01.Jun.2009 / Uncategorized / 1 vizualizări /
Cartea lunii – CONCURS
Pentru că e 1 iunie, ziua în care toţi trebuie să lăsăm copilul din noi să iasă la iveală, să îi bucurăm pe cei mici şi să ne bucurăm şi noi alături de ei, cartea lunii este “CORALINE“.
Neil Gaiman ne aduce o poveste pentru copii. Coraline este o fetiţă care duce lipsă de atenţia părinţilor. Din lipsă de atenţie, ea ajunge să îşi exploreze casa şi să dea peste un pasaj care o duce într-o lume paralelă, aparent mai bună, cu o mamă şi un tată aproape identici fizic (nasturii în loc de ochi fac diferenţa), dar mai grijulii faţă de ea. Crezând că această lume este mai bună, intră din ce în ce mai des în ea, însă totul devine o problemă când ceilalţi părinţi se dovedesc a fi monştri care vor să o păstreze pentru ei, să îi înlocuiască ochii cu nasturi şi tot ce mai trebuia făcut ca ea să rămână pe vecie în “cealaltă lume”.
Eu am citit şi cartea, am văzut şi filmul (prima dată când am fost la un film 3D – drăguţă experienţă şi chiar aş vrea să văd un film de groază 3D). Dacă vrei să îi faci pe plac copilului tău şi să petreceţi un weekend plăcut în familie, filmul Coraline e perfect.
Revenind la copii, pentru că e luna lor, avem trei exemplare din Coraline pe care vrem să le împărţim cu drag. Tot ce trebuie să faceţi, dacă sunteţi părinţi, e să ne povestiţi o întâmplare haioasă din copilărie, o năzbâtie făcută, ceva memorabil. Dacă sunteţi copil, la fel. Povestiţi-ne prin ce aventuri amuzante aţi trecut.
Cele mai amuzate istorisiri vor primi câte o carte. Concursul durează până vineri, 5 iunie, iar sâmbătă vom anunţa câştigătorii.
Chiar nu ştiu ce ar fi mai potrivit să povestesc!N-am fost un copil neastâmpărat din cale-afară,dar ca orice copil am avut momentele mele în care făceam numai năzbâtii.
Nu ştiu un anume “ceva memorabil”,îmi aduc aminte mai multe.
Ac um la 18 ani,îmi amintesc cum la 4-5 ani,m-a trimis mama sa cumpar paine si in loc de asta mi-am cumparat dulciuri;cand le lipeam gume în păr fetelor…;cand mai mare fiind i-am colorat cu carioci verzi şi roşii,ghetele doamnei învăţătoare;cand plecam de-acasă fără să o anunţ pe mama şi mă duceam cu gaşca să ne dăm drumul de pe deal cu bicicletele;cand am spart televizorul pentru că m-am împiedicat de firele de la jocul pe televizor;cand,în mai multe incăierări cu băieţii mi-am spart lentilele de la ochelari de atîtea si atîtea ori…ba chiar odată îmi pierdusem o lentila prin zăpadă şi culmea am găasit-o a doua zi intactă;când făceam parada modei,cu haine furate din casă,de pe la mama din dulap,în scara blocului la 12 noaptea cînd toată lumea dormea…şi noi ar fi trebuit sa dormim demult…;cînd mă jucam cu bunicul meu şi îl puneam să facaă pe mortul şi bunica se speria mereu…;când am ars covorul cu reşoul pentru că alergam prin casă…;am căyut cu rolele de atâtea ori si mi-am luxat ambele mâini de câte doua ori,aşa de tare încât am făcut reumatism…mă dor când trebuie sa plouă :)…
Cred că sunt mult mai multe…Trebuie să plec la şcoală acum…
Dar sunt foarte încântată că datorită voua mi-am adus aminte câteva minute de copilărie…
acum am 10 ani imi amintesc cand aveam 6-7 ani ca ma jucam c prieteni pe afara prinsa ,ascunsa ne dadeam cu bicicletele,cu rolele,
apoi odata mama ma trimis sa ii cumpar paine, si am cumparat ce mi-a zis, am venit bucuros acasa … eu am un prieten pe care il cheama Catalin eu ii zic Cata.. si acesta este cel mai bun prieten al meu… ne jucam la mine in curte basket, ne jucam tenis,ne dam cu bicicletele, am si eu un frate de 16 ani… care ma ajuta cateodata la teme .. ca uneori nu inteleg…problema, .. azi e luni 1 Iunie Ziua copilului dar sunt incantat ca datorita voua mi-am adus aminte cateva minute de copilarie….. as vrea sa castig filmul ”Coraline”
Ştiţi cum sunt zilelede anilor primei copilării când parcă tot timpul e vară,chiar dacă plouă,ninge,tună şi fulgeră sau suntem mustraţi de părinţi sau când suntem certaţi cu un prieten ,cu care oricum urmează să ne împăcăm?Sigur că ştiţi.
Ei,o astfel de zi minunată era şi în ziua întâmplării relatate mai jos.
Cum ziua se anunţa senină şi fără incidente,ca majoritatea zilelor din ultimul timp,eu împreună cu ,,ceata“ de care făceam parte ne-am îndreptat spre un deal din apropierea cartierului.Oare ar avea rost să vă descriu minunatele jocuri şi frrumoasele,dar regretatele clipe pe care le-am trăit acolo?Poate că nu.Sunt sigur că toţi aţi trăit asta.
Voi povesti însă concluzia acelei ieşiri,care este începutul povestirii mele propriu-zise.
Ca orice copil,şi eu eram încântat de animale şi simţeam o compasiune profundă pentru toate aceste fiinţe suferinde fără adăpost.Acest fapt a dus la ,,achizitionarea“ rapidă a ceea ce credeam că va fi următorul membru al familiei: un pui de ciobănesc (cred) negru,cu blană incarliontata,mic,sărman şi cu o privire cât se poate de ,,câinoasa“.Se vedea că este nehrănit şi că nu are un stăpân.Nestând mult pe gânduri,l-am luat în braţe şi am fugit cu el spre casă.Bineînţeles,prietenii mei nu puteau fi excluşi,aşa că s-au inclus singuri urmându-mă gălăgioşi.
Ne-am înţeles rapid:avea nevoie de mâncare din abundenţă,apă cât putea încăpea,pături calde şi cât mai multe,şi desigur,de noi toţi.
L-am ascuns în cea încăpere pe care o au multe blocuri la parter,în care oamenii îşi ţin diverse unelte,dar care,slavă Domnului,în blocul nostru nu era prea folosită.
În doar 3 zile,pereţii încăperii aveau dâre groase de nuanţa alb-lăptos pe care o au copiii mici pe hăinuţe,podeaua,acoperită de o multitudine de materiale textile,care nu mai ştiam nici noi ce-au fost şi l-au ce au folosit.Şi desigur,încăperea ascundea un secret,secretul nostru: Tito,mogâldeaţa durdulie şi neagră.
Treburile au mers bine în aceste 3 zile.Straniu,dar nimeni n-a aflat de Tito.
Însă eu,cu spiritul meu de rebel şi cu convingerea că Tito mă place mai mult pe mine decât pe ceilalţi,l-am răpit!M-am trezit într-o dimineaţă foarte devreme şi l-am răpit!Întreaga dimineaţă prietenii mei au fost îngrijoraţi pentru Tito,care de acum era dat dispărut.Ca şi mine“¦Si prietenii mei şi-au dat seama de asta.
A fost amuzant,mai ales că baia mea era pentru Tito un rai necunoscut,iar pentru părinţi un mister faptul că în acea dimineaţă am stat doar în baie!Dar nu atât de amuzant ca atunci când Tito a ieşit şi s-a repezit la oala cu supă de pui a mamei!Oală zăngănid pe jos,supa pe toţi pereţii şi mama ţipând!A meritat cu adevărat şi în cele din urmă ai mei nu m-au mai certat,iar ,,ceata“ m-a iertat imediat ce Tito s-a întors în mijlocul lor.
Tristeţea a revenit peste noi când Tito şi-a găsit un cămin alături de un vecin ce dorea să-l mute undeva la ţară.
Amintirea acestei aventuri demnă de un roman a lui Constantin Chiriţă va fi mereu poate cea mai frumoasă amintire a copilăriei mele.
