Câștigătorii Shakespeare School Essay Competition 2015

Pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, Asociația Shakespeare School pentru Educație a premiat cele mai creative idei despre cum să păstrăm Planeta Verde. În concurs s-au înscris peste 3000 de participanți, dar în finală au ajuns doar 29 de elevi pasionați de limba engleză și cu talent la scris, reprezentând 13 orașe din țară.

Câștigătorii concursului Shakespeare School Essay Competition  2015

Vladimir Ștefan Pechi, elev al Colegiului Național Grigore Moisil din București, a câștigat premiul I la categoria 11 – 14 ani. Aceeași performanță a fost obținută și de Andreea Bădeu, de la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc din București, pentru categoria 15 – 19 ani. Drept recompensă, cei doi vor petrece două săptămâni în campusurile unor colegii și universități de top din Marea Britanie, în tabere de limba engleză în valoare de peste 1.500 de lire fiecare.

Eseurile acestora, dar și ale celorlalți finaliști pot fi citite integral pe blogul Shakespeare School, loc unde puteți găsi și lista completă a câștigătorilor care au convins juriul competiției prin creativitate, originalitate, vocabular și coerență. Cu toții au fost premiați cu rucsaci, tricouri, cursuri de vară de limba engleză, taxe pentru examene Cambridge, bilete de avion valabile la achiziționarea unei tabere internaționale de limba engleză, e-readere și obiecte realizate din materiale reciclate, căști audio, cărți în limba engleză și obiecte de papetărie.

Câștigătorii concursului Shakespeare School Essay Competition  2015

Participarea la concurs a fost gratuită, acesta fiind inclus în Calendarul Activităților Educative al ISMB și organizat anual de Asociația Shakespeare School pentru Educație. Iar publicul căruia i se adresează este format din elevi între 11 și 19 ani de la școlile și liceele din toată țara.

În acest an tema concursului Shakespeare School Essay Competition a fost: Think green, speak green, act green! Participanții au trebuit să înscrie în competiție eseuri în limba engleză prin care și-au exprimat propriile idei despre cum putem să păstrăm Planeta Pământ o planetă VERDE, pentru generațiile viitoare.

De organizare s-a ocupat Asociația Shakespeare School pentru Educație, o organizație nonprofit ce are ca misiune sprijinirea tinerilor talentați să își urmeze pasiunile prin perfecționarea limbii engleze și ajutarea copiilor cu oportunități reduse să se dezvolte și să învețe limba engleză. AmDoar18Ani.ro se bucură că le-a putut fi partener media încă o dată și că a contribuit la promovarea  acestui concurs creativ.

Distribuie:

Mihai Cosmin

Am început să scriu din curiozitate, iar această curiozitate s-a transformat rapid într-o obişnuinţă. Acum obişnuinţa a devenit o pasiune și mi-am propus să mă bucur cât mai mult timp de ea.

1 Comentariu

  • Reply 16.August.2015

    Alex

    Felicitari castigatorilor!

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.