeva ““ neînchipuindu-şi, neacceptând să fie citit de ochi străini. După moartea autoarei, aceasta neputând să ardă caietele, am socotit că acest document, în multe privinţe evocator şi elocvent, ar merita să fie publicat. Vina dării în vileag a acestui jurnal îmi aparţine întru totul, eu neştiind dacă fac bine sau rău.“ Arşavir Acterian
Citeşte în continuare »
“Umiliţi şi obidiţi” – Feodor Dostoievski
Nu ştiu dacă sunt singura căreia i se întâmplă aşa, însă după ce citesc o carte foarte bună care mă impresionează profund, am nevoie de o pauză. O pauză de alte cărţi şi în general de orice. O pauză în care să reflectez asupra lucrurilor pe care le-am învăţat din ea sau asupra şocurilor provocate de ea asupra vieţii pe care o consideram poate mai frumoasă înainte de citirea respectivei cărţi. Mă tot gândesc şi încerc să pătrund anumite sensuri ale vieţii. Şi de abia după ce diger îndeajuns de mult aceste informaţii pot trece la o nouă carte. Dacă încerc să sar peste acest pas există un risc foarte mare ca următoarea carte pe care o citesc să nu-mi placă. Aşa că m-am hotărât să aloc un anumit timp fiecărei cărţi bune citite. Pentru că cititul nu trebuie să însemne doar cititul propriu-zis, iar apoi trecerea, ca o maşinărie, la o alta. Fiecărei cărţi ar trebui să i se ofere un timp de reflecţie, cât de mic. Citeşte în continuare »
“Copiii libertăţii” – Marc Levy
Am ales cartea asta fără a citi măcar ce scrie pe spatele copertei, am ales-o după titlul care, pe mine, cel puţin, m-a impresionat. De câte ori nu m-am simţit invincibil? De câte ori nu am simţit că pot să schimb orice? Ei bine, exact această atitudine o regăsim la aceşti copii ai libertăţii.
Acţiunea se desfăşoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Franţa, unde s-au format anumite grupări care au încercat să saboteze regimul de la Vichy şi, implicit, colaboraţionismului cu naziştii.
Personajele principale sunt doi fraţi: Raymond şi Claude care, deşi nu au împlinit încă vârstă de 18 ani, reuşesc să se înroleze în Rezistenţă unde se leagă o mulţime de prietenii bazate pe un ideal comun – libertatea. Citeşte în continuare »
RE: “Delirul” de Marin Preda
Unul din cei mai mari teoreticieni literari români, Matei Călinescu pe numele său, a făcut carieră internaţională, aprofundând una din cele normale reacţii ale cititorului şi teoretizând-o: ideea de recitire. Re-readingul este termenul impus în atenţia criticii literare de acest român care nu este cunoscut de mai nimeni şi pentru “cultura“ naţională are o relevanţă mai mică decât Costi Ioniţă sau Dan Diaconescu. Nu am apucat să îi citesc studiile despre recitire şi oarecum nici nu cred că aş dori să fac asta. Pentru că eu practic revenirea la cărţi cu o voluptate maximă, dintotdeauna şi fără a fi sfătuit de cineva. De exemplu, “Numele trandafirului“, minunata carte apocaliptică a lui Eco, îmi cade parcă paradoxal în mâini din patru în patru ani.
“Amintirile unei fete cuminţi” – Simone de Beauvoir
Acesta este doar una din operele autobiografice ale autoarei şi cuprinde primii 21 de ani din viaţa acesteia. Nascută la 9 ianuarie 1908 amintirile primilor ani din viaţă i-au rămas ca o impresie: “ceva roşu, şi negru, şi cald“. După doi ani s-a născut sora ei, Helene, cele două având să devină prietene apropiate.
Simone şi-a facut educaţia în cadrul unei şcoli catolice de fete, la Institutul Desir, unde a şi întâlnit-o pe Zaza care i-a devenit o persoană dragă şi de o mare importanţă în viaţa ei.
Vintage
Până acum, când ziceam vintage mă gândeam la această nouă… modă… de a te îmbrăca. Toate fetele adoptă stilul vintage, căci “e cool”. Mie nu mi se pare atât de interesant să îmbrac haine purtate de altcineva acum mulţi ani sau chiar haine noi, realizate în acest stil. Bine, poate sunt eu mai ciudată şi nu ştiu ce-i “cool”.
Teen Press ne prezintă un altfel de “Vintage”. Şi anume tot ce-i vechi şi e frumos.