Foarte frumos concursul,chiar m-a facut sa rascolesc in amintirile mele si sa ma gandesc la perioada copilariei..Eu si acum copilaresc,dar imi amintesc o intamplare foarte amuzanta,la varsta de 4 ani,la gradinita,grupa mica.Desi nu s-ar spune acum,cand eram mica,vorbeam foarte mult..EXTREM de mult.Pur si simplu nu taceam..Vorbeam cand mancam,cand faceam baie,cand toata lumea tacea,eu vorbeam:In biserica,la cinematograf,in vizite,eu vorbeam non stop.La gradinita,educatoarea nu putea termina o povestioara deoarece era bombardata cu intrebari,din partea mea.Intr-o zi,imi amintesc perfect desi a fost acum 14 sau 13 ani,am avut o alta educatoare care nu ma cunostea si nu i se parea ca sunt un copil istet,ci un copil problema.Am inteles imediat ca aceasta competitie va fi dura si am decis sa nu vorbesc in timp ce povestea..In schimb m-am hotarat sa cant,cand aceasta era cu spatele la mine.Cantam,cand se intorcea sa vada,taceam.Pana cand si-a dat seama ca eu eram “artista” si s-a hotarat sa-mi aplice pedeapsa suprema:BULINA NEAGRA pe frunte.Cumplit,asta insemna ca nu mai primesc nimic bun,ca aveam sa fiu certata..De dat jos,nu mi-am dat seama ca se da,am crezut ca s-a lipit definitiv.M-am furisat la baie si am inceput sa frec cu apa bulina sa frec,pana ce s-a dus jos..In baie nu erau oglinzi.Vine mama sa ma ia,eu:”Mami am fost foarte cuminte astazi.”Ea ma intreaba”Serios?Nu ai luat bulina neagra?”eu:Nu mami cum sa fac asa ceva”mama:”Sigur?”eu:”Da”.Atunci ma ia de manuta si ma duce la baie..Am avut un soc:Toata fruntea era neagra si se prelinsese si pe obraji,peste tot.Partea buna este ca a fost atat de amuzata incat nici nu m-a mai certat.Si am primit si o ciocolata:))
D-ale mele nu prea stiu, insa stiu una foarte buna a lui tata.
Avea vreo 4-5 ani si s-a intors voios de la balci cu un balon in mana.
Era cel mai fericit, tragea de balon, balonul plutea, soarele stralucea…ce sa mai, fericire! Ajuns in curtea casei, s-a apucat sa arunce balonul cat mai sus, uitand de faptul ca trebuie sa se uite si pe unde calca.
Mama lui (bunica-mea), avea plantate la marginea gardului panselute si cum era primavara-vara, erau inflorite.
In joaca lui, tata a calcat cateva flori in picioare. A iesit bunica-mea din casa, a vazut isprava, l-a certat, degeaba. L-a lasat in pace, nu inainte de a-i spune :” Abia astept sa ti se agate balonul ala afurisit intr-un pom si sa se sparga!
Dupa nici 5 minute, bunica il aude pe tata plangand si se duce sa vada ce se intamplase. Balonul se prinsese in prunul din curtea vecina si se sparsese. Tata plangea de “sarea camasa de pe el”.
Bunica-mea radea. Nu putea sa se opreasca din ras. Cand a vazut-o tata, s-a dus la panselute si a inceput sa le smulga furios spunand :”NA, sa nu mai ai nici tu panselute! Afurisite de panselute!”
Cam asta a fost! eu am ras cand mi-a povestit bunica-mea, sper sa va faca sa zambiti;)
Aaa, cat imi doresc Caroline!
Asadar: Aveam vreo 3-4 anisori si.. nu-mi placea de nici un fel sa mananc paine. Mama mi-a pus in farfurie ciorba si langa o felie mare de paine. Am inceput sa-mi fac soldatei, si fiind singura in bucatarie, aruncam soldateii de paine sub lada pe care stateam. Bineinteles ca nu au trecut 10 minute si unchiul meu m-a descoperit fugind repede la mama. Am inceput sa plang de frica, am strans rapid toata painea si bineinteles mi-am luat alta felie pe care… am mancat-o.
Mama, desi nu a aratat atunci, s-a distrat taaare mult pe seama mea.
^ Coraline*
Sorry de greseala, e typo! :-)
Imi aduc aminte despre o intamplare de cand aveam 6-7 ani. Eram la tara la bunici, si pentru ca aveau mereu treaba la camp, ma luau cu ei peste tot, chiar daca nu puteam face nimic. Si intr-una din zile cand ne aflam la adunat fanul, ma trimit dupa apa cu o sticla, la o fantanita din aia facuta in pamant de oameni. Nu stiu cum am facut, dar am spart sticla si mi-a ramas doar gatul sticlei cu dopul infiletat. Bineinteles ca am inceput sa plang, de frica sa nu ma certe, si cand am ajuns la ei, si au vazut grozavia, bunica mea ma cearta zicandu-mi: Da ce-ai facut? Cum de-ai spart-o? Noi din ce mai bem apa acum? Si era si din aia cu filet de puneam suc de rosii in ea la toamna……Eu, printre lacrimi, dar cu zambetul pe buze ii raspund: “Dar filetul il am!”…
pay…pot sa zic k nu snt maestra in povesti funny dar am si eu una destul de ciudata…intro vara pe knd aveam 3 ani parintii mei erau plekati la munka iar eu stateam la bunici. ma simteam si ink ma mai simt copil ku ei…bunica mereu avea grija sami faca toate poftele si sami citeaska povesti inainte de culcare. era o zi calduroasa iar la varsta mea nu prea aveam multe lukruri de fkt. in dupa amiaza akeea imi era kam foame iar bunica era ocupata in gradina. aceasta obisnuia sa le dea puilor malai ku ou fiert. dupa ke lea ăpus intro farfurie de plastic si a plekat eu crezand k e de mankare mam dus si am mancato…saraca bunica a fst socata knd ma vzt plina de malai si ou la gura dar si mai saraki au fst puii kare nau mai mankat in dupa-amiaza akeea. kam asta a fst sper sami akordati o sansa la castigarea premiului . snt sigura k si altii au skr povesti frm …deci SUCCES tuturor!
