‘Carpe Diem’. Viaţa trebuie trăită indiferent de regim

Nu stiu daca ati auzit despre concursul organizat de iccr.ro, dar am avut si eu un entry… Necastigator, din pacate. Tema era “O zi din viata unui elev din timpul regimului comunist“. Aceasta este lucrarea cu care am participat.

***

– Haide, Adriana, trezeste-te! Adriana! E ora 5… Auzeam ca prin vis vocea mamei. Haide, ca stii ca trebuie sa plec la serviciu in 10 minute. Adriana, mama“¦

– Da, mama, ma trezesc acum… Ah, aceeasi corvoada cotidiana, m-am gandit. Oare Stefan va vorbi azi cu mine?… Incepui sa visez.

– Hai, du-te si te imbraca. Ti-am calcat de aseara camasa, e pe fotoliu in sufragerie. Sarafanul e in dulapul din camera ta.

– Bine, mama, multumesc ! Si o zi senina, la serviciu !

– Nu va fi mai senina decat ochii tai !

Ochii mei albastri erau singurii care acceptau culoarea camasii pe care trebuia sa o port la scoala, in fiecare zi. Nu-mi placea bleumarin-ul acela, de ocean involburat, dar toata lumea era de acord ca imi scotea ochii in evidenta. Grabita, mi-am cusut de sarafan dreptunghiul de panza cu numarul matricol.

LRV, 328/I-15. Eram doar un numar in marea de numere. O picatura de apa intr-un ocean. Dar macar sunt fiica oceanului, imi spusei zambind, in timp ce imi incaltam pantofii, cam zgariati si vechi, dar deh… Ai mei nu aveau de unde sa imi ia, nu se gaseau.

Am invelit-o mai bine pe sora mea mica si am iesit din casa, incuind usa in urma mea, nu inainte de a-i auzi scartaitul frenetic. Am bagat cheia legata de ata sub camasa. Scarile le-am coborat in salturi. Daca m-ar fi vazut mama, ar fi facut atac. Dar la urma urmei viata e frumoasa“¦ De ce sa nu te bucuri in fiecare clipa de ea si sa sari pe scari daca asta iti place pur si simplu sa faci si te binedispune ?

Si in plus, aveam in sacosa doar o singura sticla pentru lapte. Cealalta o sparsesem acum cateva saptamani, tot cand am fost dupa lapte si tot cand saream scarile ca si acum“¦ Nu imi placea nespus de mult ca trebuia sa ma trezesc de la 5 sa ma duc sa stau la coada la alimentara de la colt, dar nu aveam incotro. Mama si tata lucrau departe de cartierul in care locuiam si trebuiau sa plece cu trenul in fiecare dimineata. Nu avea cine sa stea la rand in afara de mine, pentru ca sora mea nu avea decat 11 ani.

Ajunsa, ma protapesc si eu deja la randul existent, tinand strans cartelele, caci erau valoroase. In gura am simtit fara sa vreau aroma de dafin. De cand nu o mai savurasem“¦ Daca s-ar deschide o noua alimentara! Imi placeau asa tare condimentele. De fapt, imi placea sa gatesc, iar condimentele erau o minunatie, dar asa de greu de gasit“¦ Si piperul, ce savoare!

Trecand relativ repede de starea aceasta de betie, am intrat ca-ntr-un vis in alta. M-am gandit la Stefan, la ochii lui negrii, la parul lui asa aspru, dar asa dragalas si la zambetul lui strengar. Ii dadusem oraculul meu ieri si mi-a promis ca azi avea sa mi-l aduca. Oare avea sa se tina de cuvant? Oare completase raspunsul la intrebarea « Iti place de cineva ? ». Oare? Oare? Oare? Eh, mie imi placea de el de mai multe saptamani, dar nu am avut curajul sa ii spun nimic pana acum vreo 5 zile, cand Dana ne-a facut cunostinta. Era colega mea si verisoara cu el. Mi-a zambit asa de dulce cand mi-a strans mana spunandu-mi « Incantat de cunostina », incat m-am rosit toata. M-a intrebat atunci : « Ei, dar de ce ai rosit ? ». N-am stiut ce sa ii raspund, dar a salvat situatia pana la urma vorbind tot el : « Ei, nu conteaza, esti la fel de draguta ca si floarea de bujor ! ».

