Feed RSS
Twitter
08.03.2010 
Cea mai grea meserie din lume nu este cea de prim-ministru al României. Degeaba vrea domnul Isărescu să acrediteze aşa ceva. Nici măcar cea de bucureştean nu este complicată, ajunge un pic de tupeu şi nişte muşchi de bodyguard în dotare. Însă meseria de pieton în acest oraş mare, ciudat, aglomerat şi dezorganizat este o adevărată probă de curaj. Pe oriunde te duci rişti să fii călcat de maşini. La colţ de stradă, pe trotuarul de pe bd. Brătianu, urcând înspre Universitate, trotuar care a fost creat parcă pentru a servi fiţoşilor de loc de parcare. Pe regulamentara zebră nici nu mai vorbesc, acolo e dreptul oricărui şofer să ignore verdele tău iar dacă tu, amărăşteanul care poate chiar nu vrei să îţi faci carnet, îndrăzneşti să treci pe semaforul corect rişti să fii înjurat şi catalogat în toate felurile de către posesorul de merţan. Citeşte în continuare »
Articole scrise de Glad
Glad (36 articole publicate pe AmDoar18Ani.ro) Spirit neliniştit pasionat de ortografie şi de aristocraţi, împânzit cu drumuri prin Bucureşti, iubitor de tramvaie şi de vaci dar mai ales complexat că s-a nascut după ce Kundera a debutat în literatură şi John Mayer în muzică.
Dilemele unui abonat RATB: Trotuare, manelizare, aniversare
Dilemele unui abonat RATB: Vara trecută, pleonasm, bere culturală
Nu pot să înţeleg uneori ce este în capul organizatorilor de concerte din România. Săptămâna asta mă sună Răzvan să mă cheme la un concert ce se ţinea la Sala Palatului. Când aud că e vorba de o trupă din cele ascultate în liceu, Ten Years After, una din legendele Woodstockului, mă decid brusc şi aterizez în direcţia corectă. Aveam invitaţii şi fusesem plasaţi undeva la balcoane. Pe mine mă îngrozeşte ideea că m-ar putea prinde un cutremur în locul acela (că tot e la modă să aşteptăm cutremure). Dar mi-am depăşit spaima eschatologică şi m-am pus pe aşteptat. Ce uitasem eu era că în deschidere cânta cineva. Şi rău a fost.
Dilemele unui abonat RATB: Razie, organ, gland
(avertisment: această postare nu este obscenă din vina autorului)
Mă simt un om important. Amicii de la antiblogul nostru preferat mi-au dedicat un articol special. De data asta trebuie să recunosc faptul că au avut un umor de mai bună calitate şi chiar felicit textul despre ghiozdan. Cine a citit ultima mea dilemă ştie despre ce vorbesc. Eram curios cum mă vor boteza, le spusesem variantele comune şi ei în replică mi-au spus un nume simplu: de la Glad… Gland. Bună faza dar veche, după cum le-am zis şi lor într-un comment. Citeşte în continuare »
Dilemele unui abonat RATB: Tricou, voturi, cuvinte obscene
Am tricou cu amdoar18ani.ro. Nu l-am plătit încă, ceea ce îmi atrage cinice comentarii din partea domnişorului fondator pre numele său Ariel, dar deja l-am integrat în personalitatea mea călătoare. Duminică seara l-am dus la plimbare prin Goblin unde avea loc ceva College party, locul era plin de reggae şi votcă ieftină iar asta a trezit o stare de oarecare plictiseală în mine. Prefer berea pretextând că face bine la ten iar cei care se încăpăţânează să mă creadă mai tânăr decât sunt, îmi confirmă bănuiala. Din această cauză (a berii) l-am dus mai departe să facă cunoştinţă şi cu Club A.
