Articole scrise de Axel

Axel (10 articole publicate pe AmDoar18Ani.ro)
http://axelmariquita.wordpress.com

Well, mă cheamă Alexandra de fapt, dar aproape toată lumea îmi spune Axel. Am mereu o unghie turquoise care mă binedispune, pentru că înglobează lucrurile care mă fac să zâmbesc. Îmi place să citesc, uneori pierd vremea uitându-mă la seriale, uneori încerc să fac fotografii. Pentru şcoală lucrez numai la fizică, mă relaxez dansând şi ador zilele cu soare :) Am 18 ani şi sunt fericită!

Contraste şi Teen Press

Teen Press - 34 - Contraste - copertaÎn numărul din februarie, Teen Press abordează o temă complexă: contraste. Este o temă ce poate fi analizată din multe perspective, aşa că asta au şi făcut tinerii care scriu în revistă.

La cea mai populară secţiune, “Anti vs Contra“, de data asta Robert Lazăr este “Pro DA“, iar Arina Lazăr este “Pro NU“. Citind titlul “Pro DA“ m-am gândit la nişte idei similare cu cele din filmul Yes Man, dar Robert te face să vrei să spui “da“ prezentându-ţi avantajele oamenilor cu această gândire pozitivă, cu dorinţa constantă de a profita de oportunităţi. Arina susţine refuzul în sensul lui raţional, adică “nu“ ca răspuns la lucrurile dăunătoare, şi nu îl tratează ca pe o emblemă a oamenilor negativişti şi antisociali. Aşa că cele două articole nu se “ceartă“, ci se completează, zic eu. Citeşte în continuare »

“O poveste de dragoste, poate” – Martin Page

Poate vă sună cunoscut Martin Page deoarece este autorul cunoscutului roman “M-am hotărât să devin prost“, despre care s-a scris aici.

Dar eu am citit altă carte a lui, “O poveste de dragoste, poate“, care prezintă două săptămâni din viaţa unui bărbat, după ce primeşte un mesaj neaşteptat pe robotul telefonic.

Virgile este un bărbat de 30 şi ceva de ani, ce lucrează în publicitate şi trăieşte aproape izolat în lumea lui. Rutina de care are parte şi-o explică printr-un aşa zis mod de viaţă echilibrat: merge la psihanalist de trei ori pe săptămână, face yoga, se duce la serviciu, iese la terasa din gară, se mai întâlneşte cu două, trei prietene. Citeşte în continuare »

FlashForward


FlashForward este noul super-serial apărut spre sfârşitul anului trecut. Este produs de aceeaşi reţea de televiziune care produce şi Lost, şi menţionez asta pentru că serialele sunt foarte asemănătoare. FlashForward este genul acela de serial misterios, în care se întâmplă ceva fără nici o logică, iar tu ca spectator găseşti o grămadă de explicaţii şi totuşi nici una suficient de convingătoare cât să îţi diminueze curiozitatea.

Eu am văzut primul episod din FlashForward doar pentru că nu era nimic mai bun la televizor la ora respectivă. Nu ştiam mare lucru despre el, dar m-a făcut să mă uit şi la al doilea episod şi tot aşa. Fiecare episod, cel puţin până acum, se termină în aşa fel încât te face să rămâi tâmpit şi să îţi alimenteze interesul.

Citeşte în continuare »

Booze & Books – Pentru că e altfel!

Booze & Books - Pentru că e altfel!

După cum aţi observat din titlu, noi ne dorim altceva. Ne-am săturat de cenaclul literar din liceu coordonat de profesori şi ne-am săturat de cenaclurile mai academice în care se învârt diverse personalităţi din lumea scriitorilor.

La noi e altfel. Stim că eşti curios. Citeşte în continuare »

“Despre dragoste şi alţi demoni” – Gabriel Garcia Marquez

Gabriel Garcia Marquez este cunoscut deoarece a primit premiul Nobel pentru romanul “Un veac de singurătate“. Dar eu, când citesc un laureat al premiului Nobel pentru literatură, nu încep cu romanul premiat, ci cu cele mai puţin cunoscute, iar în cazul lui Gabriel Garcia Marquez am inaugurat lectura cărţilor lui cu “Despre dragoste şi alţi demoni“.

Autorul creează o întreagă poveste, inspirat de faptul că în 1949, pe vremea ucenicei lui ca reporter, a fost trimis să scrie despre golirea criptelor dintr-o mânăstire, iar unul din cadavre i-a amintit de o legendă ciudată, care îi era povestită în copilărie de bunica lui.

Citeşte în continuare »

The O.C. vs Gossip Girl

Ceea ce m-a determinat pe mine să încerc să mă uit la Gossip Girl a fost faptul că este produs de Josh Schwartz, cel care a produs şi The O.C. (serial care mi-a plăcut destul de mult). Ä‚sta este şi unul dintre motivele care-mi “žpermit“ să compar serialele, pe lângă faptul că ambele sunt, cel puţin la suprafaţă, despre viaţa unor adolescenţi bogaţi.

The O.C. prezintă o perioadă din viaţa unor tineri şi a familiilor acestora, ce locuiesc în Newport Beach, California, din momentul în care una din aceste familii îl adoptă pe Ryan Atwood. Ryan este un tânăr dintr-un cartier mai mărginaş, cu o mamă alcoolică, cu tatăl şi fratele mai mare la închisoare. Fiind cât pe ce să fie şi el acuzat de complicitate (era cu fratele său când acesta a furat o maşină), ajunge să îl cunoască pe Sandy Cohen, care îi este repartizat ca avocat din oficiu şi aşa familia Cohen îl adoptă pe Ryan.  Citeşte în continuare »

“Spune-mi ceva despre Cuba” – Jesus Diaz

Un grup de patru tipi din Spania a vrut să facă un film despre Cuba, dar până la urmă acest proiect nu s-a mai materializat. Aşa că unul dintre ei, Jesus Diaz, care scria scenariul filmului, s-a hotărât să convertească într-un fel scenariul într-un roman.

Cuba, ca şi celelalte ţări ale Americii Latine, este exotică şi fascinantă. Dar, după părerea mea (părere la care a contribuit şi cartea citită), asta simt mai mult turiştii decât cei care locuiesc acolo. Clasica diferenţă dintre aparenţă şi esenţă. Străinii vizitează părţile amenajate special, zonele turistice, pe când cetaţenii cubanezi trăiesc în condiţii mult mai degradante decât se lasă de văzut. Poate că sunt oameni veseli, poate că sunt oameni optimişti, poate că într-adevăr dansează uneori pe străzi, deocamdată nu am de unde să ştiu sigur, căci nu am vizitat Cuba. Dar oricum asta nu schimbă faptul că au atâta libertate cât le permite regimul comunist. Citeşte în continuare »

“Che Guevara – Viaţa unui mit” – Reginaldo Ustariz

Sunt atâţia tineri care au tricouri, brelocuri şi alte produse comerciale cu Che Guevara, dar câţi dintre ei ştiu de fapt povestea lui? Eu nu sunt vreo admiratoare înfocată sau ceva de genul ăsta, sunt doar curioasă.

Acest Reginaldo Ustariz este un jurnalist care s-a aflat lângă cadavrul lui Che la puţin timp după ce a fost omorât. Autorul a căutat şi a adunat informaţii pe parcursul a mai mulţi ani pentru a putea crea această complexă biografie a lui Che Guevara. A intervievat şi prieteni, şi soldaţi care au luptat alături de el, cam orice persoană pe care a găsit-o şi a avut legătură în vreun fel cu Che. A citit jurnalele acestuia, a făcut rost de documente militare confidenţiale, rapoarte, radiograme, ordine militare etc. De asemenea, cartea e animată de tot felul de fotografii (majoritatea din arhiva personală a comandantului şi unele făcute de autor celor pe care i-a intervievat şi cadavrului lui Guevara), de câteva hărţi, de câteva schiţe. Citeşte în continuare »

“Un gest de iubire” – James Meek

james-meek-un-gest-de-iubireNu, nu este o poveste siropoasă de dragoste. Aşa cum fiecare persoană înţelege ceva diferit gândindu-se la un gest de iubire, aşa fiecare personaj din carte face un gest diferit pentru a-şi arăta iubirea, care se manifestă fie fizic, fie faţă de ţară, faţă de Dumnezeu,  faţă de un ideal, faţă de cel de lângă tine.

Siberia, începutul secolului XX. Lângă orăşelul Iazîk, care pare uitat de lume, trăieşte o comunitate destul de ciudată, formată din persoane… castrate. Povestea se învârte destul de mult în jurul conducătorului lor, Balaşov, şi a fostei lui soţii, Anna Petrovna, care a venit după el în acest capăt de lume. Pe parcurs, pe lângă acţiunea propriu zisă, aflăm şi povestea lor, cum s-au cunoscut, cum au ajuns să se căsătorească, dar şi ce l-a determinat pe Balaşov să se castreze, să renunţe la viaţa lui şi să trăiască în această comunitate.
Citeşte în continuare »

“Jurnalul unei fete greu de mulţumit” – Jeni Acterian

jeni-acterian-jurnalul-unei-fete-greu-de-multumit-1932-1947~6076143 Am ajuns să citesc cartea asta întâmplător. Şi nu este o carte oarecare, dar nu doar datorită faptului că este un jurnal, ci pentru că nu a fost nici o clipă destinat publicului. Fratele autoarei, Arşavir Acterian, a fost de acord să publice caietele surorii sale după mai mult de 30 de ani de la moartea ei.

Jurnalul lui Jeni Arnotă era destinat focului, autoarea ““ după cum şi scrie undeva ““ neînchipuindu-şi, neacceptând să fie citit de ochi străini. După moartea autoarei, aceasta neputând să ardă caietele, am socotit că acest document, în multe privinţe evocator şi elocvent, ar merita să fie publicat. Vina dării în vileag a acestui jurnal îmi aparţine întru totul, eu neştiind dacă fac bine sau rău.“ Arşavir Acterian
Citeşte în continuare »