B’estfest 2013

Vara a venit, majoritatea examenelor sunt date şi cum poţi aştepta mai bine rezultatele decât mergând la un festival?

De pe 5 până pe 7 iulie, în Pipera-Tunari a avut loc festivalul B’estfest 2013, unul dintre cele mai mari din ţara noastră, alături de Félsziget/Peninsula (mutat din Târgu Mureş, în Cluj), Rock the City, OST FEST(festival anulat acest an) şi SummerWell.

Faţă de anul trecut, au existat anumite schimbări în cadrul festivalului: scena Jagermeister a fost acoperită (unde era anul trecut Next Romanian Hero, scenă care anul acesta a lipsit), Blazing Vibez a luat amploare (scenă mutată în locul scenei Jager) şi maxi taxi-ul pus la dispoziţie pentru doritorii de concert în aer liber.

Anul acesta a fost cred că cea mai mare bătaie pe autobuzul special pus la dispoziţie de RATB şi B’estfest. Personal, în prima zi, la dus, am pierdut patru autobuze, iar înghesuiala din ele a devenit una specifică. Tot în acest an, s-a înregistrat şi cea mai mare audienţă, şi anume 64.000 de participanţi, după cum au anunţat organizatorii.

Eu am reuşit să prind în a doua zi, pe Coca Cola Stage, trupele Coma (RO) şi Biohazard (S.U.A.), Breathelast (RO) pe Jager, iar în a treia zi, pe scena Ciuc, pe cei de la Enter Shikari (U.K.) şi Chase and Status (U.K.), iar pe Coca Cola Stage, Goodbye to Gravity (RO) şi Soilwork (SE).

De departe, m-am simţit cel mai bine la Biohazard, Breathelast şi Enter Shikari. Cei care au reuşit să îmi dea dispoziţia de hardcoreală, cum ar spune unii, sunt, evident, Breathelast.

A fost a treia oară când îi văd live (prima dată a fost anul trecut, la lansarea de album Chester (RO), apoi la concertul Cancer Bats (CA), din Fabrica şi acum, la B’estfest). Sincer, scena Jager mi s-a părut prea mică pentru talentul lor şi pentru fanii acestora.

În momentul de faţă, mi se pare una, dacă nu cea mai bună trupă autohtonă de post-hardocore. Am fost foarte fericită că am reuşit să prind un loc în faţa scenei, de această dată, şi să reuşesc să îi fac pe albăstreii de la BGS să ţină gardul, zgâlţându-l destul de rău.

Mereu la concertele lor simt cum ei fac publicul să ia parte la munca lor, mereu apreciind această trupă făcând moshing, circle pit-uri şi simţindu-se bine alături de fanii lor.

Mi s-a părut foarte tare că Mihai (voce), a purtat tricou cu trupa The Boy Who Cried Wolf, iar Bogdan (Chester/TBWCFW), care a cântat prima melodie cu cei de la Breathelast, a purtat tricou cu Breathelast. Pe Facebook-ul băieţilor, aceştia au pus chiar o descriere la o poză cu cei doi: “because lupii şi rechinii sunt prieteni buni/şi de fiecare dată când se văd, se sprijină(…)”.

Seara nu cred că putea fi încheiată mai bine decât cu Biohazard, unde muzica lor m-a făcut până şi pe mine să nu-mi mai pese de posibilele viitoare lovituri şi căzături, băgându-mă la circle pit-uri şi moshing. Din fericire, nici nu am fost culeasă de pe jos, nici nu am avut leziuni serioase, dar m-am ales, în schimb, cu o înţepenire a gâtului.

Din fericire, şi în a treia zi ne-a ocolit ploaia. Vremea a fost perfectă, dar gâtul meu a avut şi mai grav de suferit, mai ales după Enter Shikari, unde am prins loc chiar la gard, având ocazia să îl văd extrem de aproape pe Rou Reynolds, care venise foarte aproape de locul unde eu am stat. Îmi plăcea că efectiv fiecare membru al trupei se distra pe scenă; cred că este cea mai importantă condiţie pentru ca publicul să se simtă bine alături de ei şi să intre în atmosferă.

La Chase and Status, prinzând de această dată un loc mai în spate, am putut observa cât de mulţi oameni au putut veni pentru ei. Au făcut un super spectacol, publicul fiind foarte mulţumit. Concertul lor a fost dechis de melodia “No problem”, iar atunci când au pus melodia “Pieces”, ştiu că am cântat-o din toţi rărunchii, aducându-mi aminte de vremurile de dinaintea începerii liceului.

La Soilwork se vedea deja că oamenii se distraseră în cele trei zile de festival, dar şi că au păstrat o rezervă de energie pentru trupa de metal din Suedia.

Pe cei de la Coma şi Goodbye to Gravity a fost prima dată când am reuşit să îi prind live, prestaţia lor nedezamăgindu-mă, ba chiar mai mult, mi-au confirmat faptul că avem şi în ţărişoara noastră trupe talentate şi frumoase.

Dorinţa mea este ca promovarea trupelor autohtone bune să crească, termenul de trupă underground să nu însemne doar o limitare a trupei printr-un număr mediu de fani şi concerte mici. Îmi doresc să ajungem peste câţiva ani să îi vedem din ce în ce mai mari şi mai cunoscuţi, pentru că ei chiar merită. Aceste trupe sunt viitorul ţării, creativitatea şi individualitatea trebuie încurajate.

După acest B’estfest am rămas doar cu amintiri plăcute şi îi invit pe toţi cei care consideră că anul acesta nu se poate compara cu alţi ani ai festivalului, sau că acum au fost aduse numai trupe mai mici, să asculte măcar pe Youtube piesele artiştilor şi după aceea să refuze să-i asculte live.

De abia aştept următorul festival din vara aceasta!

Sursa foto: B’estfest Romania, Breathelast

Distribuie:

Alice Mircescu

Pasiunea scrisului am avut-o de mică. Mi-a plăcut să experimentez cât mai multe domenii şi să pot scrie orice tip de text. Prin scris mă eliberez, vocea mea se face auzită şi prin articolele mele pot ajuta pe cineva aflat într-un impas al vieţii.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.