Nicoleta Vasile

De câţiva ani am învăţat că, uneori, este bine să îţi înfrângi temerile şi să faci ceea ce nu ai fi crezut că ai putea. Am ajuns să scriu despre cărţi şi filme, să îmi exprim gândurile, să fac ceva din pasiune şi, printre altele, să construiesc amintiri alături de noi prieteni.

Ultimul vânător de vrăjitoare (2015)

Se apropie Halloween-ul şi odată cu această sărbătoare apar şi filmele cu tematica asemănătoare la cinema. Filmul acestei săptămâni este Ultimul vânător de vrăjitoare…

Darul / The Gift (2015)

De câte ori vi s-a întâmplat ca un dar pe care l-aţi primit de la cineva să însemne mai mult decât o ocazie de…

Viaţa bate filmul (2015)

Săptămâna aceasta aduce la cinema o comedie plină de încurcături – Viaţa bate filmul – cu Owen Wilson şi Jennifer Aniston. Filmul începe cu…

Să ne intersectăm la INTERSECTION!

Câte lucruri se pot întâmpla într-o intersecţie? Cei de la Work în Progress şi Thereart.ro ne arată cum s-au jucat ei cu acest concept…

Efectul Lazarus (2015)

Printre Oscaruri şi Golden Globes, se strecoară şi altfel de filme, precum Fifty Shades of Grey şi filmele horror. Mai aproape de cele din…

Ultimul avanpost – Lavinia Călina

“Dacă ar fi să îţi imaginezi România în anul 2046, cum ar arăta?”  Aceasta e întrebarea la care Lavinia Călina a răspuns în cartea…

Schimb de dame (2014)

Schimb de dame îmbină criminalitatea cu comedia, dar mai ales creează senzaţia că fărădelegile din anii ’70 sunt floare la ureche. Sinopsis Viaţa pe…