Feed RSS
Twitter
Glad (38 articole publicate pe AmDoar18Ani.ro) 
19.05.2010 
Sursă foto: http://www.portalsm.ro
În orice festival de teatru care se respectă, pe lângă spectacolele propriu zise e necesar să întâlneşti şi evenimente colaterale. Sâmbătă, 15 mai, a doua zi de festival a debutat cu ceva ce iniţial nu am înţeles. Ajungând în faţa teatrului am găsit nişte amici care se ocupă cu artele plastice care invitau zâmbitori oamenii să vopsească două siluete umane. Iniţiativa le aparţinea studentului la grafică Vlad Iepure şi elevei Liceului de Arte din Satu Mare, Rolina Blok. După ce m-am amuzat de ce ieşea la acest happening am intrat în foaier unde Cornel Udrea, faimosul umorist, îşi lansa nişte volume. Niciodată nu am fost fanul lansărilor de carte deoarece e destul de ciudat să auzi vorbind nişte oameni despre lucruri pe care nu ai cum să le fi citit până atunci. Citeşte în continuare »
%20(Medium).jpg)
Cea mai grea meserie din lume nu este cea de prim-ministru al României. Degeaba vrea domnul Isărescu să acrediteze aşa ceva. Nici măcar cea de bucureştean nu este complicată, ajunge un pic de tupeu şi nişte muşchi de bodyguard în dotare. Însă meseria de pieton în acest oraş mare, ciudat, aglomerat şi dezorganizat este o adevărată probă de curaj. Pe oriunde te duci rişti să fii călcat de maşini. La colţ de stradă, pe trotuarul de pe bd. Brătianu, urcând înspre Universitate, trotuar care a fost creat parcă pentru a servi fiţoşilor de loc de parcare. Pe regulamentara zebră nici nu mai vorbesc, acolo e dreptul oricărui şofer să ignore verdele tău iar dacă tu, amărăşteanul care poate chiar nu vrei să îţi faci carnet, îndrăzneşti să treci pe semaforul corect rişti să fii înjurat şi catalogat în toate felurile de către posesorul de merţan. 
Nu pot să înţeleg uneori ce este în capul organizatorilor de concerte din România. Săptămâna asta mă sună Răzvan să mă cheme la un concert ce se ţinea la Sala Palatului. Când aud că e vorba de o trupă din cele ascultate în liceu, Ten Years After, una din legendele Woodstockului, mă decid brusc şi aterizez în direcţia corectă. Aveam invitaţii şi fusesem plasaţi undeva la balcoane. Pe mine mă îngrozeşte ideea că m-ar putea prinde un cutremur în locul acela (că tot e la modă să aşteptăm cutremure). Dar mi-am depăşit spaima eschatologică şi m-am pus pe aşteptat. Ce uitasem eu era că în deschidere cânta cineva. Şi rău a fost.
Am tricou cu amdoar18ani.ro. Nu l-am plătit încă, ceea ce îmi atrage cinice comentarii din partea domnişorului fondator pre numele său 
Nu am de gând să fac reclamă aiurea niciunui loc din Bucureşti. Dar în zilele ce au trecut mi-am dat seama că mă ataşez de diverse spaţii, de anumite teritorii precum se leagă în lumea animală diversele vieţuitoare când marchează în mod neplăcut pentru noi (mă gândesc la pisoiul din casa mea care este în călduri şi trebuie să ne arate asta) cu tot felul de mirosuri zona pe care o domină.
Anul 1945 a însemnat pentru istoria umanităţii o îmbinare perfidă de extaz şi agonie. În prima parte a acestei încercări povesteam cum un mare om de stat a luat premiul Nobel pentru literatură pe când meritele sale erau exclusiv politice. Acel domn căruia contemporaneitatea îi datorează aproape exclusiv existenţa se numea Churchill şi a fost omul care a ţinut piept acelui episod bizar al istoriei, ca să îl citez pe Preda, numit Adolf Hitler. Sfârşitul războiului a însemnat pentru Churchill o mare cădere.
