Cărţile Sandrei Brown

Sandra BrownAutoare a 72 de romane dintre care 57 bestsellers, Sandra şi-a început cariera de scriitoare în anul 1981. Înainte de asta a fost pe rând model, actriţă, femeie de afaceri şi prezentatoare TV. Iar astăzi, la vârsta de 61 de ani, ea continuă să scrie, ultima carte fiind publicată luna trecută.

Legat de mine şi de experienţa Sandra Brown, cum îmi place să-i spun, treaba stă cam aşa. În urmă cu vreo patru ani la reamenajarea camerei am cerut nişte rafturi pe care le numesc acum, bibliotecă. În cadrul acesteia, stau vreo 250 de cărţi toate cumpărate de tatăl meu, care acum aşteaptă să fie citite de mine. Pe când îl mai rugam să îmi spună despre autori (căci nu auzisem de Paul Feval, Michel Zevaco sau Sven Hassel) trecea peste Sandra Brown zicând că e “Hmm… mai aşa, despre dragoste”. Aveam să înţeleg reţinera lui, luna trecută când am devorat 4 cărţi în 4 zile.

Ajunse să-mi fie silă de citit după ce m-am chinuit toată vara cu lecturile obligatorii şi aveam nevoie de ceva palpitant care să-mi trezească dorinţa şi interesul din nou. Neavând răbdare să treacă weekendul să merg la biblioteca judeţeană m-am pus sa caut ceva pe acasă. Trecându-mi ochii peste multitudinea de titluri am ajuns la locul în care erau cărţile Sandrei, şi m-am oprit. Nu ştiam care s-o aleg (am doar 7) aşa că am luat la nimereală : Fanta C. Sincer vă spun că nu mi-am dat seama ce înseamnă titlul, decât că era o plăcuţă pe geamul maşinii personajului principal. O carte subţirică care povestea despre o femeie văduvă cu 2 copii care se indrăgostise de vecinul ei. Nu a fost nu ştiu ce însă foarte uşor de citit, motiv de altfel pentru care am continuat să frunzăresc toate cele 4 cărţi. Urmatoarele au fost Ostateca lui Hawk, Imbrăţişare în amurg şi Dupa 10 ani. În ordinea în care le-am enumerat era vorba de răpirea unei femei împreună cu fiul ei de către indieni, salvarea unei tinere găsita aproape moartă şi primită ca soţie într-un şir de caravane şi întrunirea după 10 ani de la terminarea liceului, toate acestea terminându-se cu femeia se indrăgosteşte de bărbat. Deşi pare banal ceea ce spun, fiecare carte în parte cuprinde 2-3-5 paragrafe în care dragostea se manifesta in detaliu. Şi cu asta mă refer la actul de dragoste. Descrierile sunt cam la fel că deh, un măr poţi să îl întorci pe toate feţele că tot măr îi. Însă este genul acela de carte în care nu sunt reţineri. Şi ce mi-a plăcut a fost că m-a vindecat de acea silă de care am vorbit mai sus. Am citit din nou cu plăcere, suspansul fiecărui sfarşit de capitol nelăsându-mă să adorm fără să termin cartea.

Aş fi putut să continui şi celelalt 3 cărţi însă am simţit că ceva din personalitatea acelor femei mi-a cuprins mintea. Deşi în fond aceste personaje feminine sunt prezentate a fi cât mai doamne de societate şi cu moralitate, în momentul în care sunt descrise fazele de care am amintit mai sus, toate aceste calităţi se spulberă. Femeia cu copii care conduce o unitate sau face acte de caritate se injosneşte si decade.

