Mă trezesc şi iau micul dejun. Sarmale şi 3 mandarine. Una dulce, una seacă şi una plină de sâmburi. Îmi propun să respect tradiţiile în vigoare. Aşadar, astăzi beau nu unul, nici două , ci 44 de pahare de cola. Încep cu 8 pahare după micul dejun. Simt că urmează o zi bună. Doar am avut sarmale şi cola de dimineaţă. Şi ăsta e semn bun
Îmi scot rolele la o plimbare. Ies din scară. Stupoare! Afară plouă mărunt. Mă încrunt. Scrutez orizontul în căutarea unui lucru pe care să îl pot înjura. ‘raţi ai dracu de nori antene şi pasăre să fiţi. Dintre resemnare şi sfidare aleg sfidarea. Pornesc pe role pe marginea străzii. Într-un interval de 5 minute, picăturile de ploaie se transformă în picături şi mai mari de ploaie care ajung a deveni, incredibil, bagami-aş picioarele, NENOROCIŢI DE FULGI DE NEA! Citeşte în continuare »
Feed RSS
Twitter
09.03.2010
Cu doi ani în urmă, prin ianuarie.
Era o dimineață frumoasă de primavară, și
Odată ca niciodată, lumea nu cunoştea cuvinte ca ură, război sau urât. Fiecare om locuia într-un norişor, al lui, şi nu exista ploaie sau ninsoare. Ei ieşeau să-şi facă cumpărăturile în palate pictate cu raze de soare şi se duceau să vadă filme pe curcubee. Nu exista nici zi şi nici noapte. Pe atunci, oamenii nu dormeau, ci doar stăteau în norişoarele lor pufoase şi parfumate. De băut, n-aveau apă sau suc, doar ceai (mai târziu s-a inventat şi cafeaua, pentru oamenii somnoroşi şi gălăgioşi). Fiecare zi a săptămânii era o sărbătoare.
Lumea asta rea omoară copilul din tine. Te forţează să te maturizezi mult prea devreme pentru a supravieţui.
Sunt de o săptămână împreună. E fericită alături de el. E singurul care poate să o facă să tremure doar când îl vede, să îi înmoaie tot corpul, să îi facă inima să bată mai tare… şi mai tare… şi mai tare… Lângă el se simte femeie, şi în acelaşi timp se simte un copil răsfăţat. Însă el oare o iubeşte?
Au ajuns la garsoniera în care el locuia. Arată ca o locuinţă tipică pentur un burlac.
- Asta e tot ce aveam de spus. Probabil că te miri că ţi-am povestit tocmai ţie povestea vieţii mele. Eu nu. Şi îţi spun acum de ce am făcut asta, nu te las nedumerit. Măcar atât să fac şi eu. Pentru că te urăsc. Da, te-am urât toată viaţa mea, încă din prima clipă când ţi-am văzut rânjetul stupid. Ai fost penibil încă din primul moment în care te-am cunoscut. Chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci, îmi amintesc perfect clipa. Să nu crezi cumva că m-ai impresionat în vreun fel sau că m-am îndrăgostit de tine atunci. Nu, pur şi simplu m-ai scârbit. Ca în toate celelalte moment în care mi-a fost dat să te văd. 








