Călătoria care mi-a adus carnetul de şoferi

M-a lăsat din braţe. M-a aşezat undeva şi m-a legat cu un cordon care mă ţinea lipit de spătar. Nu mă puteam mişca prea bine. Încercam, mă agitam, dar tot ce puteam face era să întorc capul într-o parte şi în cealaltă. Pe partea stângă o vedeam pe mama pe geam. Mi-a făcut cu mâna, după care a dispărut. Mă simţeam ca prins în acest dispozitiv ciudat. Cică scaun auto copii. Pff! Un loc în care totul mă strângea şi mama era departe de mine. Nu îmi plăcea. De ce mă îngnora toată lumea? Aici, în spate, nu mai era nimeni cu mine. Mi-era frică! AAA-AAA-AAA!!!

Călătoria care mi-a adus carnetul de şoferi

În maşina condusă de mamă se auzea des câte o serie de urlete. Din spate, de acolo de unde fusesem asigurat în scaunul special pentru maşină, se auzeau plânsetele mele de nemulţumire. Deşi mamei îi împietrea inima de durere, ştiind că puiul ei este speriat şi nedumerit, ştia că este o variantă sigură pentru copil de a face transportul cu maşina personală.

***

Afară este o vreme geroasă. Simt că îmi îngheaţă degetele care ies din mănuşile tăiate. Inima îmi pulsează puternic şi mă face să îmi reamintesc la fiecare pas că astăzi este o zi importantă pentru mine. Deschid uşa şi mă aşez pe scaun. În stânga mea, mama îmi mai face o dată cu mâna. Din dreapta se apropia un domn scund, carunt şi cu mustaţă care urmează să mă acompanieze la drum pentru următoarea oră. Cu o voce blândă îmi spune “Şi acum porneşte!”.

Călătoria care mi-a adus carnetul de şoferi

Îmi amintesc fiecare clipă pe care o petrecusem cu mama în maşină, în timp ce mă plimba de acasă la grădiniţă, mai apoi la şcoală şi la liceu. Vizualizez fiecare detaliu din maşina noastră, după care în minte în revin toate acele lecţii pe care le luasem alături de instructor.

Îmi pun centura. Acelaşi sentiment din copilărie mă face să tresar. Am, parcă, senzația că retrăiesc momentele din copilărie, sunt puţin speriat, dar nu mai simt nevoia să plâng. Deşi mă simt la fel de singur, am încredere în cunoştinţele mele. Îmi aranjez oglinda retrovizoare şi, pentru ultima dată, caut cu privirea acel sticker colorat cu Noriel pe care în copilărie îl găseam în dreapta scaunului meu de copil şi care de fiecare dată mă înveselea. Acum nu mai este acolo, dar în mintea mea rămâne un reper important.

Călătoria care mi-a adus carnetul de şoferi

La semnalul examinatorului pornesc motorul, trag frâna de mână şi încep călătoria care are să îmi aducă premiul mult aşteptat – carnetul de şoferi. Urmează, cât de curând, la finalul unui traseu prin oraşul aglomerat, să ajung şi eu, pe merit, să ocup locul din faţă al maşinii, la fel ca mama când eu eram mic.

[Sursă foto 1][Sursă foto 2][Sursă foto 3]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.