Cărţiile producându-mi astfel sentimente nemaiîntâlnite, eram curioasa sa aflu opinia altor cititori. Am fost dezamagită când am văzut cu cât dispreţ şi cuvinte urâte (chiar obscene) se vorbeşte despre autoarea atâtor bestsellers. Personal cred că aceste cărţi sunt perfecte pentru oamenii stresaţi, aş putea spune tipic secolului 21, care au nevoie să evadeze şi să uite măcar pentru câteva ore de tot ceea ce-i înconjoară. Sandra Brown reuşeşte într-un fel incredibil sa facă lectura cărţiilor sale atât de palpitantă şi de uşor de citit, special pentru oamenii aflaţi în astfel de stări şi nu din lipsă de talent (cum am mai văzut că s-a spus). Astfel recomand aceste cărţi celor care vor să se rupă de probleme, stres sau altele, dar nu şi celor care vor o lectura ceva mai“¦ savantă.

Anca (13 articole) [896 vizualizări]

Sunt o tânără fără vicii care crede că sunt multe alte feluri în care poţi să-ţi faci viaţa interesantă. Vreau să ajung să mă mulţumesc cu puţin când vine vorba de lucruri materiale şi să-mi folosesc toată energia ca să călătoresc şi să descopăr. Cel puţin aşa ar suna viaţa ideală, dar în general nu-mi prea fac planuri.

Poţi să laşi un comentariu sau un trackback.


28 comentarii la “Cărţile Sandrei Brown”

  1. Pui I. Ionel says:

    Un scriitor nu scrie o carte pentru cititor.Cartea este o formă de exprimare artistică,scriitorul o scrie ca să-şi exprime sentimentele.La fel cum regizorul realizează un film,pictorul o pictură,compozitorul o simfonie,etc.Personal,n-am citit nimic de doamna Brown,şi cel mai probabil nici n-o să citesc,de aceea n-o pot judeca,deşi se vede că scrie la comandă.Editorul îi dă o dată,şi până atunci trebuie terminată cartea.Şi la o carte trebuie timp,mult timp.Capodopera lui Rebreanu, “žIon“,a fost scrisă în 13 ani,şi se vede.Oamenii care vor să se destreseze să iasă la o iarbă verde,la un munte, sau chiar să citească o carte,nescrisă la comandă,căci sunt cărţi care nu sunt scrise la comandă,dar care totuşi te “ždestresează“,dacă se poate spune aşa,căci multe te ţin în suspans,deci,nu-ţi produc o stare de relaxare/“ždestresare“.

  2. Anca says:

    Ok, spui ca un scriitor nu scrie o carte pentru cititori ci pentru as exprima sentimentele. Atunci de ce nu tine un jurnal?
    Crezi ca Sandra Brown (mai ales ca zici ca scrie la comanda) nu are un public tinta, mai ales cand cartiile ei pornesc de la o idee comuna?

  3. Lori says:

    în legătură cu titlul Fanta C… îmi dau şi eu cu părerea… cred că se referă la Fantacy (se citeşte ca fanta c – fentasi :-)

    am trecut şi eu prin perioada sandra brown… acum vreo 10 ani, abia apăruse, era o nebunie, toată lumea citea. mi-a trecut. am crescut :-)

  4. anonim says:

    novel nu inseamna nuvela

  5. andres says:

    Tare! M-ai propulsat pt 2 minute in perioada liceului cand am dat si eu peste Sandra Brown in biblioteca. Mai exact pete Matase Frantuzeasca. Cred ca asta e cea mai buna carte a ei, cel putin dintre cele citite de mine… Ma rog, le-am citit acum vreo 10-12 ani, dar uite ca totusi imi aduc aminte cu placere. Le-am citit pe nerasuflate :D
    La fel e si Eden Pass. Iti mai recomand Sidney Sheldon – mi s-a parut mult mai buna ca si scriitoare, poate nu la fel de descriptiva la parea de amor ;), avand cateva carti pe care le-am citit cu drag : Si daca maine va veni si Legaturi de sange :D
    Eh, ce carti!!!
    Pentru stare de deprimare iti mai recomand carti Chic de la Polirom sau Cocktail de la Humanitas. Ai sa fii impresionata! :D

  6. andres says:

    * Sidney Sheldon – Mult mai bun ca si scriitor de gen.

  7. Pui I. Ionel says:

    @Anca:
    Păi doreşte săşi le expună cuiva.La fel cum X ar simţi nevoia să-i zică lui Y c-o place pe Z.Şi da.Are un public ţintă,pentru că-i comercială,şi cum ai zis şi tu,porneşte de la o idee comună,adică toate sunt trase la xerox,scrise după reţetă.

  8. Anca says:

    @andres: mersi pentru recomandari

  9. georgicut says:

    imi place sandra brown numa k nu am avut posibilitatea sa citesc doar vreo 5 sau 6 carti………….pacat…………:(

  10. Calina says:

    Si eu am trecut prin perioada Sandra Brown. Cred ca orice fata ajunge sa treaca prin asta si ai perfecta dreptate ca sunt relaxante. Ca n-au ele cine stie ce valoare literara asta e partea a2a si chiar si asa am sa dau o replica ce se potriveste perfect pentru carcotasi “pana si o carte lipsita de valoare are adevarurile ei”. Nu inteleg ce ti s-a parut injositor?
    faptul ca o femeie indiferent de statutul ei social se poate abandona mai mult sau mai putin animalic si ceda tentatiilor? Daca vrei ceva cu o tenta erotica mai puternica si care sa nu se ascunda in descrieri de-a dreptul umoristice cauta Anais Nin.

  11. georgicut says:

    mai yo citesc mult shi ma pasioneaza cartile de dragoste nu inteleg k avetzi k autoarea sandra brown care creeaza aceste carti…….?este una din preferatel mele shi yo scriu carti dar nu k ale ei incerc sa tin pasul…………va zic k poti citi o carte de dragoste atunci cand te simti parasit sau singur…..

  12. bianca says:

    Dupa parerea mea Sndra Brown este una dintre cele mai proaste scriitoare din toate timpurile.Bineinteles,exista probabil scriitori/scriitoare mai proaste decat ea.Inca nu am avut neplacerea sa intalnesc un scriitor mai prost decat cucoana asta,care, dintr-o amarata de prezentatoare TV sau model sau ce o fi fost, a ajuns mare autoare de romane de dragoste.Pentru ca nu scrie nuvele, imi pare rau sa te dezamagesc Anca draga. Dupa cum spunea un anonim putin mai sus, cuvantul “novel” nu se traduce in limba romana prin nuvela. In fine, nu asta e important, important este ca toti cei, ma rog cele, care considera ca romanele Sandrei Brown(sau Sidney Sheldon sau mai stiu eu ce duduie de genul asta)sunt lecturi pentru oameni cu ceva in cap, se inseala amarnic. Sandra Brown este pentru…cum sa zic…fetitele de 12/13 ani,care de abia au descoperit pubertatea, inca mai cred in Mos Craciun si mai asculta si manele. Asta e un mesaj pentru toti cititorii/admiratorii Sandrei Brown%Co. Puneti mana si cititi ceva de calitate. Cand veti fi citit un Dostoievski, un Stendhal, un Balzac, atunci veti putea spune ca aveti ceva lecturi “la bord” ca sa zic asa. Pentru ca echivalentul a 10 romane de Sandra Brown este…un basm romanesc din popor. Cam aceiasi importanta. Poate basmul ala nenorocit pe care l-a scornit badea Vsile din varfu’ dealului iti ofera mai multa cultura generala:)
    Ah si apropos! Nu vorbesc in necunostinta de cauza. Am citit Sandra Brown. Si imi pare amarnic de rau ca mi-am pierdut cateva ore din viata citind “Imaginea din oglinda”.
    Groaznic!
    Deci, fetelor, iesiti din lumea aia roz, in care printesa e salvata de printul calare pe un cal alb, si mai lasati deoparte romanele siropoase de post gust.Dauneaza.
    Citit mai bine presa.

    • Sonia says:

      Bianca draga, inainte de a face anumite comentarii ar fi bine sa te mai documentezi. Nu poti sa o incluzi pe Sandra Brown in aceeasi categorie cu Sidney Sheldon (si apropos Sidney Sheldon e barbat si nu “duduie”). N-ar trebui sa neglijezi lectura, de orice gen ar fi. Daca ai citi mai mult, nu ai face atatea greseli de ortografie.

      • bia says:

        Imi pare foarte rau pentru greseala pe care am facut-o! Nu am pic de cultura generala. Oare cum a fost posibil asa ceva! Nu am avut habar ca Sidney Sheldon e barbat. Imi pare teribil de rau ca am ignorat acest lucru esential. Cum am putut sa traiesc atata timp fara sa stiu ca pe lumea asta exista asemenea talent precum Sidney! Si ca mai e si barbat! Fantastic. Cred ca o sa devina idolul meu. Iti multumesc Sonia ca m-ai adus pe calea cea buna. Mi-ai deschis ochii. Fug repede sa imi procur o carte a autorului cu pricina. Abia astept! (p.s. te-ai gandit ca poate nu ma intereseaza daca Sidney asta e femeie sau barbat? poate sa fie din partea mea si extraterestru, tot gol in cap ramane)

  13. Anca says:

    @Bianca: Uite o opinie care-mi place. De acord cu faptul ca romanele ei nu sunt de o importanta culturala deosebita, nici nu am sustinut acest lucru, dar totusi nu cred ca pentru a avea ceva lecturi “la bord” trebuie sa fi citit unul dintre autorii mentionati de tine. Recunosc valoarea lor insa nu oricine poate sa le citeasca operele de aceea e nevoile de aceste romane de consum.

  14. Nu avem nevoie de romane de consum. Auzi, dacă un scriitor are zece romane bestseller, el este un scriitor important. E printre cele mai mari prostii. Flaubert are un singur roman de mare succes, literar, Madame Bovary, unul, dar excelent.
    E clar că nu poţi începe să citeşti de la început Kafka, dar nu înseamnă că trebuie să te arunci în marea de literatură proastă produsă de scriitorii americani. Romanele de consum te îmbâcsesc cu idei de consum, nu au nimic sacru în ele.
    Dacă cineva vrea să citească ceva legat de dragoste să caute volumul de nuvele Prima iubire, de Turgheniev.

  15. bianca says:

    Bineinteles ca nu trebuie sa fi citit unul dintre autorii mentionati de mine! Era doar un exemplu. Pentru ca mai sunt destui autori de genul ala(slava Domnului!)Si sunt de acord ca nu oricine ar putea sa citeasca Dostoievski, pentru ca lecturile lui presupun un nivel maxim de concentrare si atentie, si nu cred ca acest oricine si-ar da un asemenea interes. Si asta nu pentru ca nu ar fi in stare, ar fi, ci pentru ca nu l-ar interesa. De cate ori nu se intampal sa lasam un lucru balta doar pt ca ni se pare ca nu reusim sa-l facem. Dar nu incercam mai mult, nu ne dam silinta, il lasam pur si simplu balta. Ei, in situatii din astea pica foarte bine un roman siropos, usurel, care nu da multa bataie de cap. Asa procedeaza multe adolescente, cand in loc sa dea de capat unui roman serios, se arunca in bratele unui “prince charming” numa’ buna, scos din romanele Sandrei Brown(a nu se intelege ca ma refer la tine Anca, vorbesc in general)Bine, pe tema asta pot sa mai filozofez mult, termin acuma, sa nu ma injure careva:P

  16. Anca says:

    Din cateva vad eu, noi ne contrazicem aiurea. Adica voi sustineti un lucru, iar eu altul. Si ca sa nu continuam la infinit, va spun:
    Sunt de acord cu faptul ca S. B. scrie literatura de consum (sau telenovele). Personal, nu-mi plac aceste lucruri, dar trebuia sa citesc ca sa-mi dau seama de asta. Faptul care m-a surprins si mi-a prins bine (in acel moment) a fost usurinta cu care am citit aceste carti. Nu a trebuit sa ma concentrez sa urmez firul, sau sa ma chinui sa descifrez complexitatea vre-unui personaj. Poate voi aveti alta capacitate dar eu nu pot s-o tin tot in W.M. Thackeray, James Clavell sau Marcus Clarke (caci acesti autori mi-au procurat cele mai complexe carti). Cu siguranta as fi putut alege altceva, insa S.B mi-a cazut in mana.
    Astfel sunt de acord cu voi cand spuneti ca ar trebuii sa cititm literatura care ne invata cu adevarat ceva, eu de asta citesc, pentru perspectivele noi pe care mi le aduce fiecare lectura, insa nu trebuie sa excludem complect cealalta parte. Fiecare gen al literaturii are un scop al sau, un public tinta si niste oameni care se regasesc sau care pot evada prin intermediul sau.
    Altfel spus, cred ca pur si simplu ar trebuii sa promovam cititul, ca serios acuma, cat S.B poti sa citesti? La un moment dat daca nu o iei razna cel putin te plictisesti. Adevarata problema pe care o vad eu e dezinteresul si dispretul fata de aceasta activitate si mai putin ceea ce fiecare alege sa citeasca.

  17. carti necitite says:

    Si ziarul libertatea are public tinta si este o insiruire de cuvinte precum cartile sandrei brown.
    citeste jules vernes fata draga daca tie iti pare complex James Clavell sau Thackeray.Macar inveti cate ceva si e si relaxant.

  18. toteu says:

    50 la suta din cartile vandute pe Amazon.com sunt Romane de dragoste

    40 de milioane de carti din acest gen \”romance novel”/ se vand anual si constituie cea mai mare cifra de vanzari fata de oricare alt gen literar.

    nu scot aceste cifre din burta.

    aceste carti sunt ca pornografia pentru barbati.

    am citit Sandra Brown, Fanny Hill, Secret Garden. si multe altele. si sunt BAIAT !!!

    inteleg din aceste carti cum pentru femei sexul este in intregime mental..cum poate avea un orgasm prin simpla descriere a intregului act – soptit la ureche.. fara atingeri.

    You love women.
    You are fascinated by women.
    You adore everything that defines a woman as woman.
    You derive no greater pleasure than pleasing a woman.
    You love nothing more than to give a woman the most
    powerful long lasting pleasure of her entire life.

  19. deya says:

    Eu post spune k am citit peste 15 dintre cartile ei…si asta in decurs de 2 saptamani, intro vacanta de primavara. Cei drept nu pot spune k este o super-scriitoare, insa sunt foarte usor de citit cartile ei tocmai de aceea se citesc si intrun timp foarte scurt. 2 carti mi’au ramas in cap, Dupa 10 ani si Caderea lui Adam.

  20. Salutare! Pentru cei ce cauta cartile scrise de Sandra Brown, le gasiti aici.

    Succes!

  21. larisa says:

    tot ce pot spune despre cartile Sandrei Brawn este ca sunt un adevart deliciu si suspans, recomandate ptr serile reci si stresante!!! am 30 de ani si am crescut citind aceste romane. nu am omis nici una din faimoasele povestiri . ptr mine au fost un adevarat profesor, am luat exact ce era mai bun din ele. acum sunt o femeie implinita, cu o cariera frumoasa, iubitoare, implinita pe plan sentimental si familiar, si asta se datoreaza romanelor Sandrei.in acest secol [o spun cu regret] ne lipseste cu desavarsire educatia sexuala,am pierdut semnificatia iubiri, dar citind aceste carti inveti foarte multe lucruri importante ptr o femeie. sugerez tuturor sa citeasca doar una din aceste carti si isi va schimba in totalitate parerea!!!

  22. patrice says:

    am citit multe romane de-ale ei…si consider ca sunt ca un calmant…te cufunzi pentru cateva ore intr-o lume pe care ti-ai dori-o…citesc, punandu-ma in pielea fiecarui personaj si traiesc odata cu ele…apoi imi curge cate o lacrima pentru fiecare “the end”…cum s-a mai spus…romanele ei te scapa de stres si de tot ce te inconjoara…mi-a placut foarte mult “Imbratisare in amurg” si “Chiar si ingerii cad”, continuarea primei…iar primul roman citit de Sandra, “Copilul nascut joi” va ramane preferatul meu…imi amintesc cum stateam sub plapuma si citeam…pentru ca nu vroiam sa ma vada mama:))…lasa-mi te rog id-ul tau daca vrei…

  23. Simona. says:

    Deci se pare ca m-a cuprins si pe mine acea sila. Simt ca nu mai pot iesi din ea. Am inceput cateva carti, insa nu le pot citi. Ma plictisesc groaznic (Rusoaica, Luna Plina, Lorelei, Maidanul cu dragoste). Cea din urma e cea mai buna, dar nu e ceea ce caut. Caut innebunita ceva mai cum sa zic.. mai indraznet. O carte in care sa nu se bata campii doar pentru a fi mai groasa. Pe mine o carte fara actiune ma plictiseste imediat. Si sunt genul de persoana visatoare, fantezista… Ma bate gandul sa-mi iau Nopti de cerneala de Francoise Rey. Acum mi s-a sugerat sa citesc Sandra Brown. Am citit articolul tau si stau totusi si ma intreb ce vrea sa insemne acel “mai asa, despre dragoste”. Au ceva erotic in cuprins? Pasiune? Tandrete? Hmm…

  24. Alina says:

    Stie cineva unde as putea sa citesc online carti de Sandra Brown?

  25. Crina says:

    Am citi aprope toate comentariile .
    Cand vine vorba de carti si de gusturile fiecaruia in materie de citit , ar trebui sa fim impartiali.

    Am citi si eu Sandra Brown si inca foarte multa.
    Eu cred in a citi toate cartile care iti cad in mana, pana sa poti spune ca ai un gen sa un autor preferat.

    Eu am citi foarte multe carti printre care si cele avand coperti lucioase “incitante” . Cautam povesti roamtice cu final fericit, apoi ura care se transforma in iubire iar acum am descoperit un nou gen pe gustul meu. Aventura , descoperirile,intriga, toate in jurul unui personaj fie el barbat sau femeie , care iti impartaseste din gandurile sale, intelepciunea sa , stategiile sale , cu un mod de a gandii si actiona surprinzator.Care sa iti prezinte locuri noi, obiceiuri necunoscute de noi. Astfel am descoperit autorul James Clavell cu saga sa asiatica. Incercati , cei amatori al genului. Shogun , Tai-Pan , Gai-Jin , Nobila Casa ,Changi(King Rat), Vartejul.
    Preferata mea este Tai-Pan.

    Acum am pe noptiera si James Clavell si Sandra Brown. Sunt lecturi toatal opuse , dar nu oare viata este plina de evenimente si stari contradictorii? Cand sunt stesata si am nevoie de o lectura usoara, cand simt nevoia de poveste de dragoste , dorinta , ma destind cu Sandra Brown.

    Eu sunt de parere ca trebuie incurajati toti cei care pun mana pe o carte , indiferent de autor sau gen .
    Ce credeti, nu este mai bine decat “pierdere vreme” pe Internet, jocuri calc. sau TV?
    Eu cred puternic ca DA.

    Asa ca nu mai comentati pe cei care citesc Sandra Brown ci mustratii pe cei care nu citesc deloc , numai cateva lecturi obligatorii de la scoala. Este trist sa te gandesti ca exista persoane care au citit in viata lor numai reviste , ziare, articole si comentarii pe net sau “Am citit si eu mey, Ion de Ioan Slavici ca era pt Bac , sau era Padureaca de Liviu Rebreanu? dar oricum mi-a cazut Marin Preda si l-am facut pe Patul lui Procust.:p “”

    Sfatul meu: Cititi si nu va fie rusine ce cititi!!

  26. Anca says:

    @ Simona: Da, cartile au din loc in loc pasaje erotice.
    @ Alina: “Imaginea din oglinda” (1990) – http://www.scribd.com/doc/18009347/sandra-Brown-Imaginea-Din-Oglinda ; “Matase frantuzeasca” (1992) – http://cartielectronice.blogspot.com/2009/11/citeste-online-cartea-matase.html . Astea le-am gasit la un quick search.

Comentează