BIEFF continuă seria Politics of the Body

Miercuri, 29 noiembrie, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF continuă seria Politics of the Body, inițiată în colaborare cu Muzeul Național de Artă Contemporană, cu cea de-a treia proiecție: The Cinematic Body.

Pornind de la conceptul de „haptic visuality” așa cum e formulat în lucrarea de referință The Skin of the Film a teoreticienei de cinema Laura U. Marks programul propune o experiență senzorialo-emoțională cu totul specială, derulându-se ca un veritabil ritual al seducției.

Acesta începe cu explorarea centimetru cu centimetru a corpusului cinematografic, a naturii tactile a filmului, a peliculei ca sursă de senzații și emoții. La scurt timp, aşa cum persoana iubită este la început un ecran pe care apoi proiectăm experienţe şi senzaţii trecute, tot astfel filmele intră în dialog cu alte corpuri cinematografice, pe care le reciclează, reinterpretează şi reanalizează într-un flux continuu al conştiinţei şi al subconştientului. Ceea ce se transformă în timp într-un permanent proces de cunoaștere a celuilalt și auto-cunoaștere.

Treptat, graniţele dintre sine și persoana iubită, dintre spectator şi film tind să se dizolve, iar separarea dintre public şi cinema să dispară.

Bilete: 9 lei online, prin Eventbook / 8 lei la intrare
Programul de vizitare al muzeului se încheie la ora 18:00. Filmele încep la ora19:00, în cafeneaua MNAC, la etajul 4.

Filmele proiectate au fost prezentate anterior în cadrul edițiilor BIEFF din 2013, 2014, 2016, 2017; acestea vor fi subtitrate în limba engleză.

PROGRAM:
Image Fisherman, de Alexandru Petru Bădeliță (România, 2012, 10’)
Coming Attractions, de Peter Tscherkassky (Austria, 2010, 24’)
October Is Over, de Karen Akerman & Miguel Seabra Lopes (Portugalia, Brazilia, 2015, 24’)
Dear Director, de Marcus Lindeen (Suedia, 2015, 14’)
The Shadow of Your Smile, de Alexei Dmitriev (Rusia, 2014, 3’)
Still Holding Still, de Sarah Vanagt (Belgia, 2015, 10’)
Please Relax Now, de Vika Kirchenbauer (Germania, 2014, 12’)
What My Love Must See, de François Bonenfant (Portugalia, Franța, 2013, 12’)

Serie curatoriată de Adina Pintilie
Proiect coordonat de Dan Angelescu
Texte curatoriale: Diana Mereoiu, Andrei Tănăsescu
Mulțumiri: Romina Banu
Parteneri: MNAC București, Sixpackfilm Austria, Agência da Curta Metragem, Asociația Fala Português!

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.