1.Aveam 9 ani, eram la tara, la bunici. Alaturi de copii din vecini ne suiam intr-un mar destul de batran, ne scrijeleam numele de ,,cum vrei sa ti se zica” pe crengile pe care ne urcam si le calaream, tragand de ramuri, sarind, scuturandu-ne etc, inchipuind astfel fiecare ca suntem stapanaul propriei nave spatiale/avion (=crengi) Din cand in cand rupeam merele mici, necopate, acre si le aruncam pe jos cu ,,pufff”, ,,bum”, ,, pfoaaa” (sunete ce le scoteam noi) gandind ca jos sunt inamicii si astea ne erau bombele… Totul a fost bine pana cand a venit batranica: ,,Daţâ-vă jos ma, draşilor di copchii!”. Au urmat mai multe, nu doar cateva vorbe:D…
2. Aveam 8 ani si , ca si acum, eram piroman. Am luat o cutie de chibrituri si, fiindca bunicii si unchiul (cu 30 de ani mai batran ca mine) ma cautau, stiind ca fac trasnai, am hotarat sa ma ascund sub stog/capita (era un stog ce nu atingea pamantul; pentru a nu putrezi paiele fanul cadea, la baza pe niste butuci de lemn) si sa ma joc astfel linistit acolo.
Am fost prins in plin delict cand ardeam niste paie.. SUB STOG… (fara sa ma gandesc nici o clipa la ,,asemanarea” dintre materialul ce ardea si.. tot ce era in jur si deasupra…)
3. Aveam 5 ani si eram la casa, atunci. Vine o matusa in vizita: ,,nu vrei sa plec?” ,,nu…” ,,ca sa nu plec tre’ sa atunci banii, hi-hi-hii…” apoi a plecat alaturi sa mai palavrageasca cu ai mei. Am luat banii si i-am aruncat in foc, eliminandu-i definitiv. Pacat insa ca NU mi-a spus care din cele doua posete de pe pat era a ei si care a mamei care abia luase salariul…
…Hmm!Imi amintesc cu drag de copilarie … As vrea sa mai petrec inca o clipa in acele momente.Nu aveam griji,nu imi pasa cum aratam :)) ,nu imi pasa ce comenta lumea..eram doar eu si atat!!
Imi amintesc o intamplare de cand eram eu mai micuta`,aveam vreo 4-5 ani.Parintii mei plecasera la lucru,iar eu ramasesem cu verisoara mea si cu bunicii.Cum locuiam la tara atunci,era lucrul pamantului…Bunicii aveau de prasit si fiind cam departe locul respectiv de casa ne-au luat cu ei pentru a nu face nazbatii.Imi amintesc vag.Era un soare arzator de iulie ce strabatea pana si cel mai intunecat unghi.Eu cu verisoara mea ( la fel de mica ca mine) ne-am asezat pe o patura…Timpul trecea greu ,noi ne plictiseam … Nu mult sosi vremea mesei.In fine am mancat si noi…Dar,bunicii luasera cu ei ceva ,,intaritor” ,pe noi nu ne-au servit…In gandu` nostru…da cee?!Noi suntem mai prejos?!…Si am asteptat pana s-au indepartat bunicii …Si ne-am servit singure.Nestiind ce e in sticla respectiva , ne`am servit cand una .. cand alta … Era ceva gen :,,Jumatate tu..jumatate eu…”.Noi si asa eram putin obosite si soarele ardea foarte tare…cat ne-a mai trebuit …
Trecuse ceva timp ,bunicii terminasera,si nah venisera in capat sa vada ce faceam …:)) .Noi nu aveam nici o problema…Adormiseram…au gasit sticla de ,,intaritor” pe jumatate varsata pe noi si pe patura.Acum verisoara mea se trezise ca dintr`un somn adanc…:
– Bunicaaaa ..ma doaaaree capuuu`
….
Nu o sa uit niciodata ,fiind prima si sper ultima experienta cu ,,intaritor” caci dupa ce m-am trezit m-am simtit groaznic!!…Nu stiam eu prea multe,doar ca simteam ca se invarte pamantul cu mine si ca ma doare capul ingrozitor!