De atunci ma gandeam numai la vorbele si la zambetul lui.

– Hai, domnisoara, ce faci ? Cumperi sau lasi pe altii ?

Ma trezisem deodata in fata vanzatoarei care se uita asteptand la mine, exasperate chiar. Speriata, i-am intins cartelele si sticla. Primind inapoi laptele, m-am simtit fericita. O sa gatesc astazi prajituri!

Zumzaind, ma intorceam acasa repejor. Mai erau 20 de minute si trebuia sa plec la scoala, iar sora mea nu se stie daca auzise alarma de sculare hodorogita, pe care o uram. Dar facea parte din rutina noastra.

Mirata, am descoperit ca se trezise si facuse chiar si patul. Am mancat repede ce am gasit si ne-am luat ghiozdanele sa plecam. Pe birou ramasese o carte cu poza lui Ceausescu. “De cand nu am mai citit o carte buna! », am oftat in sinea mea. “Dar Stefan mi-a promis ca o sa imi aduca cartea aceea de Camil Petrescu“¦ « Oare? » Am inceput sa rad, iar imi incepeam intrebarile cu vesnicul « oare ».

Eram in clasa a10-a la cel mai bun liceu din orasul meu si eram mandra de asta. Nu prea-mi placea mie fizica, dar la celelalte materii excelam, fiind olimpica la limba si literatura romana.

Ce zi frumoasa de primavara! Aleea ce coboara spre liceu ma primeste cu caldura, iar grilajul ei marunt, de trestie indoita in semicercuri ce se-ntretaie imi surade prietenos. Eram nerabdatoare sa inceapa prima ora, cea de romana, intrucat fusesem duminica la un concurs la Tinerimea Romana. Cum intra in clasa, profesorul nostru, un om adevarat, veni in fara bancii mele si zise calduros :

– Dragii mei, se pare ca toata truda mea cu voi s-a dovedit a nu fi zadarnica si e minunat sa aflu asta chiar cu un an inainte de a iesi la pensie. Sper ca ati felicitat-o pe colega voastra, care la concursul pe tara de la Tinerimea Romana a obtinut premiul al doilea! Acest succes este un succes al clasei si al liceului, nu numai al ei. Apoi, asezandu-si mana pe umarul meu (pana atunci se adresase intregii clase) imi spuse privindu-ma in ochi: Felicitari din toata inima si sa ai parte in viata de succese cat mai frumoase!

Eram emotionata ca la prima intalnire. De fapt, nici nu stiam cum este, ci numai auzisem. Si atat, atat de fericita“¦ Atat de patrunzator nu vorbise niciodata bunul nostru profesor si-mi dadusera lacrimile fara voia mea. Restul orei decurse intr-o armonie perfecta. Am trecut la un roman de Liviu Rebreanu, pe care il citisem cu patos in urma cu ceva luni.

Dupa aceste clipe frumoase, mai urma ora de matematici, in care luasem un 7 la tabla si biologia plina de « animale ». Nu-mi era deloc gandul acolo, ci la Stefan. In pauza mare trebuia sa ne intalnim la fantana din curtea liceului, cum stabilisem ieri. Abia asteptam, dar intr-un fel vroiam sa nu vina momentul acesta.

Cand a sunat clopotelul,inima incepu sa imi bata nebuneste. Am iesit in curte,pasind sfioasa spre fantana. Stefan era acolo deja, mi-a facut cu mana imediat ce m-a vazut. Avea amandoua mainile la spate.

– Buna!

– Buna, Stefan! Ma astepti demult? L-am intrebat incetisor.

– Stai fara griji, acum am sosit ! Credeam ca n-o sa mai ajung, Plopeanu ne-a dat drumul cu cateva minute mai tarziu. Stii cum e el..

– Oh, da, atat de fascinat de elementele fizice“¦

– Nici tie nu iti place fizica ?

– Cui crezi ca ii place? l-am intrebat radiind.

