01.Aug.2009 / Uncategorized / 714 vizualizări /

Camping live. Peninsula

Iaşi-Cluj. Cu un tren care merită aruncat la cosul de gunoi. Şi pentru că am un noroc chior de fiecare dată când merg cu trenul, nici de data asta nu am reuşit să scap de oameni dubioşi. Înainte de gara din Cluj, domnul din margine îmi coboară super bagajul şi iese cu mine pe culoar. Îmi zice că sunt drăguţă şi că ar fi fericit dacă aş merge cu el în vacanta în Germania, că îmi plăteşte el călătoria, nu are nevoie decât de acordul meu. Îl refuz categoric. Îmi lauda accentul de “nemoldoveancă” şi încearcă să se holbeze în ochii mei să vadă ce culoare au. Bleax, bleax. Deşi nu par a fi cea mai sociabilă persoană din lume (cu el), îndrazneşte totuşi să-mi ceară numărul de telefon, să mă sune să-mi zică cum e în Germania. Cobor în Cluj fericită că nu voi avea parte de telefoane nedorite de la necunoscuţi.

Mica mea escapada în acest oraş mi-a dat un aer pitoresc şi m-a facut pentru un moment să mă simt mandră de originile mele. Urbanul din Cluj e minunat. Sper să revin să-i întregesc bucătile de puzzle.

Cluj-Razboieni. Cu un personal plin de unguri care se uită ciudat la tine dacă nu ştii maghiară. Acolo toată lumea doarme pe saci de dormit, pe bănci sau pe unde apuca. Trenul spre Târgul-Mureş are întârziere, aşa cum era şi de aşteptat. Prefer să nu mai adaug alte comentarii despre această călatorie absolut oribilă. Peisajul e groaznic iar de condiţii nici nu mai încape discuţie. Oricum, cel puţin trei sferturi dintre călători pleacă la Peninsula. E absolut imposibil să nu îi recunoşti.

Târgu-Mureş e un oraş mare şi curat, iar Weekend (Vichend), aşa cum îl numesc cei de acolo, e uriaş. Patru scene, corturi de tot felul peste tot. Deşi nu mă ştia decât din auzite, Marmo a fost cea mai drăguţă necunoscută. M-am bucurat enorm când m-am întâlnit cu minunaţii mei companioni din Braşov, cu care am şi rămas până la sfârşitul festivalului.

Prima seară a fost minunată, şi ar fi fost perfectă dacă aş fi ştiut ungureşte. A fost nevoie s-o acostez pe Kinga pentru a-mi traduce ceea ce ungurul pe care tocmai îl cunoscusem încerca să-mi transmită. La Freedom Arena toată lumea era în delir. Ce m-a fascinat a fost momentul în care podeaua a început să se zguduie de zbânţuielile dansatorilor. Puteai crede cu siguranţă că eşti într-un SF.

În a doua seara Gojira a fost cel care ne-a plăcut cel mai mult. Deşi pe noi puteai cu uşurinţă să ne culegi de pe jos, pentru că de curând ne transformasem în legume, el era acolo trup şi suflet. El e unul dintre cei mai energici oameni pe care i-am cunoscut, însă în acea seara mi se parea că se mişca de doua ori mai repede. Cat despre muzica lui, tot respectul.

La Parov Stelar, sâmbătă, după cum ar spune Coco, am “leşinat de două ori pe Chambermaid swing”. Am poza, am poza.

Duminică a venit mult prea repede. Timpuri noi, tatuaje cu hena, Freestylers, Tankcsapda (o trupă ungurească despre care nu auzisem în viaţa mea, dar pe care toată lumea mi-a recomandat-o), Prodigy, care m-au dezamăgit profound (îmi cer scuze în faţa celor care susţin că a fost cel mai tare concert ever, dar asta e doar parerea mea), Goldie ft. MC Justice şi Suie Paparude, care spre dezamăgirea tuturor nu au avut o prestaţie de două ore, aşa cum era programat.

În rest pot spune că m-am simţit ca în reclamele de la televizor, cu mult prea multă lumea care să încapă în acelaşi loc. Am băut bere moca (pentru că Cristina a facut karaoke iar când moderatorul ne-a rugat să o sustinem, Kalman ne-a omorat: “Ei sunt români”), Cola, am fumat narghilea, am făcut poze, ne-am tatuat, ne-am pictat, ne-am bălăcit la ştrand şi mi-am bronzat picioarele. Uneori m-am simţit ca într-o ţară străină, pentru că erau mult prea mulţi unguri (din nou) în acelaşi loc. Iar despre promovarea ungurilor, conflicte, facilităţi pe care le au în defavoarea românilor, prefer să vorbesc cu alta ocazie. Am învăţat totuşi cum să spun “nu înţeleg ungureasca”. Haha.

În altă ordine de idei, mi-a plăcut, iar dezamăgirea nu a fost chiar atât de mare pe cât mă aşteptam să fie (fără motiv). Îi mulţumesc mult lui Vlad că m-a suportat atâtea zile şi mă bucur că şi băieţii din Brasov ţin la mine, iar susţinerea de care au dat dovada m-a înmuiat.

Acum le cunosc şi pe fete.

Mai multe poze aici: