Feed RSS
Twitter
14.03.2010 
Ştiţi cum e atunci când ştiţi un loc şi nu puteţi să nu zâmbiţi, indiferent cât de des l-aţi vedea? Aşa e cu Soul Rebel, un magazin simpatic, plin de fericire, voie bună, zâmbete şi muzică.
Eu, cel puţin, nu pot să nu am un zâmbet larg pe faţă când intru în magazin. De fiecare dată.. :)
nu încercăm să schimbăm lumea, ci doar să oferim ceva frumos celor ce îndrăgesc genul.
Cum a început totul, cum v-a venit ideea să aveţi magazinul?
Pasiunea pentru hainele şi accesoriile frumoase, călătoriile şi lucrurile minunate pe care le-am văzut în diverse oraşe europene, dorinţa de a oferi câte ceva din ceea ce nouă ne place foarte mult şi altor persoane
Citeşte în continuare »
N-am avut niciodată nici în clin nici în mânecă cu dragostea. E pur şi simplu un subiect care nu mă mai pasionează de mult, deşi îmi place când îmi trezeşte furnici în stomac. Recunosc. 
Mă refer la următorul articol 
Cea mai grea meserie din lume nu este cea de prim-ministru al României. Degeaba vrea domnul Isărescu să acrediteze aşa ceva. Nici măcar cea de bucureştean nu este complicată, ajunge un pic de tupeu şi nişte muşchi de bodyguard în dotare. Însă meseria de pieton în acest oraş mare, ciudat, aglomerat şi dezorganizat este o adevărată probă de curaj. Pe oriunde te duci rişti să fii călcat de maşini. La colţ de stradă, pe trotuarul de pe bd. Brătianu, urcând înspre Universitate, trotuar care a fost creat parcă pentru a servi fiţoşilor de loc de parcare. Pe regulamentara zebră nici nu mai vorbesc, acolo e dreptul oricărui şofer să ignore verdele tău iar dacă tu, amărăşteanul care poate chiar nu vrei să îţi faci carnet, îndrăzneşti să treci pe semaforul corect rişti să fii înjurat şi catalogat în toate felurile de către posesorul de merţan. 
De ceva vreme am început să mă îmbrac tot mai des la cămaşă. De ce? Chiar nu ştiu. De fapt… mă îmbrac la cămaşă pentru că mă face să mă simt “bine”. Nu ştiu exact “bine” din ce punct de vedere… dar cert este că în zilele în care am cămaşa pe mine sunt de o productivitate maximă, de un zâmbet imens, de o creativitate nemaivazută şi de o bunătate rar întâlnită la mine. 
Sunt puţin nelămurită în ceea ce priveşte trecerea timpului pe“™aici. 
Nu ştiu despre voi dar eu sunt genul de om care vede destul de rar un film. De fapt sunt genul de om care vede un film când simte nevoia de un film – cel mai adesea o comedie. Şi dacă simt nevoia de un film este clar că de fapt simt nevoia să mă relaxez… şi aici apare o problemă. La TV filme bune de văzut, neîntrerupte de reclame, nu mai există. Rar prind ceva pe HBO. Şi în fond nu degeaba sunt eu “pedepsitul” casei, nu degeaba eu dorm în sufragerie – SUFRAGERIA MEA ARE PLASMÄ‚! Problema e că n-am ce vedea la ea. 
