Arhivă pentru ‘Creaţie’

Jurnalul unui ghinionist hiperactiv 4

jurnalul unui ghinionist hiperactiv 4Mă trezesc şi iau micul dejun. Sarmale şi 3 mandarine. Una dulce, una seacă şi una plină de sâmburi. Îmi propun să respect tradiţiile în vigoare. Aşadar, astăzi beau nu unul, nici două , ci 44 de pahare de cola. Încep cu 8 pahare după micul dejun. Simt că urmează o zi bună. Doar am avut sarmale şi cola de dimineaţă. Şi ăsta e semn bun

Îmi scot rolele la o plimbare. Ies din scară. Stupoare! Afară plouă mărunt. Mă încrunt. Scrutez orizontul în căutarea unui lucru pe care să îl pot înjura. ‘raţi ai dracu de nori antene şi pasăre să fiţi. Dintre resemnare şi sfidare aleg sfidarea. Pornesc pe role pe marginea străzii. Într-un interval de 5 minute, picăturile de ploaie se transformă în picături şi mai mari de ploaie care ajung a deveni, incredibil, bagami-aş picioarele, NENOROCIŢI DE FULGI DE NEA! Citeşte în continuare »

Cu ochii larg deschişi

12 Septembrie, 2009

Ştiu că primele mele încercări de automutilare au început prin clasa a zecea; da, îmi aduc aminte perfect, căci i le-am arătat unui coleg de clasă care a plecat în Italia la sfârşitul anului. Mi-a părut rău de plecarea lui, a fost cam singurul meu prieten, dar m-am acomodat repede acestei schimbări. I-am arătat tăieturile nu pentru că vroiam atenţie, el a crezut iniţial că sunt nişte zgârieturi de la o pisică, ci pentru că această practică mi se părea o joacă. Atunci am făcut-o doar din curiozitate, nu am mai încercat niciodată aşa ceva, astfel că îmi era frică să le fac cu o lamă de ras şi ce m-am gândit eu, să iau lama de la ascuţitoare. Nu am făcut o tăietură foarte adâncă, îmi era frică, plus că lama nu era prea ascuţită, aşa că o tăietură adâncă însemna multă durere. Dar a doua zi, ceea ce credeam că nu se va observa, era acum o zgârietură roşie care ustura cumplit atunci când o atingeam cu hainele, lucru pe care îl făceam mai tot timpul. La şcoală, mi-am dat seama de beneficiile acestei practici, durerea mă făcea să fiu complet absent de tot zgomotul ce mă înconjura şi să mă concentrez numai asupra unui gând, că îmi simţeam durerea, era a mea, produsă de mine, nu de alţii, trăiam. Citeşte în continuare »

Cu ochii închiși II

Cu doi ani în urmă, prin ianuarie.

În jur era întuneric beznă. Inima îmi bătea aproape să-mi iasă din piept. Respiram într-un ritm mult prea alert. Mă simţeam ca un vulcan gata să erupă. Încercam să mă concentrez cât mai bine asupra replicilor, pentru a şti când să intru. Deodată mi-am amintit că sunt la intrarea nepotrivită. Inima a început să îmi bată şi mai puternic de data asta. Cum am putut greşi? Doar repetasem de o mie de ori… Am lăsat pe mai târziu aceste gânduri acuzatoare şi am înaintat uşor spre locul potrivit.
- Unde te duci? Nu intri de aici?
- Nu, tu intri de aici, înaintea mea. Eu apar din partea opusă şi vin să te iau de mână. Ai uitat?
- Ah, da, ai dreptate. Scuză-mă, emoţiile sunt de vină…
- Nu-i nimic. Eu mă duc…
- Da, du-te…Adică, nu, stai!
- Ce e? Citeşte în continuare »

Delirul suferinţei

Îi uitase numele, cel puţin asta credea… Îi vedea chipul zilnic, însă parcă nu mai era al lui, de aceea nu-i mai spunea pe nume. Parcă murise în ziua în care o părăsise, şi în locul lui nu era decât o umbră, ceva ce vroia să fie el, dar nu era. Nu avea cum să fie el.

Stătea în pat şi se gândea cum se lăsase purtată de el în toată povestea asta de care fugise la început… Îşi amintea cum i-a deschis uşa zâmbind, cum îl privea temătoare şi cum a luat-o în braţe şi a vrut să o sărute, iar ea s-a ferit, şi el, vrând să se razbune că nu l-a lăsat, a pupat-o uşor pe gât.