– Mai bine nu mai vorbim de ea. Mai bine alege o mana !

– Aaa… Ce e acolo? l-am intrebat sfioasa.

– Daca ghicesti, o sa vezi!

– Aleg mana stanga!

Adusa in fata, mana lui descoperi privirilor mele o cutie de bomboane de ciocolata. Cat imi placeau bomboanele acestea!

– Vai, multumesc frumos, Stefan ! Dar nu trebuia sa te deranjezi“¦

– Ei, vad ca iar rosesti, ia alege tu si cealalta mana!

Intinzand aratatorul spre bratul lui drept, am avut o surpriza frumoasa. Avea trei bujori imbobociti, fermecatori de frumosi.

– Pentru tine, bujorico!

Deja eram pe alta planeta. Era atat de dragut Stefan cu mine, niciodata un baiat nu-mi adusese flori! Cred ca nici cand am aflat ca am fost premiata la concursul de romana nu m-am simtit asa emotionata“¦

– Ai planuri pentru maine dupa-amiaza ?

– A“¦ Pai nu cred“¦

– Vrei sa mergem la cofetarie? Si ma gandeam sa vedem si un film dupa aceea. Este o premiera la cinematograful Unirea.

– Iti multumesc frumos de invitatie… Da… Pe la 5 e bine? am balmajit cuvintele cu sufletul in gat.

– Bine, trec pe la tine?

– Dar stii unde stau? am ramas incurcata.

– Oh… Aici trebuie sa iti marturisesc ca ma simt putin vinovat de faptul ca nu ti-am spus ca m-am mutat in cartierul tau de 2 saptamani. Si stau vizavi de blocul tau, la 3.

– Ca si mine!

– Da, te-am auzit cantand cand faceai curat ieri!

– Vai… Am rosit si mai tare. Se putea si mai tare decat eram rosie… ma intrebam.

– Si mie imi place Angela Similea, sa stii, nu-ti face griji!

Am auzit clopotelul care anunta ca pauza se terminase.

– Oh, am fizica, trebuie sa plec!

– Ne vedem dupa-amiaza la 5! Si felicitari pentru concursul de romana!

Oracolul nu mi-l adusese? m-am intrebat.

– Adriana, stai! Uite oracolul!

L-am luat repede si am inceput sa fug spre sala de clasa. Am observat ca impreuna cu acesta, Stefan imi daduse si « Cel mai iubit dintre pamanteni ». Eram asa fericita! Aveam prima mea intalnire“¦

La ora de chimie nici nu eram atenta ce se preda, cred ca acidul formic. La un moment dat, profesorul s-a oprit din predat si s-a indreptat spre banca mea. Eu, frunzaream oracolul in cautarea raspunsului care ma interesa. Cand am ajuns fix la aceasta pagina, Simulescu s-a facut observat de catre mine prin tonul ridicat cu care mi s-a adresat :

– Domnisoara, ce faci ? Eu predau si tu citesti oracole ? O sa ii spun dirigintelui sa iti scada nota la purtare. Nu credeam sa am parte de o asemenea necuviinta tocmai din partea dumitale, o eleva atat de buna! Da-mi sa vad ce citeai atat de incantata acolo. Si luandu-mi caietul, continua: Asa sta treaba deci“¦ Pe dumitale te intereseaza cui de cine ii place, nu? Ia uite, ce scrie la ultimul raspuns: « De tine ! ». Asadar, ai dat de baieti, nu mai ai chef de invatat! Ce-ai zice dumitale daca caietul asta ar ajunge la director ?

– Tovarase profesor, eu“¦ Reusi sa ingan fara noima.

– Ai noroc ca sunt intr-o pasa buna! Iti dau caietul la sfarsitul orei si sa nu se mai intample !

– Va rog sa ma scuzati“¦

– Te-am scuzat, acum stai jos.

Ora continua in liniste, incidentul acesta linistindu-i si pe colegii mei. M-am prefacut ca sunt atenta, dar bineinteles ca nu am priceput o iota. Abia la urmatoarea ora, de gimnastica, am reusit sa ma relazex putin si sa scap de incordarea ce ma stapanea, povestindu-i cele mai bune prietene ale mele, Mirela, toate cate mi se intamplasera in acea zi.

