15.Feb.2010 / Uncategorized / 1,338 vizualizări /

Când a iubi e prea puţin lll

Au ajuns la garsoniera în care el locuia. Arată ca o locuinţă tipică pentur un burlac.

“Aici stau eu. N-am nevoie de mai mult, din moment ce stau singur, n-am de ce să fac risipă. Şi-n plus e garsoniera unui prieten de-al tatalui meu şi mă lasă să stau aici cât vreau eu, uneori nici nu-mi ia bani pentru chirie” îi spune el.

“E draguţ. Nu e prea luxoasă, dar e primitoare” replică fata, aşezandu-se pe canapea.
“Vrei un suc, o cafea?”

“Apă, te rog!  E târziu pentru cafea”

El vine  cu două pahare cu apa şi le aseză pe masuţa din mijlocul camerei.

“Povesteşte-mi mai multe despre tine, nu mi-ai spus prea multe despre viaţa ta!” îi spuse ea  sorbind uşor din pahar.

“Nu sunt prea multe de ştiut despre mine. Părinţii mei muncesc în provincie, sunt oameni simpli, însă au vrut ca eu să am un viitor strălucit aşa că mi-au plătit studiile în capitală şi acum îi mai ajut. În rest nu cred că vrei să te plictisesc cu rutina mea de zi cu zi.

A inceput  să o sărute şi să o mângâie, delicat. O luă în braţe şi o aşeză pe pat. “Stai liniştită, o să-ţi placă!” i-a spus el usor. Şi-a băgat mâinile pe sub bluza ei. I-a simţit pielea fină în timp ce-şi urca şi cobora mainile, evitând să-i atingă sânii.

I-a  dat jos bluza, şi a făcut şi el acelaşi lucru. A început să o sărute pe gât… de fapt erau un fel de muşcături-sărut, îşi înfigea uşor dinţii în pielea ei albă, fară să-i provoace în schimb vreo rană. A mangaiat-o usor, şi a dezbrăcat-o complet. S-a dezbrăcat şi el. Se aseză peste ea şi-i simţi nu doar căldura trupului ci şi emoţia. În cele din urmă deveniră o singură persoană, parcă aparţineau unul altuia de când lumea. Nu se cunoşteau doar de doua zile ci dintotdeauna.

După ce au terminat se priveau fericiţi, nu-şi mai spuneau nimic, privirile o faceau în locul cuvintelor. Se mângâiau, se sărutau. În cele din urmă adormiră îmbrăţişaţi.Târziu, în noapte, telefonul lui sună. Acesta se trezi, îşi luă telefonul, privi ecranul, şi îl închise.

“Cine era?” întrebă ea, trezită din somn

“Nu ştiu… greşeală iubita, hai dormi… a fost o greşeală” îi spuse puţin neliniştit.

~

O rază de lumină patrunde uşor în cameră, se mişcă încet, dar repede, depăşind orice obstacol, atingând trupul pe jumate dezvelit al fetei. Ea se trezeşte, ca de obicei, dernajată de lumina ce îi mangaie corpul. Observă că alţi pereţi o înconjoară, altă mobilă… şi lângă ea e Dan. Îşi aminteşte tot, mângâierile, durerea…  placerea.

Se trezeşte şi el. Zâmbeşte, uşor somnors şi parcă ar fi vrut să mai lenevească în patul mare şi alb. soarele anunţă o dimineaţă perfectă de sfarşit de vară. Nu s-au certat în privinţa băii şi ea s-a tolănit în fotoliul alb peste care a aşternut o pătură colorată. Stă înfăşurată în ea, în timp ce el îi aduce o cafea. Se îmbracă repede, ea îl priveşte din patura colorată. Se uită la raza de soare din coltul geamului şi hotărăşte să pornească într-o călătorie matinală.

E abia 9 ceasul şi ei umblă pe strazile oraşului. Au evitat aglomeraţia şi, legaţi unul de altul prin căştile ipodului pe care el îl ţine în buzunar, păsesc în ritmuri de house. Se opresc în prima cafenea. El bea ceai, ea îşi aprinde grăbită ţigara. Pe masa lor au apărut din geanta ei: un notebook, pachetul de ţigări, bricheta, şerveţele. I-a păstrat şi lui un colţişor unde să îşi pună ziarul Ei îi place să fure din ceaiul lui. El e serios. Se simte uşor trădat când vede cum ea savurează fiecare strop de capuccino. Ar vrea să fie el pe buzele ei.

După mai mult  o oră îi vezi într-o interesecţie aglomerată.