Citeşte în continuare »

Vânătoarea de primăvară

Era o dimineață frumoasă de primavară, și Obsexualul JiMmY_seXosul, pe numele său adevărat – Ion, se pregătea pentru vânătoare. Era prima zi mai călduroasă a anului, și asta însemna desigur, deschiderea oficială a sezonului pentru vânat puicuțe! Sigur, vânătoarea avusese loc și înainte, dar în mod ascuns, pe sub haine mai groase, mai lungi și mai puțin decoltate…

 În fața oglinzii, JiMmY_seXosul își privea mușchii lucrați din greu la sală toată iarna…

-   Băi să-mi bag picioarele… asta mai trebuie să îmi bag la sala, picioarele, că în rest, uite-te la  mine ce frumusețe de băiat sunt… Să moară gagicile toate după mine, nu alta! Ptiu să nu fiu de deochi! Citeşte în continuare »

O să vă spun o poveste. Despre noi, oamenii…

O să vă spun o poveste. Despre noi, oamenii...Odată ca niciodată, lumea nu cunoştea cuvinte ca ură, război sau urât. Fiecare om locuia într-un norişor, al lui, şi nu exista ploaie sau ninsoare. Ei ieşeau să-şi facă cumpărăturile în palate pictate cu raze de soare şi se duceau să vadă filme pe curcubee. Nu exista nici zi şi nici noapte. Pe atunci, oamenii nu dormeau, ci doar stăteau în norişoarele lor pufoase şi parfumate. De băut, n-aveau apă sau suc, doar ceai (mai târziu s-a inventat şi cafeaua, pentru oamenii somnoroşi şi gălăgioşi). Fiecare zi a săptămânii era o sărbătoare.

Citeşte în continuare »

Altfel decât se vede

Lumea asta rea omoară copilul din tine. Te forţează să te maturizezi mult prea devreme pentru a supravieţui.

Trebuie să porţi o mască doar ca să te accepte. Trăim într-o comunitate de vise risipte. Ne ascundem sub o indiferenţă falsă doar ca să nu fim răniţi, fugim de adevăr doar ca durerea să dispară.

Dacă durerea pentru ei este mândrie, durerea pentru noi e lipsa de afecţiune. Sunt prea prinşi în vârtejul lor de rutină ca să se mai oprească şi la noi.

-Hai să fugim să prindem trenul fericirii! Hai să fugim să prindem un strop de iubire!

Trebuie să zmulgem un zâmbet şi să-l desenăm pe cer cu nori. Să pictăm pe cer cu lacrimi în loc de stele şi în loc de lună să împrăştiem un pumn de şoapte.

Citeşte în continuare »

Când a iubi e prea puţin lV

Sunt de o săptămână împreună. E fericită alături de el. E singurul care poate să o facă să tremure doar când îl vede, să îi înmoaie tot corpul, să îi facă inima să bată mai tare… şi mai tare… şi mai tare… Lângă el se simte femeie, şi în acelaşi timp se simte un copil răsfăţat. Însă el oare o iubeşte?

După prima ieşire în club au constatat că au şi un prieten comun, Cristi. Acesta o luă de mână şi se îndepărtară puţin de Dan.

“Deci, Uite ce e… eu vă respect pe amândoi, căci sunteţi prietenii mei. Dar noi doi ne ştim de mici, şi de aceea îmi permit să-ţi dau un sfat: mai bine nu o lungi cu el! E un… scuză-mi expresia, dar numai asta îmi vine în minte, ştii că nu-mi plac neologismele, prefer să vorbesc româneşte, e un curvar. Şi pe deasupra o să se însoare acum, la începutul lui septembrie, cu o fătucă de la el din cartier, pe care a lăsat-o însărcinată… dar asta nu înseamnă că nu a mai avut aventuri sau că nu va mai avea, barbaţii ca el nu se potolesc niciodată…”
Fata a început să plângă şi a părăsit clubul.
Citeşte în continuare »

Când a iubi e prea puţin lll

Când a iubi e prea puţin lllAu ajuns la garsoniera în care el locuia. Arată ca o locuinţă tipică pentur un burlac.

“Aici stau eu. N-am nevoie de mai mult, din moment ce stau singur, n-am de ce să fac risipă. Şi-n plus e garsoniera unui prieten de-al tatalui meu şi mă lasă să stau aici cât vreau eu, uneori nici nu-mi ia bani pentru chirie” îi spune el.

“E draguţ. Nu e prea luxoasă, dar e primitoare” replică fata, aşezandu-se pe canapea.
“Vrei un suc, o cafea?”

“Apă, te rog!  E târziu pentru cafea”

El vine  cu două pahare cu apa şi le aseză pe masuţa din mijlocul camerei.

Citeşte în continuare »

Cu ochii închiși I

- Asta e tot ce aveam de spus. Probabil că te miri că ţi-am povestit tocmai ţie povestea vieţii mele. Eu nu. Şi îţi spun acum de ce am făcut asta, nu te las nedumerit. Măcar atât să fac şi eu. Pentru că te urăsc. Da, te-am urât toată viaţa mea, încă din prima clipă când ţi-am văzut rânjetul stupid. Ai fost penibil încă din primul moment în care te-am cunoscut. Chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci, îmi amintesc perfect clipa. Să nu crezi cumva că m-ai impresionat în vreun fel sau că m-am îndrăgostit de tine atunci. Nu, pur şi simplu m-ai scârbit. Ca în toate celelalte moment în care mi-a fost dat să te văd. Citeşte în continuare »