Istoria fu placuta, aveam o profesoara tare draguta si muream dupa povestirile ei despre geto-daci. Avea asa un fel al ei de a ne fascina, de a ne face sa traim cu adevarat momente din istorie. Cuvintele si gesturile ne transpuneau intr-o lume mitica, de demult, dar totusi reala, verde.

Am ajuns dupa ore acasa intr-un suflet. Sora mea ajunsese mai repede si cand a vazut bujorii si bomboanele, a fost curioasa de la cine le am. Desi este mica, nu rade la chestii de genul acesta, ci chiar a fost impresionata de gesturile lui Stefan, zicandu-mi la sfarsit:

– Cand o sa fiu mare, as vrea si eu sa fiu ca tine, sa primesc bomboane si flori de la admiratori!

Ne-am mai amuzat noi cateva minute, dupa care ne-am apucat de curatenie, deschizand radio-ul, unde canta o melodie interpretata de Angela Similea. Bineinteles ca din cand in cand era slavit Ceausescu, dar nu-mi pasa prea tare, eram asa fericita ca aveam o intalnire dupa-amiaza. Mi-am facut si toate temele, ca mama sa nu ma certe cand aveam sa vin de afara. M-am asigurat ca totul este in regula si am plecat, nu inainte de a o saluta pe sora mea.

– Vezi sa nu te intorci prea tarziu! mi-a strigat razand, pe tonul pe care o facea mama de obicei cand imi spunea asta.

– Stai linistita, mama! Voi fi acasa inainte de 8! Si am iesit incuind usa.

Am pornit vesela, dar cu inima batand repede-repede, intr-un ritm nebunesc. Rochia imi flutura alba pe strada infierbantata de soare. L-am zarit pe Stefan asteptandu-ma la alimentara.

– Ai venit sa cumperi lapte? l-am intrebat razand.

– Nu, de data asta, am venit sa ma intalnesc cu o fata frumoasa!

Am pornit amandoi spre cofetaria din parcul mare. Avea sa fie o dupa-amiaza frumoasa“¦

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

12 Comentarii

  • Reply 23.May.2008

    Bancheru

    Câte amintiri mi-a trezit această capodoperă. :)

    Felicitări

  • Reply 23.May.2008

    rockgirl

    vreau si continuarea :))

  • Reply 23.May.2008

    Leyla

    si eu vreau continuarea xD

  • Reply 23.May.2008

    betyzuzukid

    Multumesc frumos :)

  • Reply 23.May.2008

    betyzuzukid

    Nu promit nimic.. :)) Dra cine stie :-“

  • Reply 25.May.2008

    arici

    e drăguţ ca text, dar arhh, sună ca o povestire lacrimogenă şi romantică, nu ca o povestire din comunism. am făcut şi eu una pentru iccr, şi e ca un fel de opus al tău

  • Reply 25.May.2008

    betyzuzukid

    Vroiam sa transmit ceva prin povestirea asta, stii… De ce sa tot scot in evidenta rautatea comunismului cand cel mai important este ca viata poate fi traita oricum? In fine, nu toti inteleg poate mesajul,dar eu sunt multumita de ceea ce am facut. Vrem sa vedem si povestirea ta aici ;)

  • Reply 25.May.2008

    dheo

    e superba
    dar ai intrerupt-o chiar cand era mai interesanta :(

  • Reply 25.May.2008

    betyzuzukid

    sar’na.. pai na,trebuia sa fiu in limita si am lasat-o in suspans :D

  • Reply 10.June.2008

    Oana

    frumos textul. congrats!

  • Reply 10.June.2008

    Kiduletz

    Bravo!Frumoasa Opera!Asteptam Si Continuare..:D

  • Reply 25.July.2008

    maria

    chiar vroiam sa-ti zic dar vad ca ai spus sg de faptul ca scoti in evidenta”rautatea comunismului” parca deranjant.ca poveste de prima dragoste e fain dar nu respecta tema.

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.