Despre Byron pentru că trebuie“¦
Pentru mine ideea de trupa Byron este legată de amintirea mutării mele în Bucureşti. Decizia aceasta am luat-o la un concert al lor, ţinut tot în Suburbia, în iunie 2007. Între timp am mai prins lansări de albume, spectacolul aniversar de doi ani unde cu multe zâmbete îmi amintesc de Nae Caranfil, invitat special, care ne-a surprins cu un cântec interzis în epoca lui Ceauşescu: “žDe cealaltă parte a zidului“ şi alte cântări ţinute care pe unde în Bucureştiul acesta plin de alternative. Citeşte în continuare »
Luna Amară, Astero şi Fabrica
Deşi aparent articolul acesta poate părea o dilemă de-a mea, anunţ de la prima frază că nu e cazul. Dar nu mă voi îndepărta prea tare de stilistica mea personală fiindcă nu are rost, mai ales pentru că în duminica lui 31 ianuarie am participat la o treabă faină ce merită multă atenţie şi pe care cu mare drag o introduceam în seria mea de articole egoiste şi particularizante despre aventurile mele de abonat R.A.T.B. Însă povestea îl mai are ca personaj pe Robert şi atunci e ipocrit să îmi asum eu toate creditele şi popularitatea iar pe el să îl las deoparte. Citeşte în continuare »
Dilemele unui abonat RATB: Canapea, poezie şi un dans
Nu am de gând să fac reclamă aiurea niciunui loc din Bucureşti. Dar în zilele ce au trecut mi-am dat seama că mă ataşez de diverse spaţii, de anumite teritorii precum se leagă în lumea animală diversele vieţuitoare când marchează în mod neplăcut pentru noi (mă gândesc la pisoiul din casa mea care este în călduri şi trebuie să ne arate asta) cu tot felul de mirosuri zona pe care o domină.
Eu de exemplu iubesc bucătăriile. Apartamentul unde m-am mutat în Rahova are una imensă, cu o canapea care pe mine mă îndeamnă la scris. Mi-am revendicat deja un colţ al ei şi starea mi se pare atât de naturală încât produc pagini întregi de literatură proastă şi dileme mai mult sau mai puţin reuşite pe ea. Citeşte în continuare »
Despre Nobeluri şi alte mici întâmplări [Partea a doua]
Anul 1945 a însemnat pentru istoria umanităţii o îmbinare perfidă de extaz şi agonie. În prima parte a acestei încercări povesteam cum un mare om de stat a luat premiul Nobel pentru literatură pe când meritele sale erau exclusiv politice. Acel domn căruia contemporaneitatea îi datorează aproape exclusiv existenţa se numea Churchill şi a fost omul care a ţinut piept acelui episod bizar al istoriei, ca să îl citez pe Preda, numit Adolf Hitler. Sfârşitul războiului a însemnat pentru Churchill o mare cădere.
Despre Nobeluri şi alte mici întâmplări [Partea întâi]
În ultima “žDilemă“ aminteam de ziua lui Ariel. În cele câteva ore plăcute în care povesteam, am început să vorbim între altele despre premiile Nobel, în discuţie s-au prins mai mulţi oameni iar la un moment dat Robert a zis să scriu despre asta. Şi aşa m-am pornit pe drumul relativ dificil şi extrem de subiectiv al literaturii şi al scrisului despre literatură.
Parafrazându-l pe Dumitru Ţepeneag pot spune cu inima împăcată că în ultimii 100 de ani s-a scris mai mult despre literatură decât opere în sine iar cazul lui Eminescu este exemplar, pe marginea puţinelor poezii rămase de la el s-au irosit tone de neuroni, tera de hârtie, zetta de spaţiu şi yotta de timp. Citeşte în continuare »
Dilemele unui abonat RATB: Masaj, magie şi Obama
Am ieşit de curând cu Carmen, cea mai veche prietenă a mea, şi la un moment dat mă apostrofează: “žCum de n-ai scris tu nimic de flacăra violetă?“. Aşa mi-am dat seama că nu am mai avut dileme de peste o lună. Au trecut sărbătorile şi frumoase au fost acolo în Sătmarul meu plictisit. Am cunoscut oameni noi şi faini şi m-am apucat mai mult de cântat. Lumea reală parcă a trecut pe lângă mine fără să ştiu dar mai ales fără să mă intereseze. Citeşte în continuare »
